O formă de sclavie modernă - traficul de organe

Experți medicali din întreaga lume, inclusiv reprezentanți ai Directoratului European pentru Calitatea Medicamentelor din cadrul Consiliului Europei, și-au exprimat îngrijorarea, la summitul organizat la începutul acestui an de Academia Pontificală de Științe, față de „drama actuală” a lumii, cea a traficului de organe, considerat o formă modernă de sclavie. ­Victimele sunt adesea „bărbați tineri, săraci și practic analfabeți”, potrivit profilului realizat de specialiști, citați de agen­ția de știri spaniolă EFE.

Traficul de organe a devenit o afacere extrem de profitabilă în multe state ale lumii, iar cifrele sunt alarmante: trei oameni sunt ucişi sau mutilaţi în fiecare oră, la nivel mondial, pentru a li se preleva organele, care sunt vândute apoi pe piaţa nea­gră, potrivit experților medicali prezenți la summitul privind traficul de organe des­fă­șurat la Academia Pontificală de Științe, la începutul lui februarie. State precum China, Mexic, Egipt, Pakistan sau India sunt cunoscute deja ca surse de organe umane, în timp ce beneficiarii provin din Canada, Statele Unite, țări din vestul Europei, Australia, dar și state din Golf - Arabia Saudită, Kuweit și Emirate. România nu face excepție, fiind considerată de către spe­cialiști un furnizor important de organe, dar și loc de tranzit.

La acest summit, experți din toată lumea au analizat cauzele „flagelului” la scară globală, considerat un derivat al traficului de ființe umane, o altă „formă modernă de sclavie”. Preșe­dintele Societății de Transplant din America Latină și Caraibe (STALYC), columbianul Alejandro Nino Murcia, a explicat că traficul de organe derivă dintr-o „piață în care există o cerere mai mare decât oferta”, după cum relata EFE. Faptul că numărul solicitanților este mai mare decât al donatorilor reiese și din datele Organizației Mondiale a Sănă­tății (OMS), care estimează că în fiecare an sunt efectuate aproximativ 120.000 de transplanturi la nivel mondial (119.873 în 2014), reprezentând aproximativ 10% din cererea totală. OMS consideră că între 5% și 10% din numărul total de transplanturi provin de pe „o piață internațională de organe”, însă trebuie avut în vedere faptul că atunci când se vorbește despre o piață neagră, de fapt se fac doar estimări. Din numărul celor aproape 120.000 de transplanturi efectuate în 2014, la nivel mondial, peste 50%, mai exact 79.768, au fost transplanturi de rinichi, iar 26.136, de ficat, potrivit site-ului statista.com.

„Contextul transnațional”, o problemă majoră

Fenomenul ia amploare. „Oamenii sunt în căutarea unor puncte de vânzare”, în timp ce „țările și persoanele cu o putere de cumpărare mai mare încearcă să profite de persoanele care au un deficit sau o problemă economică. Împinse de nevoile lor economice, acestea își donează o parte din organe”, susține Alejandro Nino Murcia. În opinia sa, „fiecare țară ar trebui să aibă un registru național de transplant, astfel încât fiecare pacient să știe clar de unde provine organul, de ce a fost un anumit donator și nu altul”.

În cadrul aceluiași summit, medicul Beatriz Gil Dominguez, de la Organizația Națională de Transplant din Spania, afirmă că profilul victimelor rețelelor de trafic de organe urmează adesea un model similar: tineri sub pragul de sărăcie și aproape anal­fabeți, astfel încât nu înțeleg ­riscurile pe care le implică aceste operațiuni. Ei trăiesc în țări sărace, care nu acordă prioritate luptei împotriva traficului și au o legislație „foarte prost pusă în aplicare” pentru a face față fenomenului. De cealaltă parte, țările din care provine receptorul sunt de obicei bogate, dar cu cantități limitate de organe, iar în aceste condiții este „dificil pentru un pacient să obțină un transplant”, spune Gil Dominguez, preluată de aceeași agenție internațională de presă.

„Principala problemă în combaterea traficului ilegal de organe este aceea că „de multe ori acesta are loc într-un context transna­țional”, continuă Gil Dominguez. Un subiect care merge într-o altă țară pentru un transplant implică o problemă suplimentară, deoarece intră în joc două jurisdicții diferite și „nu există o cooperare internațională în urmărirea unor astfel de practici”. Odată ce fac transplantul și se întorc în țara lor de origine, aceste persoane ar trebui să aibă „o anumită responsabilitate”, iar medicii să fie obligați să raporteze aceste cazuri, atunci când se cunosc, este de părere Gil Dominguez.

Prețul unui organ pe piața nea­gră poate ajunge la 150.000 de dolari (peste 140.000 de euro), din care donatorul primește între 5% și 10% „în cel mai bun caz”, iar restul se duce în buzunarele traficanților și intermediarilor, potrivit medicului spaniol, cu mențiunea că cifrele variază în funcție de țară.

În urmă cu ceva timp, datele Organs Watch, preluate de Jurnalul Naţional, arătau că un hindus poate primi aproximativ o mie de dolari pe piaţa neagră pentru un rinichi, în timp ce un român, 2.700 de dolari, iar un turc, până la 10.000 de dolari. Profitul pentru mafia organelor este uriaş, chiar şi în cazul unei singure tranzacţii. Cei care au nevoie de un transplant sunt dispuşi să plătească până la 200.000 de dolari pentru un rinichi.

Cei mai expuși sunt oamenii săraci

În România, oamenii îşi vând organele de bunăvoie, împinși de sărăcie. Într-un interviu acordat „Evenimentului Zilei“, în 2012, Sam Vaknin, editor colaborator la Global Politician pentru Europa Centrală şi Europa de Est și observator internațional al acestui fenomen, afirma că România este un furnizor important şi loc de tranzit pentru traficul ilegal de organe și atrăgea atenția asupra faptului că, „în fiecare an, în jur de 100 de români îşi vând rinichii doar brokerilor de organe care lucrează cu spitale din Africa de Sud şi alte 200-300 de persoane îşi vând organele, în special rinichi, cercurilor criminale şi reţelelor cu conexiuni în Turcia, Brazilia, Italia, SUA şi Orientul Mijlociu”. Profilul vânzătorilor de organe, „denu­miți eufemistic donatori, arată că sunt oameni săraci, şomeri sau cetăţeni rromi. Românii care doresc să emigreze sau au datorii sfârşesc uneori prin a-şi vinde organele sau intermediind vânzări de la prizonieri, soldaţi şi chiar adolescenţi”, spunea Vaknin.

Același expert explica în presa românească faptul că, potrivit prevederilor legale, donarea de organe se poate realiza între pacient şi rudele acestuia, până la cele de gradul doi, însă prevederilor li s-a adăugat ulterior o modificare prin care este introdusă noțiunea de donator „înrudit emoţional”, adică un prieten, legalizându-se, astfel, traficul de organe umane. În opinia lui Vaknin, în aceste condiții, medicilor şi chiar procurorilor le este aproape imposibil să demaşte o astfel de înţelegere contracost.

Prin adoptarea unei Rezoluții, în mai 2010, OMS condamnă cu fermitate practica ilegală de cumpărare a unor părți ale corpului uman pentru transplant și exploatarea celor mai sărace și mai vulnerabile categorii de oameni, precum și traficul de ființe umane care rezultă din astfel de practici, în baza principiilor demnității umane și a solidarității. Traficul de organe încalcă principiile ega­lității, justiției și respectul față de demnitatea umană, iar această practică nu înseamnă doar vânzarea de organe, ci a devenit o formă de sclavie, fiind exploatați muncitori migranți, refugiați care fug de genocidul din țările lor, prizonieri executați, minori, nevoiași și alte categorii de excluși, potrivit organizației.

Summitul privind traficul de organe organizat de Academia Pontificală de Științe s-a încheiat cu semnarea unei declarații comune de către toți participanții la eveniment ce va fi transmisă guvernelor, instituțiilor de justiție, autorităților din sănătate, jur­naliștilor, tuturor celor care pot contribui într-un fel sau altul la combaterea traficului de organe în întreaga lume și la o mai bună conștientizare a acestui flagel ce aduce atingere demnității și libertății umane, potrivit site-ului pas.va.