O relaţie structurantă între părinţi şi copii

Conferinţele Postului de la Notre-Dame au ca temă în acest an familia. Ziua de duminică, 27 martie, a fost marcată de relaţiile care structurează familia: conjugalitate, paternitate, maternitate... Cotidianul francez "La Croix" a prezentat pe 26 martie câteva observaţii juridice în legătură cu filiaţia, sub semnătura Françoise Dekeuwer-Défossez, de profesie jurist.

"Legătura de filiaţie nu are definiţie în lege. Consecinţele sale juridice permit să i se dea un conţinut: copilul ia numele părinţilor, este moştenitor al acestora, este crescut şi educat de aceştia. În mod reciproc, (copilul) va avea responsabilitatea de a-i întreţine pe părinţi dacă va fi necesar în perioada bătrâneţii. Regulile ce ţin de stabilirea şi de contestaţia filiaţiei relevă faptul că legătura juridică de filiaţie corespunde, în principiu, cu adevărata filiaţie, adică filiaţia biologică. Mama este cea care naşte copilul, iar tatăl cel care l-a creat. Totuşi, în anumite circumstanţe, filiaţia juridică nu vine să confirme o legătură biologică, ci dimpotrivă, o neagă şi o ascunde. Aceasta se întâmplă atunci când un bărbat, căsătorindu-se cu o mamă celibatară, îl recunoaşte pe copilul acesteia şi se comportă ca şi tatăl acestuia. De altfel, sistemul juridic ezită între cele două fundamente ale filiaţiei, consacrând uneori unul, alteori altul, nu fără a suscita contradicţii şi incoerenţe. Fiind în acelaşi timp mărturisire a filiaţiei biologice şi promisiune de luare în grijă, actul voinţei tatălui sau a mamei este fondator al unei legături structurante. De altfel, este mai important pentru tată decât pentru mamă, pentru că maternitatea este evidentă şi se dovedeşte prin naştere, în timp ce paternitatea ţine de cuvinte şi trebuie deci afirmată. "Proiect parental" Faptul că majoritatea naşterilor sunt astăzi dorite, ca să nu spunem programate întăreşte legitimitatea rolului voinţei în stabilirea filiaţiei copilului. De altfel, Codul sănătăţii publice afirmă că asistenţa medicală la procreare este destinată să răspundă "cererii parentale a unui cuplu". Noţiunea de "proiect parental" este destinată să evite derivele medicale care contau în crearea de embrioni fără destinaţie familială. Drepturile inalienabile ale copilului Partea negativă a acestei luări în considerare a voinţei părinţilor nu este totuşi neglijabilă. Pe de o parte se pune întrebarea sorţii copiilor, de care părinţii nu vor să se vadă legaţi; pe de altă parte, o hipertrofie a rolului voinţei ar transforma repede părinţii în pygmalioni a căror voinţă atotputernică ar fabrica un copil obiect, al cărui singur drept de a exista ar fi convenienţa unui cuplu, chiar a unei singure persoane. Astfel, Convenţia internaţională a drepturilor copilului îi recunoaşte copilului dreptul de a-şi cunoaşte părinţii biologici şi de a fi crescut de ei în măsura posibilului. Curtea europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a considerat de mai multe ori că dreptul fiecăruia de a-şi cunoaşte originile biologice şi stabilirea unei filiaţii juridice trebuie să fie garantat în numele vieţii private. Legea franceză, care are pretenţia că respectă o etică exigentă, vrea să protejeze foarte mult demnitatea intrinsecă a copilului. Din această cauză, ea conservă legi de bioetică mai riguroase decât cele ale ţărilor vecine, interzicând de exemplu transferul de embrioni post-mortem sau gestaţia pentru altul. (Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra)