„Modernitatea - temeiuri şi premise. O evaluare teologico-filosofică”
La Editura Presa Universitară Clujeană a apărut, recent, lucrarea „Modernitatea - temeiuri şi premise. O evaluare teologico-filosofică”, elaborată de pr. conf. univ. dr. Stelian Manolache şi dr. Dan Ţăreanu. Lucrarea analizează unele surse ale secularismului modern, cu precădere operele unor gânditori din Evul Mediu.
Apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, lucrarea celor doi teologi braşoveni îşi propune să descrie impactul pe care l-au avut operele marilor gânditori din Evul Mediu, în speţă ideile care au plămădit gândirea din epoca modernă a istoriei umanităţii, ştiute fiind efectele sale deosebite asupra trăirii religioase, a creştinismului apusean. Oprindu-se cu o atenţie specială la operele lui Ioachim de Fiore, Nicolaus Cusanu şi René Descartes, cei doi autori ai lucrării identifică în ele originile modernităţii secularizante, îndepărtate de valorile credinţei creştine, precum şi consecinţele apariţiei unor astfel de idei, seminţe pentru preeminenţa raţiunii într-o lume care s-a dorit a fi cu totul desprinsă de Dumnezeu şi de valorile credinţei.
Răspunsuri la o serie de interogaţii
Tocmai în plin Ev Mediu, când catolicismul apusean domina societatea din vestul Europei, ideile celor trei gânditori aveau să fie suportul raţional pentru ceea ce modernitatea, printr-o inversare de sens, a adus în cugetare şi în trăire. Demersul de cercetare pleacă de la ceea ce au identificat gânditori contemporani precum Jacob Taubes, Karl Löwith sau Eric Voegelin, care au decelat originile modernismului secularizat în gândirea unor personalităţi ale Evului Mediu.
„În aceste circumstanţe, racordându-ne şi noi perspectivelor analitice fundamentale deschise de un Jacob Taubes, Karl Löwith sau Eric Voegelin, am încercat ca, pe parcursul lucrării noastre, să atingem următoarele două obiective prioritare: identificarea şi evaluarea cauzelor, factorilor favorizanţi şi modalităţilor concrete prin care, în spaţiul gândirii teologice occidentale şi pe parcursul Evului Mediu, ia naştere, se amplifică şi se consolidează ceea ce putem numi ca fiind «spiritul» non-religios, non-dogmatic şi non-comunitar consacrat de modernitate; analiza teologică integrată a conexiunii, «înrudirii» (legăturii) «spiritului» modernităţii cu anumite particularităţi şi accente de factură raţionalistă ale gândirii teologico-filosofice medievale. În fond, prin asumarea celor două obiective nu am încercat decât să oferim un posibil răspuns teologic la o serie de interogaţii: Cum se poziţionează modernitatea faţă de credinţa şi practica religioasă şi care sunt constituenţii fundamentali ai raportului antinomic în care aceasta se situează faţă de creştinism? De ce şi care sunt argumentele în baza cărora Jacob Taubes şi Karl Löwith «coboară» naşterea modernităţii până la Ioachim de Fiore? Care sunt, cui se datorează şi care este specificul teologico-filosofic al «paşilor» gândirii medievale spre modernitate? Care sunt reperele determinante ale acestui parcurs şi în jurul căror personalităţi se coagulează? Cum anume funcţionează «mecanismul» exegezei inverse în raport cu datele fundamentale ale creştinismului medieval - unele consistent întemeiate revelaţional, deci, biblic şi dogmatic, şi care sunt finalităţile acesteia din perspectiva gândirii moderne?”, susţin autorii în Argumentul lucrării.
Spirit şi raţiune
O parte deosebit de importantă a lucrării celor doi teologi braşoveni o constituie cea în care este analizat modul în care modernitatea a produs efecte de secularizare, de pierdere a spiritului creştin în mediul apusean. Operele celor trei gânditori din Evul Mediu, de altfel creştini catolici de necontestat, au fost răstălmăcite în modernitate pentru a avea exact efectul invers scopului pentru care ele au fost elaborate. Modernitatea raţională a reuşit să evidenţieze ideile din aceste opere care, întoarse spre raţiune şi spre om, au putut susţine îndepărtarea de Dumnezeu şi de lucrarea Sa în lume.
Aşa cum remarcă IPS Mitropolit Laurenţiu, cei doi autori reuşesc să aducă argumente scripturistice şi patristice pentru a contracara aceste efecte negative pe care le-a avut modernitatea asupra trăirii spirituale şi a gândirii creştine în Europa apuseană şi nu numai.
„Trebuie spus că, atunci când analizează modernitatea ca fenomen dizolvant pentru spiritualitatea creştină, perspectiva analitică asumată de cei doi autori o reprezintă tezaurul biblico-dogmatic al Bisericii noastre, «... stâlp şi temelie a adevărului» (I Timotei 3, 15). Urmând «... predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa Bisericii universale, pe care a dat-o Domnul, au propovăduit-o Apostolii şi au păzit-o Părinţii» (Sfântul Atanasie cel Mare), adică Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, aceştia au reuşit să explice impactul modernităţii asupra credinţei dintr-o perspectivă ortodoxă consecventă. Altfel spus, învăţătura Bisericii noastre se constituie în referenţialul ultim al fiecăreia dintre analizele propuse cititorului. De aceea, măcar de la un punct, lucrarea de faţă poate căpăta relevanță şi în plan pastoral-misionar, aceasta cu atât mai mult cu cât presiunea exercitată de modernitate asupra credincioşilor este una mereu vizibilă şi, mai important, în creştere. De fapt, secularizarea în expansiune poate fi considerată ca reprezentând principala provocare la adresa activităţilor misionare şi pastorale ale Bisericii contemporane, tocmai pentru că «... tot ce nu este din credinţă este păcat»”, arată IPS Mitropolit Laurenţiu în Prologul lucrării.
Lucrarea „Modernitatea - temeiuri şi premise. O evaluare teologico-filosofică” este elaborată după cele mai înalte standarde academice şi de cercetare, textul având stilul logico-discursiv al lucrărilor de referinţă şi o argumentaţie pe măsură, drept care cu siguranţă va stârni interesul teologilor, filosofilor, cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi de fenomenul interacţiunii religiosului cu gândirea raţională modernă.