Naşterea Domnului în predicile Fericitului Augustin

Ziua de astăzi a adus neamului omenesc marea bucurie a nădejdii dobândirii vieţii veşnice. Într-adevăr, cel dintâi om, prin a cărui cădere în păcat am căzut cu toţii din Rai, primind drept pedeapsă firea noastră muritoare, nu a fost născut, ci făcut, fără tată şi fără mamă, doar prin lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi stare a omului: Adam făcut din pământ. A doua stare a omului este cea a creării femeii din coasta bărbatului. A treia stare a omului este cea a naşterii din bărbat şi femeie. A patra stare a lui Dumnezeu-om este cea a naşterii lui Hristos din femeie, fără bărbat. (…) Dar cea de-a patra stare le-a izbăvit pe primele trei. De fapt, oamenii din prima şi a doua stare au căzut şi au pricinuit cea de-a treia stare, în urma căderii, însă abia prin cea de-a patra stare au găsit mântuirea toate celelalte trei (Predica 370, 1).

Gura mea va vesti lauda Domnului, a Acelui Domn prin Care au fost făcute toate şi Care S-a făcut trup printre toate; Cel care este Descoperitorul Tatălui, Creatorul mamei, Fiul lui Dumnezeu, din Tată fără mamă, Fiul omului din mamă fără tată; mare în Ziua îngerilor, mic în ziua oamenilor; Cuvântul-Dumnezeu, înainte de toate veacurile, Cuvânt-trup la vremea potrivită; Creatorul soarelui, creat sub soare; Cel care orânduieşte toate veacurile din sânul Tatălui, Sfinţitor al zilei de azi în pântecele mamei; Cel care rămâne acolo, Cel care s-a arătat aici; Creatorul cerului şi al pământului, născut sub cer pe pământ; Înţeleptul de dincolo de cuvinte, copil gângurind în chip înţelept; Cel care umple lumea, Cel care stă în iesle; Cel care conduce stelele, Cel care suge la sâni; atât de mare în chip de Dumnezeu, atât de mic în chip de slujitor, încât acea măreţie să nu descrească din pricina acestei micimi şi ca această micime să nu fie copleşită de acea măreţie. 

 

De fapt, când a luat asupra Sa mădulare omeneşti, nu a părăsit lucrările divine şi nu a încetat să Îşi întindă puterea de la un capăt până la celălalt capăt al lumii şi să le orânduiască pe toate cu blândeţe; când a fost înveşmântat în slăbiciunea trupului, nu a fost mărginit în pântecele feciorelnic, astfel încât hrana înţelepciunii Sale să nu fie răpită de la îngeri; astfel, şi noi am putut să gustăm cât de bun este Domnul (Predica 187, 1).

Profeţii au prevestit că Făcătorul cerului şi al pământului va fi pe pământ împreună cu oamenii, îngerii au vestit că Cel care a creat trupul şi sufletul va veni cu trup. Ioan L-a salutat din pântecele mamei pe Mântuitorul Care se afla şi El în pântecele Fecioarei; bătrânul Simeon L-a recunoscut pe Dumnezeu în copil; văduva Ana a recunoscut-o pe Maica fecioară. Acestea sunt mărturiile naşterii Tale, Doamne Iisuse, înainte ca valurile să se aştearnă sub picioarele Tale, ţinându-Te la suprafaţă, şi să se retragă la porunca Ta, înainte ca vântul să se liniştească la porunca Ta, înainte ca mortul să învie la chemarea Ta, înainte ca soarele să pălească la moartea Ta, înainte ca pământul să se cutremure la învierea Ta, înainte ca cerul să se deschidă la înălţarea Ta, înainte ca Tu să fi făcut aceste minuni şi multe altele când erai tânăr. Încă erai purtat de mâinile mamei, dar erai deja recunoscut ca Domnul lumii. Erai şi copil mic din sămânţa lui Israel şi Dumnezeu cu noi, Emanuel (Predica 369, 1).