O mănăstire de staţiune, dedicată duhovniciei

La Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Poiana Braşov timpul, mai mult decât aerisit, are marginile largi, de nebănuit în mijlocul unei staţiuni atât de agitate. Aici se nevoiesc patru călugări, fără ascultări grele, patru călugări veniţi de la Piatra Arsă, sub oblăduirea blândului arhimandrit Hristofor Bucur. Părintele Hristofor, stareţul acestei obşti, ne mărturiseşte: "Lumea de afară este foarte frământată. De aceea sunt mult recunoscător lui Dumnezeu că locuiesc într-o mănăstire, unde nu ne confruntăm cu probleme atât de grave ca ale celor care au rămas în lume."

Când m-am dus prima dată la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Poiana Braşov, chemat de un cantor, am fost cu treabă. Eram difuzor de carte ortodoxă. Am dat la mănăstirea din Poiana Braşov peste un părinte mai mult decât liniştit. A luat fiecare carte la mână, răsfoind-o şi cântărind-o din ochi, gândindu-se la calitatea ei duhovnicească. Un ucenic al lui, cu vorbă iute, contrastând prin asta uimitor de mult cu părintele, absolvent de Filosofie, mi-a dat peste cap în doi timpi şi trei mişcări toată pledoaria pentru afaceri bine făcute. Părintele cel aşezat şi blând a urmărit discuţia noastră în tăcere, cu înţelegere şi un strop de milă. Aveam să aflu ulterior numele acestui blând şi aşezat călugăr. Este Hristofor Bucur, stareţul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Poiana Braşov. Istorie, de nevoie, recentă Poiana Braşov e o staţiune care s-a dezvoltat în anii comunismului. Inevitabil, mănăstirea de aici e de dată recentă şi a apărut dintr-o necesitate stringentă: în Poiana Braşov nu exista nici o biserică, aşa că oamenii care începuseră să se stabilească aici au căutat să ridice una. Mănăstirea ţine şi loc de biserică de obşte. Biserica, de lemn, a fost ridicată între 1997 şi 1999. Stilul ei este maramureşean. Chiliile sunt la subsol. De la bun început s-a dorit ca lăcaşul de cult să fie mănăstire, dar nu au fost de la început destui monahi, aşa că mănăstirea a pornit în lume ca schit aflat sub protecţia Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta. Călugării de la "Brâncoveanu" veneau aici prin rotaţie ca să slujească şi să întreţină locul. Apoi, din Eparhia Caransebeşului, au venit călugării care formează şi acum micuţa obşte, de patru suflete, a mănăstirii. "Acolo l-am avut ca arhiereu pe actualul nostru Mitropolit, Laurenţiu Streza. De fapt, l-am urmat pe dânsul venind aici. După ce am venit aici, schitul s-a desprins de Mănăstirea "Brâncoveanu". După doi ani a fost transformat în mănăstire", ne spune părintele Hristofor. Arhimandritul Hristofor Părintele Hristofor şi-a depus voturile monahale în anul 1996, la "Piatra Scrisă", o mănăstire din judeţul Caraş-Severin. A fost adus acolo de Mitropolitul Laurenţiu Streza, care i-a fost profesor la Facultatea de Teologie de la Sibiu. După zece ani petrecuţi acolo, a venit aici, "acasă", pentru că părintele Hristofor este din Ardeal, din Sibiu. A fost inginer, absolvent al unei facultăţi tehnice, şi a practicat o profesie tehnică într-o fabrică de piese auto. A avut norocul să aibă un coleg de serviciu credincios şi a început să meargă cu el pe la mănăstiri. În scurt timp şi-a dat seama că mănăstirile nu sunt doar obiective turistice. A găsit câţiva părinţi de mare duhovnicie, între care a căpătat o evlavie deosebită la părinţii Lavrentie şi Ghelasie de la Frăsinei. Apoi, încă lucrând la fabrica de piese auto, a urmat şi Facultatea de Teologie, iar după ce a absolvit, a intrat în mănăstire. Viaţa ca monah de staţiune i-a devenit o a doua natură. Şi la "Piatra Scrisă", mănăstirea fiind la marginea unui drum european, a trăit tot în mijlocul turiştilor. La Poiana Braşov sunt şi perioade de linişte, primăvara şi toamna. Despre lume, din adăpost Duminica şi în sărbători slujba începe un pic mai târziu, în jurul orei 9:00, ca să poată ajunge la ea şi credincioşii din Braşov, care sunt majoritari la aceste evenimente deosebite. Nu se fac ascultări la Poiana Braşov, în afara curăţeniei şi a îngrijirii de pangar. Mănăstirea are doar o mie de metri pătraţi de pământ. Obştea se susţine prin donaţiile credincioşilor. "Oamenii sunt darnici şi, mulţumim lui Dumnezeu, avem din ce să trăim fără să fim nevoiţi să facem ceva deosebit pentru asta", ne mărturiseşte părintele stareţ. La mănăstirea din Poiana Braşov simţi că eşti într-un loc bun pentru rugăciune. O mănăstire micuţă, fără moşie, fără tradiţie, dar cu inima deschisă spre cei ce vin către ea. "Lumea de afară este foarte frământată. De aceea sunt mult recunoscător lui Dumnezeu că locuiesc într-o mănăstire, unde nu ne confruntăm cu probleme atât de grave ca ale celor care au rămas în lume. Sunt tensiuni afară. Sunt îngrijorări referitoare la viitorul care îi aşteaptă. Care pare destul de sumbru. Iar noi căutăm să-i încurajăm, să nu creadă în toate zvonurile care apar pe internet sau prin alte mijloace media, pentru că, până la urmă, Dumnezeu este cel care rezolvă totul şi nu suntem supuşi unui destin. Dacă ducem o viaţă duhovnicească, atunci putem nădăjdui că vom primi şi binecuvântarea lui Dumnezeu." Un cuvânt de folos? Părintele Hristofor oftează, colegul meu l-a pus la încercare: "Să nu rezumaţi viaţa voastră doar la acumularea unor informaţii, chiar şi din domeniul religios, ci să încercaţi să vă rugaţi, pentru că prin rugăciune veţi avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu." Plecăm de la mănăstire. Staţiunea e pustie la ora la care se întâmplă asta. Mănăstirea îşi înalţă lemnul ei proaspăt cu o frumuseţe de poveste între brazii munţilor din jur.