Un Crăciun panortodox

Crăciunul în diaspora e o sărbătoare care îmbracă mai multe straturi. Primul este adus în inimi din România și retrăit în comunitățile create pe lângă bisericile românești. Al doilea strat este cel al adaptării copiilor la realitatea datinilor pe care le-au preluat de la părinți sau bunici. Al treilea, cel puțin în Marea Britanie, este acela al împărtășirii de tradițiile altor naționalități ortodoxe. Cu siguranță, Crăciunul româno-britanic este unul panortodox, trăit la granița dintre moștenirea „de acasă” și adaptarea la un nou spațiu cultural.

Sărbătoarea Nașterii Domnului își anunță prezența la Londra încă din primele zile ale lunii decembrie. În armonie cu acest Crăciun modelat de graba lumii, parohiile ortodoxe freamătă de câteva săptămâni. Preț de câteva minute de lectură, vă invit să pășiți în lumea unor sărbători altfel decât cele pe care le trăim în România.

În peștera… Londrei

Poate că cea mai interna­țională parohie ortodoxă a Londrei este „Sfântul Nectarie”. Deși apar­ți­nând comunității grecești, mulți români îi trec pragul de dragul sfântului. Atât de mulți, încât, la Sfânta Liturghie, rugăciunea ­„Tatăl nostru” se spune nu doar în greacă, engleză, slavonă sau arabă, ci și în limba română. Cei mici au creat prietenii și, deși jocul le e în engleză, relațiile dintre ei s-au creat pe moștenirea ortodoxă comună. Duminica, atmosfera e atât de prietenoasă, încât după Liturghie părinții zăbovesc la o cafea cu biscuiți în arhondaricul bisericii, iar copiii aleargă, cântă și se bucură unii de alții. Decembrie e o lună a bucuriei, căci, așa cum s-a încetățenit de ani buni, cei mici dau o serbare. „O, veniți, credincioși” au răsunat deunăzi în biserică vocile cristaline ale copiilor Sfântului Nectarie. „O Little Town of Bethlehem” s-a amestecat timid cu „O ce veste minunată”, dublată în surdină de mămici. Dacă în anii anteriori copiii primeau daruri de la părintele paroh Christodoulos chiar în ziua de Crăciun și de Sfântul Vasile - așa cum este tradiția în comunitățile grecești -, anul acesta, sărbătoarea s-a îmbogățit. Calendarului i s-a adăugat o zi de bucurie dedicată prichindeilor, inspirată dintr-o datină pe care doar românii o păstrează: darurile lăsate de Sfântul Nicolae în ghetuțe. Inițiativa i-a aparținut prezbiterei Andreea, româncă de origine, sprijinită de părintele Stephen, al doilea preot al parohiei, care au organizat o întâlnire festivă pentru copii. A fost un schimb firesc de bucurie: copii de toate naționalitățile s-au adunat în jurul unui program gândit special pentru ei - cântece, jocuri și momente interactive care i-au scos, pe rând, din rolul de spectatori. La final, cei mici s-au așezat în jurul Andreei, care le-a istorisit viața Sfântului Nicolae. La fel de panortodox este și Crăciunul celor peste 150 de copii care frecventează renumita Mănăstire „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex. O tradiție care își are începutul pe vremea Sfântului Sofronie continuă și astăzi. De Crăciun, „copiii mănăstirii” - așa cum sunt numiți, neoficial, cei peste 150 de copii care îi trec pragul de-a lungul anului - vin să-și primească darul din mâinile părintelui stareț. Dacă odinioară cadourile erau oferite de Sfântul Sofronie, ele au trecut mai târziu prin mâinile părintelui Kiril, iar astăzi sunt dăruite de arhimandritul Petru, starețul mănăstirii. Atmosfera acestei zile este greu de cuprins în cuvinte. Oameni cuminți, îmbrăcați festiv. Mese bogate, decorate cu crenguțe de brad. Lumânări ard plăpând în sfeșnice. Părinți și monahi ascultă deopotrivă serbarea pregătită cu răbdare de copii. Aici, colindele românești prind viață cu accent britanic sau grecesc, iar vechile colinde bizantine sunt reînviate de o comunitate care, așa cum și-a dorit Sfântul Sofronie, a depășit granițele unei singure națiuni.

Îngerii care coboară la Luton

Cu siguranță, unul dintre cele mai autentice Crăciunuri româ­nești de pe tărâm britanic se trăiește în Parohia „Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Mucenic Alban”. Meritul aparține prezbiterei Diana Nazarcu, absolventă de Teatru. Într-o societate care riscă, uneori, să englezească spiritul românesc al sărbătorilor, Diana luptă cu discreție și perseverență pentru a duce tradițiile mai departe. Luna decembrie este plină. Pe lângă pregătirea serbării ce va bucura inimile copiilor în Ajunul Crăciunului, „actorii” acestei comunități au pus în scenă și o piesă de teatru creștin. Programul „Minuni ale sfinților - Povestiri contemporane” a prins viață sub regia Dianei, aducând în biserică un alt fel de cateheză: trăită, jucată, rostită. În plus, duminică de duminică, cei mici - de la trei ani în sus - dar și adulții rămân după Liturghie pentru repetițiile de colinde. Pe la mijlocul lunii, atmosfera devine atât de festivă, încât simți că trăiești deja un preambul al Crăciunului. „Cetiniță, cetinioară”, e „Crăciun și noi venim la tot omul cel creștin” prind putere aici, într-o mică Românie care vorbește despre „îngerii ce lângă noi cântă”. Privind chipurile luminoase ale copiilor care cântă cu tot sufletul aceste ode ale ­Crăciunului românesc, ai aproape senzația că îngerii chiar au coborât - de data aceasta pentru a aduce vestea Nașterii Domnului în parohia de la Luton. Peste 150 de copii vin în seara de Ajun, însoțiți de părinți, la serbarea organizată în biserica comu­nității. Sunt momente încărcate de emoție - nu doar pentru că vine Moș Crăciun, ci mai ales pentru că aceste tradiții, trăite departe de locul în care s-au născut, devin un limbaj comun al apartenenței. Pe Maria, o tânără de 14 ani, născută în Marea Britanie, o întâlnesc la repetiții. Așteaptă cu nerăbdare Ajunul, dar până atunci se bucură de fiecare colind. Știe că sărbătorește puțin diferit față de colegii ei de școală, despre care spune că sunt credincioși. „Îmi plac mai mult colindele noastre. Cele britanice sunt mai mult songs. Ale noastre vorbesc despre Nașterea lui ­Hristos”, îmi spune. Povestește apoi despre atmosfera de familie din preajma Crăciunului: „Suntem cinci copii. Fiind cea mai mare, îi ajut pe părinți să organizăm sărbătoarea. Venim la biserică, cântăm colinde, primim daruri, stăm la slujbe, ne îm­părtășim - așa cum cred că este și în România”.

Colindele - semințe de identitate

Despre sensul profund al sărbătorii Nașterii Domnului în diaspora și despre felul în care Biserica păstrează vie legătura cu rădăcinile ne-a vorbit și Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord: „Crăciunul trăit de copiii români de pe meleagurile britanice este o lecție de speranță și de fidelitate față de rădăcini, pentru că ei învață să primească Nașterea Domnului la confluența dintre tradițiile moștenite de acasă și realitatea lumii în care cresc. În parohiile noastre din diaspora se adună copii din toate zonele României, fiecare aducând cu sine colindul, graiul și obiceiul locului de unde provin părinții lor, iar împreună alcătuiesc o mică Românie vie, diversă și unită în jurul Bisericii. Pentru ei, Crăciunul nu este doar o sărbătoare, ci o experiență de apartenență, prin care descoperă că credința îi ține împreună și le dă un nume, o limbă și o casă sufletească. De aceea, fiecare colind cântat, fiecare costum popular purtat și fiecare rugăciune rostită în limba română devin semințe de identitate și de nădejde, din care va crește, în timp, o generație care va ști cine este și de unde vine”.