Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Moment aniversar pentru o parohie românească din Marea Britanie
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a săvârșit duminică, 8 martie, Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Muceniță Iustina Fecioara” din Milton Keynes, în mijlocul credincioșilor comunității păstorite de părintele paroh Vasile Ciprian Burcă, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Slujirea arhierească s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune și bucurie duhovnicească, comunitatea marcând cu această ocazie 10 ani de slujire continuă și de viață parohială în orașul Milton Keynes, se arată pe roarch.org.uk.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a făcut referire la semnificația duhovnicească a Duminicii Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al harului dumnezeiesc și al experienței rugăciunii.
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a oferit o Gramată aniversară parohiei, ca semn de apreciere pentru lucrarea pastorală și misionară desfășurată de-a lungul acestor ani și pentru statornicia credincioșilor care au contribuit la consolidarea comunității. De asemenea, o Gramată aniversară a fost oferită și părintelui paroh Vasile Ciprian Burcă. La finalul slujbei, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie pentru slujirea arhierească și pentru binecuvântarea adusă comunității, exprimând recunoștința credincioșilor pentru prezența ierarhului și pentru cuvântul de întărire duhovnicească. De asemenea, la sfârșit, copiii parohiei au interpretat cântece și au recitat poezii cu ocazia zilei de 8 martie, spre a aduce bucurie mămicilor și tuturor femeilor în această zi de sărbătoare.



.jpg)
