O nouă contribuție la exegeza operei lui Mircea Eliade
Recomandând valoroasa carte a lui Nicolae Șofelea - Sacrul și Profanul în perspectivă ontologică la Mircea Eliade, Editura Academiei Române, București, 2017 -, filosoful și universitarul Marin Aiftincă subliniază, din primele rânduri, în „Cuvânt-înainte”, cu care se deschide volumul: „Orice încercare de a explora, cu interes științific și onestă intenție, opera vastă și mereu seducătoare a lui Mircea Eliade merită a fi întâmpinată cu aleasă prețuire. Sub această rază așezăm cartea de față, care, după cum rezultă chiar din titlu, este centrată pe analiza conceptelor de sacru și profan, așa cum sunt configurate în gândirea lui Mircea Eliade, structurând un tip de ontologie arhaică”. Opinia mai largă, vizând intimitatea demersului abordat, a domnului Marin Aiftincă, după părerea noastră, considerăm a fi aceasta: „Abordând tema asumată, autorul se manifestă respectuos, dar nu obedient față de ideile și conceptele eliadiene. Această atitudine susține analize pertinente, interpretări proprii, câteodată în dezacord cu Eliade, nu pentru a respinge unele teze și idei ale gânditorului român, ci pentru a le aprofunda din unghiul de vedere al cunoașterii actuale”.
Religiozitatea a constituit pentru om, pe orice treaptă a civilizației și istoriei, o dimensiune esențială a vieții, într-o lume sacralizată, dar și într-una din ce în ce mai secularizată. Raportarea la transcendent nu poate exista în mod real fără o experiență religioasă, fondată pe sacru, susținută de un demers paideic deschis acceptării datului revelat - idee afirmată și de către autorul acestei cărți: „Universalismul antropologic transcende perioadele și civilizațiile istoriei și relevează același om în fața lumii, același om căruia i se revelează sacrul și același om care se face pe sine în istorie, înțelegându-se pe sine într-o lume mai mult sau mai puțin sacralizată”.
Cuvintele lui Blaise Pascal - Dacă nu Te-aș fi căutat, nu m-ai fi găsit - exprimă dialectica dintre cer și pământ, în care se derulează existența omului în plan religios, în care Dumnezeu coboară oferindu-i omului posibilitatea ascensiunii. Această sacralizare continuă a lumii reprezintă expresia esențială a ceea ce Eliade numește „sete ontologică” a ființei umane, „sete de Ființă, de Real”.
Pentru omul religios, prezența divinității în lume este o realitate. Acesta nu-și poate concepe viața în afara lui Dumnezeu. Homo religiosus nu se poate gândi în afara divinității; prin apropierea de Dumnezeu, el aspiră la realizarea de sine, la devenirea întru sine, nădăjduind să dobândească sfințenia, ca împlinire a umanului. „Omul religios - constată autorul - trăiește întru sacru, dar nu părăsește, nu se sustrage lumii profane: el este unirea paradoxală a celor două moduri de a fi, cu precizarea că el valorizează profanul ca semn, cifru al sacrului, îl deschide către sacru. Camuflarea sacrului în profan presupune o paideia a privirii care să sfâșie voalul, să decodifice, să descifreze mesajul unui Dincolo, unui Altundeva - și tocmai camuflarea și operația de decodificare constituie unicul drum eshatologic al omului contemporan”.
O carte valoroasă este un fapt de excepție, ne face cunoștință cu un univers ideatic în plan gnoseologic, dar și cu cel care a scris-o - și spun aceste cuvinte pentru că apariția cărții în discuție, descoperită cu bucurie, ne apropie și de autorul ei. Numele de pe copertă - Nicolae Șofelea - este unul și același cu al părintelui Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu-Vodă din București și exarhul mănăstirilor Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Cartea părintelui arhimandrit Nectarie reprezintă finalul unei cercetări laborioase, încununată cu susținerea tezei de doctorat cu același titlu, în cadrul Academiei Române. Demersul este deslușit atât în cheia căutărilor științifice, cât și în convingerile personale ale autorului. Conținutul lucrării relevă interesul real pentru înțelegerea profunzimilor telosului vieții. Convins că viața omului își află resorturile gândului și împlinirea prin excedarea planului sensibil, abordarea acestei teme este cu atât mai justificată pentru un om care și-a închinat întru totul viața lui Dumnezeu.
Explorarea universului citadin este una temerară - și vine să evidențieze ideea că la nivel antropologic, în linia profanului, sacrul se manifestă oferindu-i omului posibilitatea întâlnirii cu divinitatea. Existența umană a fost punctată de anumite hierofanii care i-au luminat omului ființa, autentificându-i originile.
Simbolul a devenit puntea între realitatea inițială, concretă și cea mijlocită, în căutarea sacrului, pentru omul nostalgic după paradisul pierdut; prin introducerea conceptului de ontofanie de către Eliade se susține posibilitatea ontologiei sacrului.
În încheiere, pot spune că prin alcătuirea ei filosofico-religioasă lucrarea reprezintă o interesantă contribuție la exegeza operei lui Mircea Eliade și totodată o inițiere adecvată pentru toți cei care vor păși în universul eliadian.