O istorie a filantropiei în Biserica Ortodoxă Română (II)
Un moment de seamă în istoria poporului român îl reprezintă Războiul din 1877, în urma căruia a fost dobândită independența de stat a României. În timpul războiului, trupele române din Bulgaria au fost însoțite de zece preoți militari, dar și de către voluntari transilvăneni. De notat că în Transilvania s-au organizat aproximativ 300 de colecte pentru sprijinirea răniților și orfanilor din război. Cele mai multe dintre ele erau organizate de preoți și preotese.
Revenind la Moldova, îl vom menționa în primul rând pe Episcopul Melchisedec Ștefănescu de la Ismail (Dunărea de Jos) și apoi de la Roman (1864-1879 și 1879-1892). Profesor militant pentru Unirea Principatelor, om de cultură, membru titular al Academiei Române, prin testament a lăsat Episcopiei Romanului o sumă importantă de bani din care urma să se înființeze o grădiniță în care să fie doar copii orfani și săraci. De asemenea, a rânduit prin testament să se acorde o bursă anuală unui tânăr pentru studii la Academia Duhovnicească din Kiev. Mulți dintre cei care au beneficiat de bursele oferite de fundația lui au ajuns oameni de seamă, printre care și Patriarhul Nicodim Munteanu.
Sfântul Iosif Naniescu cel Milostiv al Moldovei (1875-1902), de asemenea, s-a remarcat prin opera sa filantropică. El este cel care a dispus să se organizeze colecte pentru sprijinirea Războiului de Independență, dar în același timp s-au făcut cunoscute actele sale de milostenie pentru femei văduve, copii orfani și oameni săraci, studenți și elevi, indiferent de confesiune. El plătea întreținerea unor elevi și studenți la studii și le oferea chiar și bani de cheltuială. Este cunoscut cazul unui tânăr evreu care a fost sprijinit cu bani să-și facă studiile la Facultatea de Medicină, fapt pentru care, după ce și-a încheiat studiile, a trecut la credința ortodoxă.
Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu (1893-1896), mort în anul 1918, după ce a fost înlăturat din scaun în 1896, s-a retras la Mănăstirea Căldărușani, dar în același timp a întemeiat un azil pentru femeile bătrâne în București.
Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934) a trimis numeroase pastorale în cursul Primului Război Mondial cu cuvinte de încurajare pentru soldații de pe front. A organizat spitale pentru răniți în mănăstirile din Moldova și, în același timp, a cerut ca mulți călugări și călugărițe să se înscrie în serviciile sanitare ale armatei, îngrijindu-i pe ostașii răniți pe front. De asemenea, trebuie să menționăm că numeroși preoți militari au însoțit trupele pe câmpurile de luptă. De notat că peste 200 de călugări și călugărițe de la Agapia, Văratec și alte mănăstiri s-au înscris în serviciile sanitare, mulți dintre ei sfârșindu-și viața la datorie.
Tot în secolul al XIX-lea trebuie să pomenim doi mari mecenați români. Unul este Emanoil Gojdu (1802-1870), avocat, om politic și filantrop, din Budapesta. Celălalt este basarabeanul Vasile Stroescu (1845-1926), cu studii juridice la Petersburg și Berlin.
Emanoil Gojdu a lăsat prin testament întreaga sa avere Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei, urmând să se acorde burse unor tineri, elevi, studenți și meseriași. Aceste burse au fost oferite de Fundația Gojdu până în 1918, după care, deoarece cea mai mare parte din proprietăţile sale erau aflate pe teritoriul Ungariei, nu s-a mai putut beneficia de pe urma lor.
Vasile Stroescu este cel care a acordat foarte multe ajutoare unor biserici și școli din Basarabia, dar în același timp s-a remarcat prin sprijinul constant pe care l-a acordat Bisericii Ortodoxe din Transilvania, mai precis școlilor confesionale îndrumate de Biserică. Fără sprijinul lui Stroescu, multe dintre școlile noastre confesionale ar fi fost închise pentru că nu puteau să achite taxele impuse de Guvernul din Budapesta. De notat că a ridicat patru biserici și mai multe școli în Basarabia, a întreținut la studii foarte mulți tineri din Basarabia și din vechea Românie.
Pe lângă acești binecunoscuți și mari filantropi, avem datoria morală de a ne aduce aminte, cu venerație și recunoștință, și de câțiva slujitori ai Bisericii, care, deși cu mijloace materiale reduse, au lucrat mult pentru semenii lor.
Primul a fost protopopul scriitor Meletie Drăghici din Timișoara (1814-1891), inițiatorul primului cotidian politic românesc din Banat, ziarul „Luminătorul”. El este cel care a pus bazele unui „alumneu” (internat, n.r.) național român în Timișoara, în care erau primiți gratuit elevi români săraci de acolo (1868-1888).
Altul este protopopul Bartolomeu Baiulesc din Brașov (1831-1909), inițiatorul și primul președinte al „Asociațiunii pentru sprijinirea învățăceilor și sodalilor (calfe, n.r.) români meseriași” (1870-1884); inițiatorul și redactorul ziarului „Meseriașul român”, primul de acest gen la noi (1886-1889).
În sfârșit, îl consemnăm și pe preotul sibian Nicolae Cristea (1834-1903), „asesor consistorial” și unul dintre patrioții condamnați la închisoare în „procesul memoriandiștilor” (1894). El este cel care a întemeiat și a condus timp de 30 de ani (1867-1897) „Reuniunea meseriașilor români” din Sibiu. Munca sa a fost continuată și desăvârșită de Victor Tordășianu (1860-1890), absolvent al cursurilor de teologie, care a condus Reuniunea din 1897 până în 1920, un adevărat „părinte” al meseriașilor români din Sibiu și cel care a contribuit, în sensul bun al cuvântului, la formarea unei clase meșteșugărești în Sibiul dominat pe atunci de meșteri sași. Același lucru l-a făcut și protopopul Sergiu Medean în orașul Sebeș, județul Alba, cu meseriașii români de acolo.
Tot în Transilvania trebuie să notăm numele unor mari filantropi care au pus bazele unor „fonduri” administrate de Biserică, din care să se acorde burse unor elevi și studenți români și să se înființeze internate pentru ei. Așa a făcut Nicolae Jiga din Oradea, care și-a lăsat întreaga avere pentru înființarea unui internat pe seama elevilor ortodocși din oraș. În 1889 s-a deschis un „Internat ortodox de băieți” la Beiuș, susținut de parohiile de acolo și administrat de „Consistoriul ortodox” din Oradea. Mai notăm familia Mocioni din Banat, de origine aromână; Emanoil Ungureanu din Timișoara; Elena Ghiba-Birta din Arad, care a creat un fond pentru înființarea unei școli în Arad (azi, liceul care îi poartă numele); Alexandru Lebu din Sibiu; Ioan Mihu din Vinerea, jud. Alba, care și-au lăsat averea Arhiepiscopiei Sibiului pentru activități culturale și filantropice.
Nu putem încheia aceste rânduri fără să consemnăm numele unor mari binefăcători ai Facultății de Teologie din București, din perioada primilor ei ani de existență (1881/1884). De pildă, o credincioasă din București, Maria Schiopescu (originară din județul Mehedinți), a făcut o danie de 85.000 de lei în vederea construirii unui internat teologic. În mai 1896 a început construirea unei clădiri impunătoare în incinta Bisericii Radu Vodă, care a fost inaugurată în toamna anului 1898. Aici au fost primiți, până în 1948, sute de studenți, care aveau întreținere gratuită. Aceeași credincioasă a dăruit facultății o casă în strada Soarelui din București.
Episcopul Inochentie Chițulescu al Buzăului (1873-1893) a lăsat prin testamentul său un fond, urmând ca două treimi din venituri să fie distribuite ca burse studenților teologi, iar restul veniturilor să fie oferite unor copii săraci din București și Buzău sau unor fete orfane din Azilul „Elena Doamna” din București. La fel a procedat și Episcopul Silvestru Bălănescu al Hușilor (1886-1900), care prin testamentul său a dăruit Facultății de Teologie din București două case în Capitală, din chiriile cărora să se acorde burse studenților teologi.
În 1900, Episcopul Gherasim Timuș al Argeșului (1894-1911) a făcut o danie însemnată Facultății de Teologie din București, urmând ca din dobânzi să se acorde burse unor licențiați în teologie care ar dori să facă studii de specializare peste hotare. De notat că din această danie au fost ajutați Ioan Mihălcescu, viitorul Mitropolit Irineu al Moldovei, și Grigore Pișculescu (Gala Galaction), viitorul scriitor și profesor de teologie.
În 1906, fostul Mitropolit Ghenadie Petrescu (1893-1896) a oferit Facultății de Teologie o sumă însemnată de bani, urmând ca din dobânzi să se acorde burse unor studenți teologi săraci, dar buni la învățătură. Am consemnat mai sus faptul că a înființat un azil de femei bătrâne în București.
După realizarea unității de stat a României în 1918 s-au creat numeroase asociații culturale și filantropice. Pe lângă Asociația Generală de clerici ortodocși români s-a creat și Asociația „Andrei Șaguna” a clerului din Mitropolia Ardealului. De asemenea, s-a înființat și Asociația preoteselor ortodoxe la București, în 1926. Această asociație a sprijinit înființarea unui internat pentru copii orfani de preoți, dar și pentru alți tineri. S-a deschis, de asemenea, și un cămin pentru fiice de preoți în București. Amintim aici și Asociația „Frăția”, societate culturală filantropică a clerului din Mitropolia Basarabiei, creată încă din 1897, care, de asemenea, a oferit foarte multe ajutoare materiale. Menționăm apoi și Asociația clerului din Pitești și Râmnicu Vâlcea și din alte orașe care au oferit burse unor tineri români.
Tot aici trebuie să îl menționăm pe Patriarhul Miron Cristea, cel care a întemeiat Seminarul orfanilor de război de la Câmpulung Muscel. Apoi îl notăm pe Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu, care a purtat o grijă deosebită orfelinatului Arhiepiscopiei Sibiului. Îl notăm și pe Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei, care s-a remarcat mai cu seamă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial prin opera sa de asistență socială. Aceleași lucruri le-au făcut și mulți alți ierarhi în perioada interbelică.
Și tot în această perioadă trebuie să-l menționăm pe negustorul Iorgu Dumitrescu (1841-1934) din Răcari, județul Dâmbovița. A ctitorit 14 biserici în satele din jur, dar și două biserici în Răcari; a tipărit sute de mii de exemplare din Viețile Sfinților și alte broșuri cu caracter moralizator; în același timp a acordat ajutoare unor studenți și elevi.
Constantin Bursan (1888-1962), originar din Giurgiu, dar care a trăit în București și a fost deputat de Hunedoara, este ctitorul unor biserici monumentale în Hunedoara și în Deva și, în același timp, ctitorul altor zece biserici în sate din jurul Hunedoarei. De notat, de asemenea, că a acordat foarte multe ajutoare unor elevi și studenți, indiferent de confesiune. În 1952, Tribunalul Militar din București l-a condamnat la 25 de ani de închisoare, acuzat de „crimă de înaltă trădare”; și-a sfârșit viața în 1962 în închisoarea de la Văcărești.
În timpul regimului comunist-ateu, Bisericii i s-a interzis orice activitate cu caracter social și filantropic; totuși, numeroase parohii au organizat mici colecte în vederea sprijinirii unor credincioși peste care s-au abătut anumite calamități (incendii, inundații și altele). În pofida condițiilor nefavorabile prin care au trecut mănăstirile noastre, mai ales după anul 1959, totuși ele au venit mereu în sprijinul celor aflați în necazuri și suferințe.
După 1989, mănăstirile, atât cele vechi, cât și cele întemeiate acum, și-au intensificat acțiunile filantropice în rândul credincioșilor. De asemenea, Biserica și-a reluat treptat activitatea social-filantropică. Așa au făcut vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, dar mai cu seamă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, încă de când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei la Iași. Preafericirea Sa este cel care a întemeiat: Cabinetul stomatologic „Sfântul Pantelimon”, Iaşi (1993); Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, AMFOR, Iaşi (1993); Cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Asociaţia creştină „Pelerinul”, Iaşi (1996); Dispensarul policlinic „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Iaşi (1998); Centrul de Diagnostic şi Tratament Providenţa, Iaşi (2000); Fabrica de lumânări Albina, Iaşi, 2001 (sursă financiară pentru susţinerea acestor activităţi social-filantropice); Centrul de educaţie şi informare medicală Providenţa II, Iaşi (2002); Institutul social-caritativ Diaconia, Iaşi (2003); Fundaţia Solidaritate şi Speranţă, Iaşi (2002); Centrul social-cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ (2004); Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, Mănăstirea Miclăuşeni (2005). Sursa informaţiilor: http://patriarhia.ro/biografia-142.html.
Mai multe astfel de instituții au fost create sau au cunoscut o dezvoltare substanţială după 2007, anul alegerii ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: Federaţia Filantropia, care reuneşte 22 dintre cele mai active asociaţii şi fundaţii care conlucrează în sprijinirea lucrării social-filantropice a Bisericii; Centrul social-cultural „Sfântul Apostol Andrei”-Bucureşti; Centrul social-pastoral „Sfânta Maria”-Techirghiol, cu Baza de odihnă şi tratament balnear „Sfântul Pantelimon”, Mănăstirea Techirghiol, jud. Constanţa (stavropighie patriarhală); Centrul social-cultural „Miron Patriarhul”-Dragoslavele, Schitul Dragoslavele, jud. Argeş (stavropighie patriarhală); Centrul social-pastoral „Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul”-Călimăneşti, jud. Vâlcea; Centrul social-medical „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Olăneşti, jud. Vâlcea; Centrul cultural-misionar „Familia”, Casa „Sfântul Pantelimon”, Pantelimon, jud. Ilfov; Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul”, Bucureşti; Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, Mănăstirea Cernica, jud. Ilfov; Centrul social-cultural „Sfânta Treime”-Buşteni, jud. Prahova; Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”-Caraiman, Buşteni, jud. Prahova; Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Nectarie”, Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti; Fundaţia „Bucuria Ajutorului” (Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”-Bucureşti, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian”-Urlaţi, jud. Prahova); Asociaţia „Diaconia” (Centrul social „Justinian Marina”, Bucureşti; Cantina socială „Sfânta Teodora de la Sihla”, Sector 1; Cantina socială „Sfânta Ana”, Sector 2; Cantina socială „Sfânta Maria”, Sector 3; Cantina socială „Sfânta Filofteia”, Sector 4; Cantina socială „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Sector 5; Cantina socială „Sfântul Mucenic Barnabas”, Sector 6); Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia”, Bucureşti; Căminul pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Pasărea, Brăneşti, jud. Ilfov; Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”, Bucureşti; Căminul pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Christiana, Bucureşti.
La toate acestea se adaugă acţiunile social-filantropice ale voluntarilor paraclisului ridicat la iniţiativa Preafericirii Sale în apropierea şantierului Catedralei Mântuirii Neamului, prin campaniile „Sănătate pentru sate”, „Donează sânge, salvează o viaţă!” şi „Implică-te, împreună reuşim mai mult!”, prin programul de prevenţie şi depistare a cancerului de col uterin, dar şi prin activităţi curente de ajutorare desfăşurate în întreaga ţară.
Acțiuni asemănătoare au desfășurat toți ceilalți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Îi menționăm pe răposatul Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților († 2020), care a construit așezământul filantropic de la Rădăuți și altele; Mitropolitul Bartolomeu Anania de la Cluj; Mitropolitul Andrei Andreicuț, care a întemeiat mai multe astfel de instituții în eparhiile Alba Iuliei și Clujului; Arhiepiscopul Casian Crăciun al Dunării de Jos, dar și ceilalți membri ai Sfântului Sinod.
Din rândul preoților de mir se cuvine să-l menționăm pe părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Căsătorit și tată biologic a 6 copii, iar prin adopție a peste 300, este
preot într-un sat din Valea Plopului, dar deservește și un sat din apropiere, Valea Screzii. A înființat în anul 1994 Asociația Pro Vita (pentru viață), care primește în grija ei copii abandonați sau nedoriți de părinți, pentru un timp sau definitiv, dar și copii orfani sau copii ai străzii.
Din toată această expunere rezumativă rezultă că Biserica a fost alături de popor în tot decursul existenței sale, venind în sprijinul celor care aveau nevoie de ajutor material și de îndrumare duhovnicească. Nădăjduim că și în viitor Biserica își va face datoria și-L va sluji cu același devotament pe Dumnezeu, dar și pe semenii noștri aflați în necazuri sau în suferințe. Mai amintim că doar în prima jumătate a anului 2020, când ţara noastră s-a confruntat cu efectele pandemiei de COVID-19, ajutorul oferit la nivelul întregii Patriarhii Române s-a apropiat de 21 de milioane de lei (peste 4,3 milioane de euro).