Nouă ediție facsimilată după manuscrise muzicale românești

Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 21 Noiembrie 2019

În Aula „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române, a avut loc marți, 19 noiembrie, lansarea unei noi lucrări dedicate vechii muzici psaltice românești. Pe lângă simplii iubitori ai muzicii bizantine, evenimentul a strâns laolaltă academicieni, profesori universitari, cercetători și doctoranzi din domeniul muzicologiei. Este vorba despre o ediție facsimilată după manuscrisul românesc 61 al Bibliotecii Academiei Române, care corespunde lucrării „Psaltichie Rumânească”, scrisă la 1713 de Filothei sin Agăi Jipei sau Filothei Sfetagoreţul, protopsaltul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. 

Coordonată de Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscris-Carte rară al Bibliotecii Academiei Române, și prefațată de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, fost profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, lucrarea readuce în atenția iubitorilor artei muzicii psaltice românești un manuscris de o importanță deosebită atât din punct de vedere muzical, cât și lingvistic, limba română folosită în cântările scrise cu litere slavonești fiind deosebit de șlefuită pentru acea vreme. Apărută în condiții grafice deosebite, la Editura Excelență prin Cultură, și însumând 536 de pagini, lucrarea este o antologie de cântări bisericeşti, putând fi considerată un adevărat tezaur muzical, dar și un monument de limbă românească. Însăși retipărirea acestui manuscris a constituit un vădit efort de conservare a culturii vechi românești. 

În cuvântul său din deschiderea evenimentului, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, a subliniat: „Manuscrisul 61 din această bibliotecă, imprimat pe hârtie venețiană, de bună calitate, căci tot ce era în epoca brâncovenească era legat de Veneția, este pur și simplu o capodoperă pentru românirea muzicii românești. De altfel, stilul brâncovenesc din toate punctele de vedere, incluzându-l pe Filothei, este un stil cultural al românirii. Această operațiune de editare anastatică a manuscrisului mi se pare mie că este o contribuție nu numai la istoria muzicii românești, ci și la istoria culturii românești, românite grație stilului brâncovenesc. De altfel, când s-au împlinit 300 de ani de la moartea lui Brâncoveanu, mai mulți dintre noi am spus că el este de fapt contemporanul nostru, din punctul de vedere al trăirii și al culturii”.

Tot acum, pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu a dat citire unei poezii, creație proprie, spre pomenirea vieții și personalității eruditului ieromonah protopsalt. În continuare, prof. univ. Nicolae Gheorghiță, de la Universitatea Na­țională de Muzică București (UNMB), a amintit cum, în 1935, o echipă de specialiști din Vest a demarat o amplă lucrare de redescoperire și de punere în valoare a celor mai vechi documente ale muzicii Bisericii Răsăritene, ceea ce a făcut ca de-a lungul deceniilor să fie publicate numeroase facsimile, transcripții, tratate și studii, toată lumea muzicală din Europa și din afara spațiului european având de acum acces la acest tezaur. Amintind, totodată, că după anul 1950 în spațiul românesc a existat o întreagă echipă de specialiști care au dus mai departe acest efort de repunere în valoare a muzicii vechi bisericești, profesorul a mai sub­liniat: „Pentru un muzician este extrem de important să aibă acces la document, la manuscris, și de acolo să vadă mai departe ce se întâmplă cu transcripția. Ceea ce s-a întâmplat în această redare a unui monument este cu siguranță nu numai o strategie prin care noi avem acces la documentul muzical, ci și publicarea unui document istoric ce va permite din această clipă ca toți cei interesați să aibă acces la manuscrisul lui Filothei, fie din România, fie din afara granițelor acesteia”. 

În final, Gabriela Dumitrescu, coordonatorul editorial al lucrării, a adus precizări privind aspecte ale efortului de publicare a manuscrisului și utilitatea lui în cercetarea academică de astăzi, subliniind că fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române conține un număr mare de Psaltichii în greacă și în română, ceea ce poate da naștere în viitor la crearea unui adevărat corpus în acest sens. „În general, lingviștii s-au aplecat în ceea ce privește istoria limbii române mai ales asupra textelor literare, neglijând ceea ce se întâmpla cu limba din documentele istorice și din cărțile de cult. În cazul manuscrisului lui Filothei, pe mine cel puțin m-a impresionat faptul că textul este scris într-o limbă românească extrem de curată, lucru pe care l-am mai întâlnit și atunci când am publicat documente ale lui Brâncoveanu. Filothei a mai românit și alte cărți: Învățături creștinești și Floarea darurilor, care a circulat atât de mult în toate Țările Românești, ambele tipărite la Snagov în 1700, precum și un Catavasier, apărut în 1714, care este primul Catavasier în limba română”, a mai precizat coordonatoarea editării acestei lucrări care repune în atenția specialiștilor efortul lui Filothei sin Agăi Jipei de românire a cântării bisericești.