Monografie a Mănăstirii Celic-Dere, apărută la Sibiu

Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent o monografie consistentă, plină de mărturii istorice şi documente inedite, a celebrei mănăstiri Celic-Dere din Episcopia Tulcii. Intitulată „O candelă de veghe: Mănăstirea Celic-Dere“, lucrarea aparţine monahiei Iustina Topcean, care trudeşte pentru a-şi câştiga mântuirea în obştea mănăstirii din nordul Dobrogei.

 

Apărută cu binecuvântare Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, monografia Mănăstirii Celic-Dere are scopul de a face mai bine cunoscută românilor de pretutindeni această veche vatră monahală, trecută prin numeroase încercări, dar care mereu a găsit puterea să renască şi să fie socotită între marile mănăstiri dobrogene, cum ar fi cele de la Cocoş şi Saon. Faimoasă pentru frumuseţea aşezării, locurilor înconjurătoare, dar mai ales pentru bogăţia duhovnicească a vieţii monahale, Mănăstirea Celic-Dere oferă celor ce-i calcă pragul posibilitatea să cunoască trecutul Ortodoxiei dobrogene, prin muzeul de obiecte de cult şi carte veche din incinta aşezământului monahal. 

 

În cuvântul de binecuvântare de la începutul cărţii, PS Episcop Visarion subliniază faptul că „oricine-i trece pragul simte atmosfera deosebită a rugăciunii continue, a psalmodierii liturgice şi a împletirii muncii cu meditaţia şi cugetarea la cele înalte. Reper duhovnicesc, căutat cu sârg de credincioşi, ca şi de turişti, aşezământul de aici insuflă tuturor credinţa în Dumnezeu, speranţa în mai bine şi dragoste faţă de valorile spirituale ale neamului românesc“.

 

Vitregită secole la rând de existenţa unei vieţi monahale din cauza invaziilor altor popoare şi a istoriei neprielnice, Dobrogea avea să fie presărată la începutul secolului al XIX-lea cu schituri şi aşezăminte monahale modeste, fără să se bucure de prea mult sprijin material din partea conducătorilor sau a familiilor de boieri, cum a fost cazul altor mănăstiri româneşti. 

 

În timp, ele au devenit mănăstiri de sine-stătătoare şi au împodobit această parte de Românie, unele fiind adevărate simboluri ale unităţii de neam. 

 

„O monografie cum este cea de faţă este absolut necesară nu numai închinătorilor din împrejurimi, ci şi alor buni creştini care îşi îndreaptă paşii, în timpul verii, spre Marea Neagră sau spre Delta Dunării cea plină de farmecul frumuseţilor ei naturale, şi care poate vor fi atraşi şi de mănăstirile tulcene“, spune pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu într-un „Cuvânt de suflet“ de la începutul monografiei.

Încă din Introducere, monahia Iustina Topcean, ne prezintă trecutul îngreunat al Dobrogei, aflată sub stăpânire otomană vreme de cinci secole (1417-1877) şi sub continua migrare a popoarelor care s-au aşezat aici de-a lungul vremii. În acest context, românii ortodocşi, alături de alte neamuri dreptmăritoare au găsit căi de a-L cinsti pe Dumnezeu în minunate biserici şi mănăstiri. Întemeiată în jurul anului 1840, Mănăstirea Celic-Dere a fost până la 1878 sub dominaţie otomană şi, din acest motiv, documentele de la începuturile ei nu s-au păstrat. Arhivele mănăstirii păstrează în condiţii bune foarte multe documente de după 1878, prin care aflăm mai multe despre construirea de biserici şi chilii, renovările făcute în ani, situaţia economică şi administrativă, danii, proprietăţi etc. Lucrarea actualizează şi ale volume monografice din trecut, cum ar fi cea realizată de arhimandritul Roman Sorescu din „Monastirile dobrogene“ (1914). Ca material bibliografic, amintim şi câteva studii de specialitate: „Cercetări pe Valea Celicului“, „Tematica organizării muzeului de artă bisericească al Mănăstirii Celic-Dere“, ale profesorului Gavrilă Simion şi mai multe lucrări ale arhimandritului Ieronim Motoc.  

 

Dacă primul capitol al monografiei prezintă un istoric al vieţii bisericeşti din Dobrogea, în cel de-al doilea capitol sunt prezentate datele cunoscute despre înfiinţarea mănăstirii şi evoluţia acesteia până în prezent. 

 

În capitolul al treilea sunt descrise componentele ansamblului monahal, iar în final sunt prezentate particularităţile vieţii de obşte de la Celic-Dere. Lucrarea poate fi socotită şi un album fotografic, iar abundenţa imaginilor completează cele prezentate şi deschide apetitul spre vizitarea aşezământului dobrogean.