Monahia Teodosia-Zorica Laţcu de la Mănăstirea Vladimireşti

S-a născut în familia avocatului Ion Laţcu din Mezotur, din Ungaria, care mai apoi, după Războiul de Reîntregire, se mută la Braşov. Între 1924 şi 1928 a urmat şcoala primară şi între 1928 şi 1936, Liceul "Principesa Elena", ambele în Braşov. Determinată de talentul literar pe care îl avea şi încurajată de familie, tânăra Zorica Laţcu urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Clasică, din cadrul Universităţii din Cluj. În toamna lui 1940, la cedarea nord-vestului Ardealului, se întoarce la Braşov, dar este chemată să ocupe un post de preparator în facultatea în care studiase. Profesează alături de mari profesori români, scrie poezie şi publică la revista "Gândirea", având teme inspirate din mitologia greacă. Se apropie tot mai mult de mediul religios, îl descoperă prin poezie, aşterne versuri cu vibraţie mistică. În 1944 îi apare la Sibiu, Editura Dacia Traiană, primul său volum de poezii, intitulat "Insula Albă". Continuă să scrie poezie religioasă profundă, care îi este publicată de episcopul Nicolae Colan al Clujului, în volume precum: "Osana lumii" (1948) sau "Poemele iubirii", apărut la Editura craioveană "Ramuri". Creaţia sa literară-mistică este marcată de o trăire creştină care este accentuată de mentorul său spiritual, părintele Arsenie Boca, duhovnicul Ardealului. Povăţuită de acest părinte, la 5 mai 1948, tânăra poetă intră pe poarta Mănăstirii Vladimireşti. Timp de doi ani trece prin încercările duhovniceşti, pentru ca la 8 octombrie 1950 să fie tunsă în monahism cu numele de "Teodosia". În viaţa monahicească face parte din consiliul de conducere al mănăstirii şi scrie poezie mistică determinată de vieţuirea aleasă pe care o are. În contextul măsurilor orchestrate de regimul politic împotriva Mănăstirii Vladimireşti, maica Teodosia merge de două ori la patriarhul Justinian. Este în toiul evenimentelor care marchează Mănăstirea Vladimireşti la mijlocul anilor â50. La 30 martie 1955, în urma unei percheziţii, maica Teodosia este arestată de Securitate, alături de alte vieţuitoare. Timp de o lună este anchetată la Securitatea din Galaţi, fiind interogată chiar de patru-cinci ori pe zi. Este umilită, bătută, adusă la o stare medicală care necesita internarea urgentă în spital. Primeşte îngrijiri medicale superficiale, care nu o vindecă, pentru care în februarie 1956 Securitatea o transferă la Spitalul-penitenciar Văcăreşti. De aici, maica Teodosia urma să se înfăţişeze ca martor în procesul "capilor Mănăstirii Vladimireşti". Însă de la Văcăreşti se comunică că "nu este transportabilă". Este internată în spital, i se fac investigaţii medicale, dar maica Teodosia este extrem de bolnavă. Situaţia ei medicală determină Tribunalul Militar Constanţa ca în data de 9 august 1956 să o elibereze pe caz de boală. Locuieşte împreună cu o maică într-un domiciliu forţat la Gurguieşti, lângă Măxineni, jud. Brăila. Un an mai târziu este chemată din nou în instanţă, fiind acuzată de "agitaţie publică", pentru că ar fi deţinut "înscrisuri interzise". Însă, prin aplicarea Decretului 421/1955, este amnistiată prin Sentinţa nr. 136 din 6 iunie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti. Locuieşte în domiciliul obligatoriu, abia în 1970 putându-se întoarce în Braşovul copilăriei sale. Cu toate problemele medicale grave de care suferă, totuşi se ocupă de creaţia literară mistică. În februarie 1990 se întoarce la mănăstirea de metanie, pentru ca, la 8 august 1990, să treacă în ceata drepţilor.