„Numeroşi pelerini îşi găsesc aici liniştea sufletească şi alinarea“

Mănăstirea Ţigăneşti, situată la limita de nord a judeţului Ilfov, pe un podiş înconjurat din trei părţi de lacul Bălteni, se află în mijlocul celebrilor Codri ai Vlăsiei. Atunci când păşeşti peste pragul acestei aşezări monahale, ai sentimentul că te afli pe un tărâm peste care o pace şi o linişte binefăcătoare s-au aşternut. Despre istoricul Mănăstirii Ţigăneşti, despre viaţa monahală din acest aşezământ, despre activităţile mai importante desfăşurate aici şi despre proiectele viitoare, am discutat cu stavrofora Eufimia Popa, stareţa Mănăstirii Ţigăneşti.

 

Maică stareţă Eufimia, spuneţi-ne câteva cuvinte despre Mănăstirea Ţigăneşti. Când a luat aceasta fiinţă şi ce documente ne vorbesc despre existenţa ei?

 

Mărturii istorice ne arată că întreaga zonă era acoperită de păduri seculare, formând vestiţii Codri ai Vlăsiei. Aşezarea Ţigăneşti este menţionată în documente mai vechi aflate în păstrare la Arhivele Statului din Bucureşti. Printr-un hrisov domnesc scris în 1707, Constantin Voievod Brâncoveanu, întăreşte apartenenţa moşiei Băteşti la moşia Ţigăneşti. În 1729, Nicolae Alexandru Mavrocordat dă moşiei Ţigăneşti 300 de stânjeni de pământ. Doi ani mai târziu, în 1731, domnitorul Constantin Racoviţă atestă apartenenţa Schitului Hagi Dima (sau Duna, cum apare în documente viitorul „Schit al Maicilor“ din Bucureşti) de Mănăstirea Ţigăneşti. Cel mai vechi izvor referitor la această mănăstire este piatra de marmură din 1752, care marchează locul unde a fost prestolul primei biserici din lemn. Cel mai vechi document identificat până în prezent, privitor la Mănăstirea Ţigăneşti, datează din 1 august 1776, timpul primei domnii a lui Alexandru Ipsilanti. Acest document este un act de vânzare-cumpărare al lui Paraschiv Căplescu, prin care acesta vindea „moşia Ţigăneşti, din districtul Ilfov, sfinţiei sale părintele Hrisant egumenul“. 

 

Pomelnicul mănăstirii începe cu Mihai Viteazul şi Stanca Doamna, ceea ce ne arată că aşezarea monahală exista încă de la începutul secolului al XVII-lea. Se spune că aceasta a fost zidită de câţiva călugari români din Sfântul Munte Athos. Începând cu 1805, din iniţiativa mitropolitului Dositei şi cu acordul lui Constantin Ipsilanti, aici ia fiinţă o mănăstire de maici prin aducerea călugăriţelor de la Schitul Turbaţi - Ilfov şi Hagi Dima din Bucureşti, împreună cu bunurile lor. Astfel, în 1926, în această mănăstire vieţuiau 170 de călugăriţe şi 16 surori.

 

Descrieţi-ne viaţa din această mănăstire. Care este programul zilnic al monahiilor de aici?

 

Călugăriţele şi surorile Mănăstirii Ţigăneşti au împletit şi împletesc rugăciunea cu munca. Pe lângă slujbele de zi şi de noapte, monahiile lucrează în special la atelierele Patriarhiei Române (tricotaj, broderie artistică, croitorie, ţesut veşminte pentru călugăriţe etc.), se îngrijesc să păstreze buna rânduială şi curăţenia locului. De asemenea, au grijă de gospodăria noastră. Aici vin şi numeroşi pelerini care îşi găsesc liniştea sufletească şi alinare pentru durerile lor. În prezent în Mănăstirea Ţigăneşti vieţuiesc 36 de monahii şi doi preoţi slujitori ai Sfântului Altar. Zilnic se săvârşesc aici Sfânta Liturghie şi cele Şapte Laude, după rânduiala tipicului Sfântului Sava.

 

Ce activităţi şi lucrări importante s-au desfăşurat în această mănăstire în ultimii ani?

 

Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 2008-2013, la Mănăstirea Ţigăneşti s-au făcut mai multe reparaţii de întreţinere. S-au făcut lucrări de intervenţie la nivelul zidurilor pentru combaterea fenomenului de igrasie prin metoda „Freezteq“; s-a înlocuit tabla zincată de pe sfântul lăcaş cu tablă de cupru. În prezent se fac lucrări de conservare şi restaurare a picturii murale din interiorul bisericii. De asemenea, la clopotniţă s-a înlocuit tabla zincată cu tablă de cupru şi s-au făcut lucrări de întreţinere. Tot în această perioadă s-au construit un lumânărar, un altar de vară, s-au acoperit, curăţat şi reparat 5 fântâni şi s-au făcut multe alte reparaţii de întreţinere necesare la clădirea stăreţiei, a trapezei şi arhondaricului. Anul 2012 a fost marcat de împlinirea a 200 de ani de la zidirea şi sfinţirea bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.

 

Ce proiecte v-aţi propus să realizaţi în anul 2014?

 

Pentru anul 2014 ne rugăm Maicii Domnului să ne ajute să putem termina restaurarea şi conservarea picturii din interiorul bisericii. Ne dorim să restaurăm catapeteasma cu icoanele şi să schimbăm mobilierul din biserică. După terminarea lucrărilor la biserica mare, ne dorim să extindem aceste lucrări la biserica din cimitir, care a fost construită în anul 1817. Aceasta are hramul „Sfânta Treime“ şi a fost ridicată de marele logofăt bisericesc Niculae Bâscoveanu. Este construită în plan treflat cu o turlă pe naos, pridvor deschis, sprijinit pe coloane. Pictura în ulei de la această biserică a fost executată de pictorul Anton Serafim. În cimitir se află monumente funerare vechi, dintre care menţionăm monumentul familiei Diamandescu, realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889. În incintă se intră pe sub arcada unui turn clopotniţă. Clopotniţa are trei clopote mari şi unul mic şi un ceas mare, cu două cadrane, adus din Germania în anul 1911. Mecanismul acestuia cântăreşte aproximativ 1.300 kg.