Nikolai Berdiaev şi noul Ev Mediu al istoriei

"Un nou Ev Mediu", lucrarea profetică a filozofului creştin rus Nikolai Berdiaev, apărută în anul 1927 la Paris, pune în lumină unele din cele mai adânci şi grave probleme ale societăţii moderne. Soluţiile propuse de Nikolai Berdiaev sunt stingerea luminilor raţionalităţii şi progresului material şi regăsirea unui nou Ev Mediu, o întoarcere la botezul creştin al omului.

 

Nikolai Berdiaev nu doreşte să fie un profet al timpurilor moderne. Nu vrea să prezică mersul exact pe care istoria îl va urma, ci încearcă numai să indice trăsăturile şi tendinţele care vor alcătui aspectul reînnoit al societăţii şi culturii. "În istorie ca şi în cultură, există în ritm o succesiune ritmică de epoci şi perioade; o alternanţă de diferite tipuri de cultură, de flux şi reflux, de ridicări şi coborâri. Periodicitatea şi ritmul sunt proprii oricărei vieţi. Se poate vorbi de epoci organice şi critice, de epoci diurne şi nocturne, sacre şi seculare. Ne e dat să trăim istoriceşte într-o epocă de tranziţie. Lumea veche - dacă se poate spune aşa despre timpurile moderne - ajunge la sfârşitul ei şi se descompune. Şi iată că ia naştere o lume nouă, o lume necunoscută."

 

 

"Luminile" umanismului se sting

 

 

De la renaşterea umanistă, societatea umană s-a clădit numai pe "luminile" spirituale ale omului, ale omului plasat în centrul universului, devenind el însuşi universal. Cu timpul, progresul a devenit sufletul societăţii şi el continuă să fie. Chiar dacă majoritatea dintre sociologi şi gânditori observă că progresul omului merge mână în mână cu propria lui distrugere. Berdiaev spunea că substanţa filozofiei sale este creştinismul, de aceea nu poate fi în nici un raport cu gândirea şi logica timpurilor moderne. Filozofia şi gândirea timpurilor moderne, precum şi principiile umaniste pe care societatea modernă le afirmă sunt uzate, iar forţa lor spirituală, epuizată. "Ziua raţională a istoriei este trecută, steaua ei apune; iată amurgul, ne apropiem de noapte. Mijloacele de investigaţie care conveneau naturii solare a zilei nu ar putea să ne fie acum de nici o utilitate pentru a descurca evenimentele şi fenomenele, care se reataşează acestei ore a serii istorice. Toate semnele, toate dovezile sunt în aceasta şi mărturisesc că suntem ieşiţi dintr-o eră diurnă pentru a intra într-una nocturnă. Oamenii de intuiţie au presimţit-o. Ceea ce este sigur e că valurile minciunii cad, descoperind simpla goliciune a binelui şi răului. Noaptea nu e mai puţin minunată ca ziua, ea nu e mai puţin a lui Dumnezeu. Splendoarea stelelor o luminează, şi noaptea are revelaţii pe care ziua le ignoră. Noaptea are mai multă familiaritate cu misterele originii decât ziua. Prăpastia fiinţei nu se deschide decât noaptea, în timp ce, din contră, ziua întinde asupra ei un văl."

 

 

Omul este orfan şi fără adăpost în lume

 

 

Fiodor Tiutchev, marele poet al nopţii elementare, a descoperit misterele nopţii când omul trăieşte "ora nostalgiei inexprimabile", fiindcă se vede orfan şi fără adăpost în lume, rupt de odihna şi pacea veşnică a lui Dumnezeu. Tiutchev scria: Această prăpastie lipsită de nume/ A acoperit-o ca un văl de aur/ Înalta voinţă a lui Dumnezeu./ Ziua e acest văl strălucitor.../ Şi prăpastia e goală înaintea noastră./ În groaza ei şi în întunericul ei,/ Fără hotare între noi şi ea./ Astfel, noaptea ne aduce frică.../ Omul, acest orfan fără adăpost,/ Iată-l neputincios şi gol/ Cu faţa la întuneric şi prăpastie./ Orice lumini şi orice viaţă/ Nu-i mai sunt decât un vis mort şi foarte depărtat/ Şi acest nocturn enigmatic şi străin/ Îi e dat să recunoască o moştenire fatală. Berdiaev spunea că întregul sens al epocii noastre atât de dureros pentru existenţa persoanelor rezidă în descoperirea acestei prăpastii a fiinţei în această întâlnire în faţă cu principiul vieţii. "Atunci când acela care a trăit la suprafaţa lucrurilor poate fi prins de nostalgia izvoarelor, a rădăcinilor fiinţei. Procesul mişcării către adânc, către interior, evocă o stingere a luminii zilei, seamănă unei adânciri în întuneric. Simbolistica trupească a istoriei se năruie şi lumea are nevoie de o simbolistică nouă, care să ştie a exprima ceea ce se petrece în profunzimile spiritului."

 

 

Acolo unde nu e Dumnezeu, nu e deloc omul

 

 

Berdiaev propune ca soluţie întoarcerea spre trecut, dar nu spre trecutul istoric. Nu o întoarcere în sensul revenirii la principiile medievale, ci la ceea ce ele au etern. "Apelul la un nou Ev Mediu, azi, nu e decât apelul la această revoluţie a spiritului, la o reînnoire totală a conştiinţei. Umanismul timpurilor moderne este perimat. Pe toate planurile culturii şi vieţii sociale are loc contrariul său, ducându-ne cu adevărat la negarea imaginii omului. Epoca în care trăim face să apară lucrurile în goliciunea lor, este o epocă de trezire. Observaţi ce e - despuiată şi fără văl - natura umanismului, a acestui umanism care în alte timpuri apărea aşa de nevinovat şi curat. Acolo unde nu e Dumnezeu, nu e deloc omul. Aceasta este descoperirea experimentală a timpurilor noastre." În opinia filozofului creştin nu poate exista neutralism religios, omul nu poate alege să fie neutru din punct de vedere religios, pentru că în felul acesta se neagă pe sine, îşi neagă fundamentul existenţei sale şi atunci elementele periferice ale vieţii lui biologice încep a-l bântui şi mistui încet. Lăcomia, desfrânarea, ura, lupta, acele elemente care îi asigură supravieţuirea biologică, îi distrug definitiv libertatea. Într-o astfel de stare, omul nu poate simţi decât frică, pentru că trăieşte o lume străină de el, care îl covârşeşte în toate aspectele, pentru că este străină de esenţa lui veşnică şi profundă. "Nu vreau pentru nimic în lume să fiu eliberat de Dumnezeu, vreau să fiu liber în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Când se isprăveşte mişcarea depărtării de Dumnezeu şi începe mişcarea spre Dumnezeu, sau când însăşi mişcarea depărtării de Dumnezeu ia caracterul unei mişcări spre diavol, atunci începe Evul Mediu şi sfârşesc timpurile moderne. Dumnezeu trebuie să devină centrul vieţii noastre întregi, gândirea noastră, sentimentul nostru, singurul nostru vis, singura noastră nădejde. Setea de o libertate fără limite are nevoie să fie înţeleasă ca un conflict cu lumea, nu cu Dumnezeu", spunea Nikolai Berdiaev.