O carte despre amintiri, înălțimi către cer și suflet
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, subliniind astfel importanța majoră a acestora în viața Bisericii și a societății în general, căci prin maturitatea lor duhovnicească, dar și prin experiența de viață și cea profesională, semenii de vârsta a treia rămân paradigme de înțelepciune, echilibru, armonie și binecuvântare. Într-un asemenea context, Părintele Patriarh Daniel afirma despre persoanele vârstnice că sunt „tineri de vârsta a treia”, arătând astfel că sufletele curate și păstrate în legătură permanentă cu izvorul vieții și al iubirii, Dumnezeu, nu îmbătrânesc niciodată, chiar dacă trupul se supune legilor firești. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinței. Podoabă a Bisericii e căruntețea gârbovă unită cu credința întraripată”.
Cu o astfel de persoană „tânără”, de vârstă aproape octogenară, aș dori să vă fac cunoștință: mă refer la distinsa profesoară ieșeană Cecilia Rîmbu Ciumașu, care în anii copilăriei mele mi-a fost dascăl, descoperindu-mi, ca și atâtor alte generații de dinaintea mea sau de după mine, tainele lumii vii, așa cum apar prezentate în manualele de Biologie, Botanică sau Zoologie. Absolventă a Facultății de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doamna Ciumașu a moștenit dragostea față de natură de la tatăl său, distinsul profesor Ioan Rîmbu, din Cârligi - Roman, cunoscut pentru pasiunea sa în domeniul cercetării plantelor și a agriculturii. După absolvirea facultății, tânăra îndrăgostită de munte și de tainele lui și-a început cariera didactică în 1966, la Huși și apoi la școala din comuna Bârnova, Iași. În 1978 s-a căsătorit cu profesorul Dumitru Ciumașu, având două fete, Mălina și Dumitrița, astăzi apreciate doctorițe, cunoscute pentru dragostea cu care slujesc misiunea grea și onorantă de a fi „mâna lui Dumnezeu întinsă peste lume”. Activitatea didactică a doamnei Ciumașu a continuat la școala din Erbiceni de Iași, aici ajungând și director o perioadă, apoi la școala Bârlești, unde am avut bucuria să o am ca profesor. După 1990, s-a transferat la școala Ionel Teodoreanu din Iași, predând acolo până la pensionare, în 2003. În cei aproape 40 de ani de muncă la catedră, venerabila profesoară a înțeles că a fi dascăl înseamnă să înveți necontenit, ca să ai de unde-i învăța pe alții, că profesorul este dator să studieze pentru sine, ca să știe pentru elevii săi. Spirit cutezant și iubitor de frumuseți nepieritoare, doamna Ciumașu nu contenește nici astăzi, după ce s-a pensionat, să caute frumosul, să călătorească, să scrie, rămânând o prezență caldă și duioasă nu doar în familie, ci și între prieteni, față de cei ce o cunosc și o prețuiesc.
Recent, doamna profesoară a scris o carte, Amintiri din rulotă, un titlu ce sugerează pasiunea sa de-o viață: muntele. Volumul recent scos de sub cernelurile tiparului, la editura Stef din Iași, se constituie într-o pledoarie pentru frumos și cultură, pentru neuitarea anilor de profesie ai unui dascăl hăruit de Dumnezeu cu o dragoste plenară față de școală și actul educațional, față de elevi și mult iubita sa disciplină în care s-a specializat. Cartea tezaurizează, pe lângă informațiile așezate de autoare în paginile ei, emoția și bucuria distinsei profesoare, care, deși nu mai predă, continuă să-și onoreze misiunea de dascăl aleasă în tinerețe, făcându-se pildă tuturor învățătorilor și profesorilor: amintirile de la școală rămân mereu vii și pot constitui un izvor de inspirație pentru slujitorii învățământului contemporan. Sunt de părere că lucrarea doamnei Ciumașu ar trebui urmată de cât mai mulți dascăli care au transmis „ștafeta” slujirii „altarului” școlii, catedra, colegilor mai tineri, căci fiecare profesor a trăit experiențe unice în timpul actului educațional, trudind spre a lumina și descoperi frumuseți ale spiritului în sufletele învățăceilor, spre a-i veghea și însoți în urcușul către OM și omenie.
Doamna Ciumașu nu se află la o primă experiență în fascinanta lume a scrisului: în anii de profesorat, a semnat articole și studii în numeroase reviste școlare ori de specialitate. Iată acum, când distinsul dascăl se apropie de a doua vârstă a psalmistului, și-a valorificat vechea, dar niciodată îmbătrânita îndeletnicire, aceea de a zăbovi cu plaivazul pe imaculata hârtie, așezând gânduri și amintiri din viața personală sau din cea de dascăl. Împletirea armonioasă a aspectelor biografice cu cele profesionale arată ce loc important a avut slujba în existența dumisale, că într-adevăr activitatea didactică, școala, i-a devenit o a doua familie sau, mai bine spus, prelungirea familiei de acasă. Din acest motiv, cartea Amintiri din rulotă, după mărturisirile autoarei, reprezintă un fel de testament, pentru ca viitorimea să nu uite că dascălul vede acolo unde privirea elevilor săi încă nu poate ajunge.
Cuprinsul volumului este străbătut de aceeași neirosită și inepuizabilă virtute a iubirii, care, la doamna profesoară, se vădește proteiformă: iubirea de Dumnezeu, ca arhitect și creator al frumuseților naturale, iubirea de familie, iubirea de școală, de elevi, de munte, de prieteni, de clipele de neuitat ale drumețiilor pe cărările umbroase ale munților. Și nu doar atât: autoarea dovedește alese calități literare, căci amintirile sau informațiile așternute în paginile scrierii le-a înveșmântat într-un splendid grai plin de farmec. Aduc în sprijinul celor afirmate un pasaj din prezentarea Munților Călimani, descriere ce-ar putea fi egalată, poate, doar de Sadoveanu: „muntele e bogat de viață, freamătă din milioane de frunze, râde din petalele florilor, cântă din izvoare, hăulește în mugetul cerbilor, fluieră cu mierlele și cintezele. Frumusețea Călimanilor constă mai ales în întrepătrunderea pădurilor și văilor domoale cu plaiurile alpine, cu întinderi de jnepeni și pășuni smălțuite cu flori, punctate de dăltuiri în roca vulcanică”.
Se spune că fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Și, cum o atingi cu ochii și mintea, sufletul ți se deschide ca unui prieten bun. Citind cu multă bucurie lucrarea doamnei profesoare Ciumașu am simțit aceeași emoție ca oarecând învățăcelul ascultând-o la orele de curs sau cu rucsacul în spate, pe cărări de munte, descoperindu-ne din tainele și splendorile naturii. Da, o parte din sufletul mereu tânăr și căutător de frumuseți al profesoarei Cecilia Rîmbu Ciumașu rămâne și în volumul recent apărut, pentru care-i adresăm cunoscuta apreciere argheziană: „carte frumoasă, cinste cui te-a scris”.