Neuroplasticitatea cerebrală sau neurogeneza, în intuiția duhovnicească a părintelui Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca este una dintre cele mai importante personalități duhovnicești ale Ortodoxiei românești din veacul trecut. Între realitate și legendă, între adevăr și evlavie populară, viața sa a fost una îmbunătățită duhovnicește. Puternic în cuvânt și impecabil în faptă, el a condus și îndrumat spiritual mulțimi de credincioși, care l-au căutat la Mănăstirea Sâmbăta sau la Mănăstirea Prislop, dar și în vremurile de prigoană a sa, la biserica din localitatea Drăgănescu, din apropierea Bucureștiului sau la Sinaia. Tuturor le-a propovăduit învățătura creștină, curată și nealterată, în nuanțele și detaliile ei cele mai înalte.
Monah erudit, Preacuviosul Părinte Arsenie Boca a iubit atât frumosul artistic, cât și frumusețea și bogăția morală a credinței ortodoxe, pe care a considerat-o singura cale de întoarcere a omului din păcat, suferință și nefericire, către împlinire și mântuire.
Cuvintele autentice ale sale, spuse sau consemnate în scris, constituie o reală radiografie duhovnicească a lumii contemporane. Părintele Arsenie a identificat și înfierat păcatele și patimile, pe care le socotea acte de revoltă împotriva lui Dumnezeu, prin care Îl răstignim a infinita oară pe Mântuitorul Hristos. Însă nu doar că a demascat aceste căderi, ci a și oferit mijloacele cele mai eficiente de eliberare din robia acestora. Iar aceste mijloace nu sunt altele decât virtuțile creștine, în centrul cărora se află iubirea de Dumnezeu și de aproapele, smerenia și pocăința.
Deși vorbea despre cele mai adânci realități biologice și spirituale, acum mai bine de o jumătate de veac și pe baza cunoștințelor medicale de atunci, unele dintre ele abia la începuturile cunoașterii științifice, Părintele Arsenie pare a fi avut unele intuiții duhovnicești, pe care domenii de vârf, precum neuroștiințele, le descopeau multe decenii mai târziu.
La genii și sfinți, patrimoniul genetic a fost depășit
Ca și simplă exemplificare a ceea ce știința actuală numește „neuroplasticitate cerebrală”, în baza căreia are loc o „neurogeneză”, adică nașterea de noi neuroni și crearea de noi legături sinaptice, respectiv crearea unor noi rețele și magistrale neuronale, propunem următorul text al duhovnicului român: „Cei ce ajung din vreme să știe cum pot evita decrepitudinea, senilitatea, nu se avântă fără frâu în vârtejul «uzurii» vieții. Concepția de viață - și cea mai bună e Revelația, că are orizontul cel mai larg, până dincolo de zare, și echilibrul perfect (deplin) între orice fel de împrejurări - e totuși un efort, dar care antrenează noi circuite în creier, noi sinapse care suplinesc pe cele pe care ni le fură vârsta pe drum. Cu alte cuvinte, efortul culturii («Viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu...») transcende fondul genetic. Sau altfel spus: la genii și sfinți, patrimoniul genetic a fost depășit sub efectul culturii, ceea ce a antrenat crearea de noi sinapse în creier”. Părintele Arsenie considera că geniul și sfântul depășesc condiția umană, cultura sau genialitatea, credința și viața în sfințenie modificând structura neuronală a creierului. Iar spiritualitatea noastră ortodoxă ne învață că toți purtăm, în profunzimile sufletului nostru, vocația desăvârșirii sau a îndumnezeirii.
Poate limbajul folosit nu este exact cel al științei actuale, însă realitățile descrise sunt aceleași, iar aceasta cu jumătate de veac înainte de așa-numitul „deceniu al creierului”, când aceste aspecte ale vieții umane au ajuns în centrul cercetărilor științifice aprofundate și avansate. Această intuiție spirituală are la bază concepția părintelui, potrivit căreia explicațiile teologice depășesc sfera rigidă a experimentelor și cunoștințelor tehnice, existând în toate și mai presus de ele un sens, un rost și o finalitate superioară, de ordin moral, dincolo de aspectul material și fizic al lucrurilor și realităților vizibile sau perceptibile prin simțuri.
Intuiția duhovnicească a străvăzătorului și clarvăzătorului părinte duhovnicesc, ce avea harisma citirii în inimile și în sufletele semenilor săi, în slujba cărora și-a dăruit viața, își găsește, astfel, confirmare în științele cele mai recente și de vârf, între care neurocerebrologia contemporană.
Despre moștenirea genetică sau biografia genetică a păcatului
Părintele Arsenie Boca a aprofundat noțiuni de medicină, genetică, embriologie, psihologie, vorbind, astfel, despre transmiterea ereditară sau genetică nu doar a unor însușiri fizice sau biologice, ci și a trăsăturilor spirituale. Fără a intra în detalii prea largi asupra concepției sale în această privință, câteva texte ale duhovnicului român ne ajută să înțelegem aceste realități spirituale. El vorbea despre o „biografie genetică” a fiecărui om, care are la bază „moștenirea genetică”, adică transmiterea de la predecesori, în codul genetic al urmașilor, a calităților, dar și a vulnerabilităților fizice, psihice și morale. Omul, spunea părintele, „are o biografie genetică, o contabilitate, o evidență «la zi» a tuturor faptelor, cuvintelor și gândurilor sale. Toate se rezumă în «codul genetic» și se transmit urmașilor, ca virtualități posibile. Se înscriu, deci, și toate biruințele diavolului asupra sufletului, a omului în expresia lui totală”. Astfel, „toată înfățișarea noastră fizică, toate faptele, vorbele și gândurile - deci de la expresia cea mai materială, până la cea mai mică undă de energie a unui gând -, se transcriu, în flux continuu, în constituenții fondului genetic, în sămânța de om, ca energii virtuale sau ca recesiuni - defecțiuni - care, în cursul devenirii au să ajungă (devină) actuale, fie ca un plus de viață, fie ca un minus de existență.
Paradoxal, trecutul se ține de noi ca prezent și ne așteaptă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul și modifică viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent și poate frâna, chiar stinge trecutul”.
Toate gândurile, dar mai ales vorbele și faptele noastre se înscriu în însăși ființa noastră, fiind consemnate în Cartea Vieții și în cartea noastră, în codul genetic, datorită faptului că Dumnezeu este de față și nimic nu se petrece fără voia sau cunoștința Sa. Când greșim, învață părintele, fapta rea „se înscrie, ca defecțiune, ca defectivitate, într-una din genele unuia din cromozomii care au de condus o zonă, un organ al făpturii noastre fizice. Informația codificată trece la arhivă, activul nostru genetic, și așteaptă prilejul transcrierii de la virtualitate la activitate. Această genă cu înscriere negativă (a greșelii) se numește genă recesivă; informația se numește recesivitate și va traduce, va dirija o infirmitate, o deviere, o urâțire, o infirmare, o moarte, în linie ereditară spre viitor”. Efectele faptelor rele se înscriu în soarta lui și a urmașilor săi, în mediul social prezent și viitor, precum și în mediul cosmic.
Moştenirea genetică favorabilă sau nefastă
Credința ortodoxă învață că trupul omului provine de la părinții săi, iar sufletul îi este dat de către Dumnezeu încă din momentul formării trupului. „La constituirea unui embrion, spune Părintele Arsenie, Transcendența e de față. Ea alege din milioanele de spermatozoizi exemplarul care pedepsește urmașul unor greșeli ale progenitorilor în prezență. Sau cazul invers: binecuvântează cu înzestrările harului (harul e o energie necreată), alegând exemplarul favorabil unei misiuni viitoare, care are transcrisă această informație genetică”.
Așa se face că din părinți cu viață duhovnicească înaltă se nasc copii sănătoși, care aduc bucurie și mângâiere neamului, pe care îl duc mai departe, în timp ce din părinți care trăiesc în neînfrânare și păcate se nasc „copii în lanțuri”, purtând în ființa lor - trup și suflet, boli și suferințe -, copii născuți în fărădelegi. „Cei ce-și beau mintea”, cum îi numea părintele pe alcoolici, își condamnă copiii la suferință, la moștenirea unor tare ereditare, malformații și boli fizice și psihice, trăind astfel ca „oameni din iad”.
Așadar, precum există posibilitatea ca viitorului copil să i se transmită, în codul său genetic, anumite slăbiciuni fizice, tot astfel, în plan spiritual, el poate moșteni vulnerabilitățile spirituale ale arborelui său genealogic.
Legea aceasta a transmiterii ereditare, arată Părintele Arsenie Boca, nu lucrează, însă, implacabil, spre îmbolnăvirea și nefericirea persoanei umane și spre degenerarea și dispariția neamului omenesc. Această transmitere și moștenire genetică pot fi întrerupte și corectate printr-o viață morală înaltă, având în centrul ei pocăința sau, cum arată el, „o pocăință, o îndreptare, o integrare într-o mai corectă concepție de viață, poate decide până la corectarea codului genetic. Dătătorul Legii scoate defecțiunile din acțiune”.