O viață dedicată muzicii şi Bisericii

Anton Pann și-a dedicat viața Bisericii şi muzicii. A fost paracliser, a studiat muzica bisericească, a devenit de tânăr un nume în acest domeniu, a fost numit în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești, un fiu al lui a devenit preot, a fost cântăreț la strană, a ajuns profesor de psaltichie, a tipărit cărți de cântări, a contribuit decisiv la românizarea și modernizarea muzicii bisericești şi este ctitor al Bisericii „Sfântul Stelian” (Lucaci), unde este înmormântat.

Pe o stradă supravie­țui­toare a vechiului Bucu­rești, Muzeul Național al Literaturii Române a deschis strălucitoarea Casă Memorială Anton Pann.

Este chiar casa în care marele compozitor de muzică religioasă, poet și foclorist și-a petrecut ultimii ani. Casa în care și-a dat ultima suflare, la câteva zeci de metri de biserica al cărei ctitor a fost și în curtea căreia își doarme somnul de veci. Și, totodată, singura lui casă, în restul locurilor locuind cu chirie.

O casă care, după moartea lui în 1854, o foarte îndelungată vreme a fost abandonată. După care a fost transformată într-o bijuterie de muzeu modern, grație unor oameni care merită amintiți. Coordonatorul proiectului: Ioan Cristescu, director MNLR; autori: arhitecții Constantin Goagea și Justin Baroncea, ajutați de o întreagă echipă de consultanți științifici, colaboratori și angajați ai MNLR.

Un muzeu interactiv

Cum casa nu mai conținea de mult obiecte care să fi aparținut scriitorului-muzician, au trebuit să fie creativi - și le-a ieșit cu asupra de măsură. Iată câteva repere ale unui muzeu care este interactiv, încât face deliciul copiilor care-l vizitează:

- în pivniță există un stativ cu sticle care nu conțin vin, în schimb sunt îmbrăcate în imagini și în citate din opera lui Pann, în special din „Îndreptarul pentru bețivi”;

- o parte a pereților sunt acope­riți cu imagini ale Bucureștiului de secol XIX, ilustrații din cărți, portrete și citate ale persona­lităților care l-au prețuit pe folclorist; imaginile, imprimate pe plastic transparent, sunt „feliate”, astfel încât creează percepția 3D;

- o trăsurică poate fi mutată cu mâna, declanșând apariția unor mici panouri cu texte și fotografii, o călătorie cronologică prin viața scriitorului;

- există două aparate precursoare ale cinematografului (zoetropul și praxinoscopul), care pot fi învârtite de vizitatori;

- instrumentele muzicale - sunt 23, din prima jumătate a secolului al XIX-lea - pot fi ascultate la căști;

- îți poți alege ce piese muzicale să asculți pe câteva tablete;

- lungul poem al lui Pann „Memorabilul Focului Mare” (care a distrus trei sferturi din București) poate fi derulat cu ajutorul unui mecanism copiind sistemul tulumbei de pompieri;

- la sfârșit, tragi un fel de bilet de papagal în care Anton Pann îți oferă o învățătură de viață.

O viață de hărnicie, agitată și fără succes financiar

Casa Anton Pann, de pe strada cu același nume, este povestea vieții unui scriitor spusă într-un mod cu totul inedit și o incursiune în lumea literară și politică a vremii lui, inclusiv prin superbe ilustrații de carte realizate de artiști români faimoși. Casa a fost cumpărată cu bani primiți de la Mănăstirea Tismana, căci bietul artist era sărac, în ciuda faptului că, în fiecare dimineață, după micul dejun (fix la ora nouă), își lua straița cu tipărituri și pleca prin oraș, încercând să le vândă. Volumele erau tipărite chiar în curtea casei, unde-și făcuse tipografie - desigur, cu prese de tip Gutenberg care imprimau paginile pe rând, cum era pe-atunci.

Acestea și foarte multe altele le-am aflat de la muzeografa Mădălina Șchiopu. Arhimandritul Spiridon Tismăneanu, care îl ajutase cu casa, îl iubea foarte mult pe Anton Pann, care își tipărise o parte dintre lucrări la Tismana și, în plus, starețul era duhovnicul soției lui, Ecaterina. Este vorba despre a treia soție, căci viața lui Pann a fost agitată. Agitație care s-a prelungit și după moarte, căci, dacă Ecaterina și-a respectat promisiunea de a dona casa bisericii, în schimb cu decizia de a se călugări s-a răzgândit, recăsătorin­du-se peste doi ani, iar mai târziu fata pe care a avut-o a contestat de mai multe ori în instanță testamentul mamei. A pierdut de fiecare dată.

Meritele excepționale ale lui Anton Pann

În afară de activitatea de culegător de folclor, de cântece biseri­cești, dar și cântece de lume, de românizarea și modernizarea muzicii bisericești, de activitatea de profesor și muzicolog, unul dintre marile merite ale lui Anton Pann a fost simplificarea vechii și sofisticatei notații muzicale și tipărirea unei Gramatici muzicale. În plus, când cântați de Crăciun „Steaua sus răsare” și colinde, să știți că sunt pe muzica lui!

De la Brașov, protopopul Ioan Topazu i-a trimis un ucenic - care se numea Ucenescu! Nu doar că a fost școlit (în meseria de psalt și în meșteșugul tipăritului), dar a locuit în casa lui Pann vreme de doi ani. Lui îi datorăm relatarea detaliată a felului în care decurgeau zilele lui Pann, un om foarte riguros, cu program și obiceiuri fixe. Se întorcea acasă la ora 14:00, lucra puțin în tipografie, apoi lua masa de prânz: supă, în care punea bucățele din cașcavalul trimis de la Brașov ca plată pentru că-și școlea ucenicul, apoi o friptură, stropită cu vin îndoit cu apă minerală primită tot de la protopopul brașovean. Urma siesta, iar seara ieșea pe terasa mansardei, amenajată romantic de el, cântând la chitară în nopțile cu lună… Evident, era atracția cartierului!

Imnul Național al României a fost romanță

De Gheorghe Ucenescu se leagă un episod esențial pentru România, dar care are mai multe versiuni. Într-una dintre ele, în casa din Brașov a lui Andrei Mureșanu, unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac și Vasile Alecsandri, cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia „Un răsunet”, cel care a găsit muzica actualului nostru Imn național a fost Anton Pann. Într-alta, oarecum oficială, Pann ar fi chiar compozitorul piesei. Se pare însă că el doar a cules-o, era o veche romanță (de aici și faptul că e scrisă într-o gamă minoră), și anume una de succes, „Din sânul maicii mele”, iar cel care i-a cântat-o lui Mureșanu, dimpreună cu altele, a fost Ucenescu, alegerea aparți­nând poetului.