Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Atelierul ortodox „Cutiuța cu tămâie”, la Chicago
Cu prilejul zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, comunitatea Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, SUA, s-a adunat în jurul copiilor de la Școala Duminicală pentru a participa la un atelier de suflet intitulat „Cutiuța cu tămâie”. Activitatea a fost organizată cu multă dăruire de voluntari împreună cu profesoarele de la Școala Duminicală, oferind copiilor ocazia de a îmbina creativitatea cu învățătura despre frumusețea tradiției ortodoxe. Copiii au confecționat și decorat mici cutiuțe destinate păstrării tămâiei, lucrând cu atenție sub îndrumarea celor care i-au călăuzit. Pe lângă bucuria lucrului de mână, cei mici au aflat și despre semnificația tămâiei în viața Bisericii: fumul ei bine mirositor care se înalță simbolizează rugăciunea credincioșilor ce urcă spre Dumnezeu.
Astfel de activități arată încă o dată cât de important este pentru copii să crească în atmosfera credinței, a comunității și a dragostei creștine, se arată pe mitropolia.us.



.jpg)
