Muzica bisericească în viața Episcopului Nifon al Dunării de Jos la un veac de la adormirea sa în Domnul

Zilele acestea, la finele lui februarie, se împlinesc 100 de ani de la trecerea la Domnul a ierarhului Nifon Niculescu (1860-1923), Arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei (1895-1909) și Episcop la Dunărea de Jos (1909-1922). Iată, centenarul coincide, fericit, chiar cu anul comemorativ prezent, consacrat imnografilor și cântăreților bisericești, după cum și strămutarea osemintelor ierarhului, de la București la Galați, a rânduit Dumnezeu să aibă loc într-un alt an comemorativ deosebit în Patriarhia Română, 2021, dedicat celor adormiți în Domnul.

Parcurgând biografia sa, pare că muzica bisericească i-a fost constitutivă, determinându-i preocuparea majoră timpurie prin care s-a și distins de-a lungul vieții. La maturitate, când deja era autor de partituri, mărturisea: „De mic am crescut pe piatra Bisericii, ascultând şi aprofundând frumoasele melodii ale muzicii orientale. […] Muzica mișcă sufletul și-l înalță către Cel ce l-a creat. Muzica Bisericii noastre nu numai a împodobit cultul divin în decursul veacurilor, dar a dat și impulsiune avântului național”.

Mai ales pentru cine studiază muzica psaltică, pe lângă aptitudini și talent, este cunoscută necesitatea stăruinței, a perse­ve­renței. Viitorul episcop a cultivat această valoroasă virtute a răbdării, prin ea ajungând să deprindă magistral atât tehnica delicată a cântării în Biserică, cât și caligrafia mlădioasă cu care a împodobit sutele de documente create de dreapta sa. În acest sens mărturiile se găsesc în dosarele de arhivă ale Bisericii „Sfântul Nicolae”-Albă din București, unde a slujit ca preot (1881-1895), în arhiva Sfântului Sinod, pentru că a fost directorul Cancelariei Mitropoliei Ungrovla­hiei și, desigur, în analele Centrului eparhial de la Dunărea de Jos, unde a păstorit ca episcop titular.

Născut în București, la 1 iulie 1860, tot aici avea să treacă la Domnul, în 27 februarie 1923, acum un veac. În orașul natal, numele său este legat de trei biserici cu renume, unde a fost canonarh, cântăreț, diacon, preot și arhiereu. Încă din vremea Seminarului s-a aflat la strana bisericilor Albă și Cretzulescu, locuri împodobite anterior inclusiv de prezența marelui Anton Pann. Apoi, după ce a devenit ierarh, a fost îmbisericit la Domnița Bălașa.

La Galați a sporit importanța Școlii de Cântăreți bisericești, de altfel fiind cunoscut ca cel care a propus, constant, în cadrul Sfântului Sinod, întărirea și valorizarea statutului de cântăreţ în biserică, un lucru de mare actualitate până în zilele noastre, când există din ce în ce mai puțini cântăreți bisericești care să se poată dedica exclusiv slujirii de la strană. Tot Episcopul Nifon este unul dintre cei care animă și susțin întrunirea celui dintâi Congres al cântăreţilor bisericeşti din România, ținut între 21 și 23 august 1912, la Iași. Și, foarte important, se pare că a întreprins demersuri de pionierat, propunând studierea psaltichiei și a cântului religios-coral în spa­țiul academic românesc, lucru ce se dorea realizat prin înființarea unor catedre universitare de muzică bisericească.

Un alt fapt, definitoriu, ce dovedește implicarea profundă în sfera muzicii bisericești, a fost următorul: arhiereul Nifon Ploieşteanu, în anul 1902, cu suportul financiar oferit de ctitorul-filantrop Iorgu Dumitrescu-Răcari (1851-1934), publica un volum de refe­rință care constituia, deopotrivă, un proiect liturgic, cultural și filantropic. Despre acesta vom reveni, în curând, cu o recenzie omagială. Până atunci, mențio­năm doar că toate cele 10.000 de exemplare din Carte de Musică Bisericescă pe psaltichie şi pe note liniare pentru trei voci sunt însoţite de o prefaţă a ierarhului, din care redăm fragmentul final: „Piosul creştin şi inimosul Român, d-l Iorgu Dumitrescu, comerciant în comuna Podu Bărbierului, judeţul Dâmboviţa, care a tipărit mai multe cărţi religioase şi le-a împărţit gratuit Creştinilor, observând lipsa unei cărţi de cântări bisericeşti pe ambele musici, şi apreciind lucrarea mea ca folositoare bisericilor, mai ales de la sate, a bine-voit a o tipări cu cheltuiala sa, în 10.000 de exemplare; şi ne-am decis, a o împărţi în daru, tuturor preoţilor, cântăreţilor, învăţătorilor şi seminariştilor, spre vecinică pomenire a smereniei mele, care m-am ocupat multă vreme cu întocmirea ei, cum şi a d-lui Iorgu Dumitrescu, care a cheltuit, spre a se tipări”.

În ultimul său an de viață, Episcopul Nifon a revenit la București și a slujit, cât i-a mai îngăduit starea sănătății, la Biserica „Dom­nița Bălașa”, unde fiul său, muzicianul Simeon Nicolescu (1888-1941), dirija corala lăcașului. Pasiunea tatălui îi modelase în chip hotărât cariera, astfel încât acesta devenise profesor și compozitor, având să concerteze în țară și în străinătate, să înființeze Societatea simfonică „Muzica” și, bineînțeles, dintre creațiile lui să nu lipsească partituri religioase, cum ar fi ­„Cântările Sfintei Liturghii” (1913), „Miluiește-mă, Dumnezeule” (1915) ori „Credo” (1926).

Un alt nume din muzică, ce s-a intersectat ulterior cu istoria familiei Nicu­lescu/Nicolescu, a fost Radu Cozăres­cu (1944-2019), și el fost președinte al So­ci­etății simfonice „Muzica”, fondată, după cum s-a amintit, de fiul episcopului. În anul 2019, pe când se făceau demersuri în vederea consemnării mai multor date despre ierarh și mormântul său din cimitirul Bellu, Dumnezeu a rânduit ca cei care se ocupau de acest lucru să afle că dom­nul Radu Cozărescu, pe care nu îl cunoș­teau, tocmai trecuse la cele veșnice. Astfel, căutând să fie prezenți la o slujbă de priveghere a adormitului, în incinta cimitirului Bellu-Catolic, aici au avut prilejul să discute cu soția muzicianului, doamna prof. univ. Mihaela Cozărescu. Și, tocmai în acest chip neaș­teptat, au fost culese date noi, fără de care, mai ales amintita acțiune comemorativă din 2021, cel mai probabil, nu s-ar mai fi ținut. Prin amabilitatea doamnei profesor s-a ­putut afla că una dintre cele două nepoate ale ierarhului, Anca-Sofia Nicolescu, a continuat să activeze în spațiul muzicii, pe linia de vocație a bunicului și a tatălui, lucrând ani mulți și cu deosebită competență profesională la biblioteca Conservatorului din Bu­curești. În acest context l-a primit în gazdă pe tânărul student Radu Cozărescu, care a descoperit în podul imo­bilului unde s-a mutat, undeva pe strada Vatra Luminoasă din București, documente muzicale, de administrare și afișe de concerte ale Societății simfonice „Muzica”, moștenite de surorile Anca-Sofia și Stela Nicolescu, de la tatăl lor, Simeon. Chiar dacă mare parte dintre acele documente nu mai există, amintirile bine conservate și dialogul cu doamna Cozărescu ne-au putut ajuta să găsim drumul spre concesionarul locului de odihnă al episcopului, o cale ce se tot lăsa căutată de aproximativ doi ani.

După ivirea tuturor acestor legături cu muzica și observându-se și potrivirea dintre centenarul adormirii în Domnul a Episcopului Nifon al Dunării de Jos și anii comemorativi 2021, respectiv 2023 în Biserica noastră, nu putem decât să nădăjduim și mai mult în veșnica lui odihnă cu sfinții și să Îi fim profund recunoscători lui Dumnezeu pentru atât de buna întocmire a lucrurilor peste timp și vremuri.