O prefăcătorie: „omenia“

Iubirea de aproapele, a doua mare poruncă a lui Dumnezeu, e înlocuită pe zi ce trece între necredincioşi cu măsura omenească, după cum o arată şi numele, a "omeniei".

De cele mai multe ori, ea e atât de prefăcută în egoismul ei, încât nu e decât paradă, o formă de publicitate a celor care se dau în spectacol prin ea, încălcând o altă poruncă a Domnului: "Când dăruieşti, să nu ştie dreapta ce face stânga." "Omenia" a generat un întreg şir de evenimente "de caritate", unele dintre ele atât de pervers concepute, încât stai să te întrebi dacă nu cumva au fost făcute "în scopuri caritabile" pentru că altfel nu ar fi avut nici un impact public... Cunosc o femeie care, aflată în divorţ de soţul ei, îşi va părăsi copilul pentru câteva zile, după ce deja a făcut-o cu săptămânile (iar acel copil a nimerit chiar şi pe mâinile unei secte), ca să participe la o seară de lecturi poetice "caritabile", pentru că preţul biletelor se va duce către un alt copil, pe care ea nu îl cunoaşte. Dacă părinţii acelui copil ar fi creştini şi ar avea noţiuni morale inspirate de Dumnezeu, nu ar accepta în ruptul capului să primească bani în urma drăcoveniilor postmoderniste care se vor citi acolo... Dar tocmai aici e perversitatea diavolească a acestor culmi ale "omeniei" care sunt "spectacolele de caritate": ele sunt făcute ca să dovedească lumii că protagoniştii lor, de pe care de multe ori curg mizeriile păcatelor strigătoare la cer, de la blasfemie la homosexualitate, sunt "omenoşi", morali. "Omenia" surogatul ateist al iubirii de aproapele e clamată mai nou şi de cerşetori. În Piaţa Sfatului din Braşov, întrebând un om cu nasul roşu şi un damf accentuat de alcool în numele cui îmi cere bani, mi-a răspuns că "în numele omeniei". Cu cleştele insistenţei am scos din el Numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să pot să-i dau nişte bănuţi. Nu, păcătoşi necredincioşi, nu e totuna! Măsura voastră, omenească şi egoistă, e un fir de nisip sec şi găunos lângă câmpia pe care cresc firele măsurii lui Dumnezeu. În afara poruncilor Domnului Iisus şi ale Tatălui Ceresc, "omenia" voastră e o vorbă goală, cu care vă place să vă măriţi în deşert. "Omenia" e, de fapt, o drăcie, care caută să îl înlocuiască pe Ziditorul lumii şi al sufletelor noastre cu tot felul de idei confortabile nouă, prin care, îmboldită de necuratul, mintea noastră nevrednică încearcă să se aşeze în locul lui Dumnezeu. O rugăciune pentru aproapele nostru pe care ne-a lăsat-o Părintele Arsenie Boca face, în finalul ei, o diferenţă esenţială între o dorinţă personală, deci limitată şi egoistă (ia uitaţi-vă cât de bun sânt eu!) de "bine universal" şi porunca iubirii de aproapele pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele, trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: "Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine." (Părintele Arsenie Boca - "Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul", Agaton, 2009.)