Moldova este o zonă a colindei religioase

"Cântăm acum, pe vremea aceasta, colinda, dar ea vine din vremi necunoscute; nimeni nu poate spune când s-a născut colinda". "Colinda religioasă a apărut încă de când am fost creştinaţi, iar unele dintre colinde sunt un fel de Evanghelie populară, al căror izvor se regăseşte în Sfânta Scriptură". "Colinda religioasă se regăseşte în mod special în zona Bucovinei şi a Moldovei, o zonă cu oameni foarte credincioşi şi evlavioşi, în timp ce în celelalte zone etnografice ale ţării, mai puţin Transilvania, predomină colinda laică". Citiţi un amplu interviu referitor la originea colindei şi importanţa acesteia în raport cu celelalte genuri din repertoriul obiceiurilor de iarnă (capra, ursul, sorcova etc.) realizat cu părintele profesor Florin Bucescu, doctor în muzică, etnomuzicolog şi bizantinolog, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Părinte profesor Florin Bucescu, vorbiţi-ne pe scurt despre originea colindului în spaţiul românesc, atât a colindului profan, cât şi a celui religios. Colinda are o vechime imemorială. O cântăm acum, pe vremea aceasta, dar ea vine din vremuri necunoscute, nimeni nu poate spune când s-a născut colindul sau colinda - se folosesc ambele variante, în Moldova noastră spunându-se mai mult colindă, pe când în celelalte zone ale ţării predomină denumirea de colind. Noi nu avem nici o dovadă directă în legătură cu naşterea colindei, dar există multe argumente care ţin mai mult de istorie, de antropologie, de arheologie, de psihologia maselor, care afirmă că acest colind s-a născut înainte de formarea poporului român, mai exact în perioada anterioară apariţiei creştinismului. Acest gen reprezenta la vremea respectivă o modalitate de a lupta împotriva nenorocirilor, greutăţilor, suferinţelor şi a schimbărilor din natură. Oamenii îşi schimbau atitudinea atunci când lumina se micşora, le era frică de tunete, de fulgere, de întuneric. Frica cea mai mare a omului era de forţele necunoscute şi de incapacitatea lui de a pătrunde în adevărurile vieţii, astfel că au început să lupte împotriva acelor vietăţi închipuite prin diverse mijloace: zgomote dintre cele mai înfiorătoare erau făcute atunci, ca şi acum, de Anul Nou, pentru a speria duhurile rele. De asemenea, oamenii precreştini duceau lupta împotriva răului până la imitarea acelor aşa-zise fiinţe superioare lor care le furau lumina, măştile creând impresia că sunt la fel de puternici ca şi animalele. Este uşor de sesizat că şi atunci exista lupta dintre bine şi rău, dintre existenţă şi nonexistenţă pentru continuitatea neamului omenesc. Oamenii erau departe de revelaţia divină şi se conduceau după ce mai rămăsese din revelaţia naturală, Îl simţeau totuşi pe Dumnezeu în natură, dar fără să-şi poată explica. În astfel de situaţii au apărut o mulţime de mituri, iar mitologia greco-romană este tipică în acest sens; în baladele noastre din sudul ţării întâlnim, de exemplu, pe Hercules sau Ulise. Colinda reprezintă aria gândirii cosmogonice mitologice în perioada respectivă, reprezintă şi cântări care se referă la lupta existenţială (care a luat forma unor animale precum capra, ursul, cerbul etc.). Un argument al vechimii colindelor sunt şi refrenele, care se referă tot la natură: "Florile dalbe/ Florile dalbe" sau "Flori de măr", argument valabil şi în cazul colindelor religioase. Avem în colindele noastre refrene cu tot felul de flori, iar asta ne duce cu gândul la calendele romane, când copiii vesteau cu flori în mână naşterea luminii şi a existenţei umane, echivalentul sorcovei din zilele noastre. Aşadar, nu putem şti cu exactitate vechimea colindelor, însă putem afirma cu siguranţă că au o vechime precreştină, care se pierde, undeva, în negura vremurilor. Colinda religioasă a apărut, deci, odată cu creştinismul... Da. Peste datele vechi, s-au aşezat cele noi. Aşa au apărut colindele religioase, care, totuşi, au păstrat şi elemente din vechea cultură. Unele dintre colinde sunt un fel de Evanghelie populară, colinda religioasă are şi ea o vechime considerabilă, apărând încă de când am fost creştinaţi. Clerul a creat un gen de colindă religioasă pe teme creştine, care s-a născut din Sfânta Scriptură, din Sfânta Liturghie, din Sfintele Evanghelii. De exemplu, Evanghelia după Matei, capitolul 2, Magii de la Răsărit, Fuga în Egipt. Irod ucide pruncii. Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret: "1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: 2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. 3. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. (...)". Totul apare şi în colinda religioasă. Se vede foarte clar sursa evanghelică a colindelor religioase: "La Betleem colo-n jos", "Trei Crai de la Răsărit", doar câteva exemple de colinde a căror sursă este fără doar şi poate Noul Testament, iar filiera este cea cărturărească, din Cartea Sfântă. Iar ca aceste două colinde sunt foarte multe altele, în care nu apare doar momentul Naşterii Domnului, ci chiar şi cel al răstignirii; în colinde apare Maica Domnului, dar şi Ioan Botezătorul şi proorocul Ilie, iar din punct de vedere muzical şi literar sunt impresionante, de o frumuseţe rară. Elementele vechi însă, aşa cum v-am spus, nu s-au pierdut cu totul; creştinii, după ce au învăţat să cânte colindele, mijlocite de preot, au început să le combine cu cele mai vechi, dat fiind libertatea aceasta a oralităţii. Există însă şi colinde pur religioase, în cartea lui George Breazul, unul dintre părinţii etnomuzicologiei şi folcloristicii noastre, regăsim 78 de colinde pur religioase, redate în stil folcloric, dar în duhul evanghelic: "Maria se preumbla/ Aleluia, domni boieri/ Coborât-a Duhul Sfânt/ La uşa bisericii, la icoana Precistei (...)". Mergând mai încoace, ele au fost redate şi în stil psaltic, iar acest lucru se vede foarte clar la Anton Pann. Iată câteva versuri dintr-un colind care vorbesc de geneză: "De când Domnuâ S-a născut şi pământul l-a făcut/ Şi cerul l-a ridicat, în patru stâlpi l-a rezemat". Şi alte versuri care redau în mod clar sfinţenia: "Mititel înfăşeţel/ Curge mirul după el/ Cârpele-s de flori de măr/ Faşa dalbă de mătasă". "Colinda are un rol de mărturisire şi de bucurie a întâmpinării unei mari sărbători" Care este importanţa colindei de întâmpinare a Naşterii Domnului, în comparaţie cu celelalte genuri din repertoriul obiceiurilor de iarnă, de întâmpinare a Noului An (capra, cerbul etc.)? Colinda are un rol şi de felicitare, dar şi de mărturisire şi de bucurie a întâmpinării unei mari sărbători, cum este cazul colindei de tip religios. Reprezintă o manifestare a unei bucurii, a unei speranţe; acestea toate arată speranţa de viaţă, de mântuire. Toate colindele, se vede foarte clar, chiar şi în cazul celor laice, vor să-l facă pe om mai bun, să-l îndrepte pentru a se mântui. Care sunt cele mai bogate zone din ţară în ceea ce priveşte tezaurul colindelor religioase? Colinda cea laică se menţine mai bine în sudul ţării, în Muntenia, în Oltenia şi Dobrogea; în Transilvania proporţia dintre colinda laică şi cea religioasă este echitabilă. De exemplu, colinda Mioriţa se menţine foarte bine atât în Ardeal, cât şi în Maramureş. În Moldova, în schimb, deşi balada a fost descoperită aici, nu se menţine şi colinda, doar cea cultă, dacă ne referim la "Trei păstori....". Dimitrie Cantemir spune în "Descriptio Moldaviae" că, în Moldova, căluşarul era cel mai grozav joc din perioada post-pascală şi se făceau sute de cete de căluşari. După Cantemir, până în secolul al XIX-lea, au dispărut căluşarii din Moldova, iar spre sfârşitul acestui secol nu se mai consemnează nimic. Nimeni nu mai ştia cum se dansează, cum se cânta în Moldova, deşi existau acele minunate descrieri. În schimb, colinda religioasă este mult mai prezentă în Bucovina şi Moldova, până spre Galaţi, unde deja apar şi colinde laice. Putem afirma că Moldova este o zonă a colindei religioase. Şi Transilvania, de unde vin foarte multe colinde religioase, este o zonă foarte puternică din acest punct de vedere. Şi în celelalte zone ale ţării există colinde religioase, însă sunt adaptări, preluări din altă parte, sau colinde religioase venite de pe filiera cultă. În sud întâlnim cu precădere colindele războinice, dacă le pot numi aşa, laice. Tot în sud se menţin vechile obiceiuri precreştine, de exemplu căluşarii, de care am vorbit mai devreme şi despre care se spune că ar fi fost un obicei bine împământenit printre geto-daci. Cum se explică acest fenomen? Sunt moldovenii mai credincioşi? Eu tind să cred că este aşa. Moldova şi Ardealul, cu partea de la Mureş în nord, sunt zonele cu o credinţă foarte puternică, oamenii sunt deosebit de evlavioşi, mai profunzi şi mai meditativi; doar dacă ne uităm la evlavia pentru Cuvioasa Parascheva, pentru Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ale căror moaşte au fost primele aduse în Moldova de către Alexandru cel Bun, ne explicăm de ce la noi regăsim în mod special colinda religioasă. Poate că şi preoţii de aici au fost mai vrednici şi mai credincioşi şi s-au înălţat şi biserici şi mănăstiri mai multe, iar monahii au contribuit din belşug la menţinerea duhului religios, a evlaviei, a credinţei, în ciuda prigoanei comuniste. "Am cules folclor în aproape toate satele din Bucovina" Părinte profesor, în activitatea dumneavoastră în domeniul folclorului şi etnomuzicologiei, aţi cules şi colinde? Am început să culeg folclor din anul IV de conservator, dl profesor Ciobanu, un mare muzicolog, ne-a îndemnat să mergem să culegem folclor în vacanţă. Prima dată m-am dus să culeg folclor cu mama mea, pentru că, învăţătoare fiind, ştia toate băbuţele din sat; am mers astfel cu un magnetofon pe care l-am închiriat de la un birou de împrumuturi şi, după ce am imprimat, l-am şi stricat, alunecând pe gheaţă. În orice caz, după ce am terminat facultatea am continuat în mod sistematic şi am cules folclor în aproape toate satele din Bucovina, exceptând zona Vatra Dornei. N-am găsit nici o colindă nereligioasă; ca o colindă laică se cânta "Mâine anul se-nnoieşte", care e o piesă cultă, are autor, Vasiliu îl cheamă, dar care s-a folclorizat. Mai târziu, când am venit profesor la Iaşi, am activat în cadrul Arhivei de folclor a Moldovei şi Bucovinei din cadrul Centrului de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor de la Universitatea "Al. I. Cuza", din 1971-1972, de la înfiinţare, şi până în 1992. În toată perioada asta am cules folclor în toate zonele Moldovei, cu simţ de răspundere, aşa cum trebuie studiat folclorul, ştiinţific. În cărţile mele se regăsesc şi aceste colinde culese de mine din întreaga Moldovă, mai puţin ţinutul Neamţului şi Galaţi, acesta din urmă fiind, de altfel, sărac în folclor. Vorbiţi-ne puţin despre marii folclorişti români culegători de colinde. Constantin Brăiloiu este părintele etnomuzicologiei româneşti, acesta a stabilit metoda de cercetare, după mulţi ani şi după multe discuţii, are şi un studiu în acest sens - "Schiţă asupra unei metode de folclor", în care spune că folclorul nu se culege oricum şi la întâmplare, sunt nişte legi care trebuie respectate. Cercetarea, care trebuie să fie completă, complexă şi profundă, începe cu mult înainte de a merge propriu-zis pe teren, odată cu documentarea şi cu stabilirea scopului pentru care se face deplasarea. Urmărindu-l pe Bela Bartok, un mare folclorist, Brăiloiu spunea: "Noi nu urmărim un cântec, trebuie să urmărim viaţa satului, viaţa culturală, muzicală a satului, cu tot ceea ce implică, în toate momentele importante ale lui". Asta pentru că folclorul, ca şi colindele, reflectă spiritul nostru românesc, felul de a trăi şi de a ne raporta la ceea ce ne înconjoară. George Breazul însă este cel mai mare culegător de colinde. Nu există o colecţie mai mare, care să cuprindă toate zonele, şi cu text, şi cu muzică, pe dublă notaţie, ca cea regăsită la George Breazul. Care sunt cei mai reprezentativi compozitori care au preluat colinde şi le-au prelucrat? Cam toţi compozitorii au preluat colinde şi le-au adaptat astfel încât să iasă pentru compoziţie; mai cunoscuţi sunt cei mai vechi dintre ei, cum ar fi Dumitru Georgescu Chiriac, Gheorghe Cucu, Gavriil Galinescu la noi în Moldova, Sabin Drăgoi. În mod curios, Ciprian Porumbescu nu are deloc colinde. În special după 1944, când a fost scoasă religia din şcoală, compozitorii s-au aplecat mai mult spre colindă şi au încercat fie să o introducă în muzica simfonică, fie să armonizeze pentru cor, schimbând cuvintele şi lucrând un pic la linia melodică. Sunt sute de compoziţii care au ca temă colinda, mai ales în cazul compozitorilor de muzică corală. "Colindele vor mai rezista însă, culmea, nu la sat, ci la oraş" Părinte, cât vor mai rezista colindele? Eu cred că vor mai rezista însă, culmea, nu la sat, ci la oraş. La oraş regăsim acele grupuri minunate încurajate de biserici. În mod paradoxal, sunt sate în care nimeni nu mai cântă nici o colindă. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu mai sunt copii şi tineri la sate care să ducă mai departe colinda şi obiceiurile. Am întâlnit cazuri când păstrătorii s-au descurajat pentru că nu au cui preda ştafeta, şi atunci au uitat nestemate ale folclorului. Şi mai există un paradox, cei care au plecat în străinătate şi nu mergeau la biserică aici au devenit religioşi şi au început să preţuiască cultura noastră populară, pe când cei care au rămas aici, marea majoritate, nu-şi mai respectă deloc trecutul. Poate pentru că a plecat tinereţea şi există şi o oarecare delăsare. Şi este păcat, pentru că adevărata colindă se păstrează doar la noi şi la slavi, care au fost foarte religioşi. Cum era Crăciunul de altădată în Bucovina? Eheei, ce trăiri, ce bucurie... Când eram de 5-6 anişori locuiam într-o comună foarte bogată folcloric şi cu nişte oameni buni şi iubitori de tradiţii, se cheamă Grăniceşti, între oraşele Suceava şi Siret. Trăiam intens această perioadă a anului poate şi pentru că tatăl meu era preot, unul foarte activ, cu har şi iubit de oameni. Mama, învăţătoare, ne învăţa să cântăm colinde, colinde culte. "O, ce veste minunată", "Trei păstori", "Trei crai de la Răsărit", "Astăzi S-a născut Hristos" sunt primele colinde învăţate de la mama, tot populare la origine, însă venite prin filtrul compozitorilor Chiriac, Cucu şi ceilalţi. Era o atmosferă extraordinară, tata mergea cu icoana, cu vestirea Naşterii Domnului, iar noi, doi fraţi, aşteptam cu nerăbdare ziua de ajun, să mergem cu colinda. Mergeam din casă în casă, prin nişte nămeţi cât casa, iernile erau grele, nu ca acum. Oamenii foarte primitori, ne dădeau colăcei, nuci sau mere. Bani, niciodată. Seara sfântă o petreceam împreună, la gura sobei şi în jurul bradului, emoţionaţi până la lacrimi. Nu mai zic de pluguşor şi de buhai, pe care-l confecţionam noi, cu migală şi, deopotrivă, cu mare nerăbdare. Ne ţineam de flăcăii mari, iar de multe ori aceştia ne luau şi colacii, şi buhaiul. Vremuri frumoase, încărcate de sfinţenie şi emoţie; de fapt, totul era frumos în satul de odinioară: şezătorile, hramurile, erau momente deosebite care trezea satul la viaţă.