O viaţă închinată slujirii lui Hristos prin muzică

Preot, profesor, dirijor, folclorist, muzicolog-bizantinolog, compozitor, pr. prof. Alexie Buzera este una dintre figurile reprezentative ale muzicii bisericeşti din Oltenia, dar şi din ţară. Lasă Bisericii o operă vastă, rod al laborioasei sale cercetări de natură folcloristică şi bizantinologică. Aflat în pragul vârstei de 75 de ani, părintele profesor a rămas acelaşi neobosit cercetător care nu a uitat niciodată de prima sa dragoste: muzica bisericească.

Părinte profesor, când a sunat pentru prima dată în viaţa sfinţiei voastre chemarea pentru muzică, în general, şi pentru muzica bisericească, în special? Eu sunt absolvent al Şcolii de cântăreţi din Târgu-Jiu. Acolo am avut mai mulţi profesori de muzică, printre care şi pe dl Cicerone Paralescu, un om foarte bine pregătit, absolvent al Facultăţii de Teologie. Era proverbial de generos cu toţi enoriaşii din parohie, însă extraordinar de exigent ca profesor. De la el am primit primul impuls. În primul trimestru al anului întâi, eu am rămas corigent la dumnealui la muzică. La sfârşitul anului am avut însă media 10, pentru că dumnealui încercuia notele de 1 sau de 3 (atât dădea la corigenţi) şi punea 10 doar la cei care se îndreptau pe parcurs. Fiindcă am fost corigent pe semestrul I, am avut obligaţia permanentă de a participa la cor, mergând frecvent la una din bisericile oraşului Târgu-Jiu. Eram la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi, pentru că rămăsesem corigenţi la muzică mai mulţi elevi, ne-a obligat să scriem Sfânta Liturghie cu mâna noastră, şi aşa am învăţat muzică liniară. Al doilea impuls l-am primit de la domnul profesor de psaltichie Tache Popescu, dumnealui era mai în vârstă. Pentru că nu aveam destul spaţiu în localul şcolii noastre de cântăreţi, domnul profesor Popescu ne ducea la casa Protoieriei din Târgu-Jiu. Şi în faţa protoieriei, peste stradă, era o stivă de lemne lungi. Acolo aveam noi băncile, că stăteam pe stiva de lemne sus, iar domnul profesor, la lecţia de teorie, neavând tablă pe care să scrie cu creta, ne desena semnele în aer: ison - nici nu urcă, nici nu coboară, oligon - urcă un ton. Ce să pricepi tu, venit cu patru clase de la ţară, când domnul profesor ne preda teoria pe o tablă de aer? Muzica bisericească am prins-o şi de la fratele meu Vasile, care fusese absolvent al vestitei şcoli de cântăreţi de la Cozia şi care era cântăreţ la o parohie vecină. El mă asculta, la stăruinţele tatei, de fiecare dată când veneam acasă în vacanţe. Pe vremea aceea cântam după Anastasimatarul lui Victor Ojog, o carte foarte bună pe care am folosit-o şi mai târziu. „De la dumnealui am moştenit dragostea pentru crearea muzicii psaltice“ Aţi fost ucenic al marelui compozitor şi bizantinolog Chiril Popescu. Ce v-aţi însuşit de la el? Ce-i datoraţi? Domnul profesor Chiril Popescu era un om deosebit şi foarte bine pregătit, însă extrem de exigent, făcând tot posibilul pentru ca noi să învăţăm cât mai bine şi să fim cei mai buni. Datorită dumnealui, pr. Ene Branişte, care a fost preşedintele comisiei de evaluare la absolvirea şcolii, ne-a apreciat pe noi, elevii Seminarului Teologic de la Mofleni, atunci când am susţinut examenul de diplomă. De la dumnealui am moştenit dragostea pentru crearea muzicii psaltice deoarece, încă din seminar, ne dădea să punem pe note anumite cântări pe care le auzeam. Făcea cu noi dictee muzicale, şi asta m-a ajutat când am mers mai departe. Datorită celor învăţate de la dânsul m-am remarcat mai departe şi am putut să păşesc sigur pe frumosul drum al muzicii bisericeşti. „Tot ce am înregistrat pe banda de magnetofon am transcris în notaţie liniară“ Părinte profesor, când aţi făcut primele cercetări? Ca student la Bucureşti, fiind apropiat de profesorul Nicolae Lungu, marele prelucrător de cântece populare, am început cercetările pentru a-mi pregăti teza de licenţă, pe care mi-am luat-o la muzică, pentru că aşa era firesc. Titlul tezei mele a fost: „Influenţa Ortodoxiei asupra creaţiei populare la români“. În anul 1960, fiind profesor la Mofleni, susţineam o emisiune cu temă folclorică la Radio Craiova. În ajunul Crăciunului din anul 1970, Radio Craiova a plecat să adune obiceiuri folclorice de pe valea Oltului, şi mai ales din Ţara Loviştei, invitându-mă să-i însoţesc. Am luat cu mine un magnetofon pe care îl am şi acum. Îl cumpărasem împreună cu o pianină, având ajutorul soţiei mele, Sabina. Tot ce am înregistrat pe banda de magnetogon am transcris în notaţie liniară cu ajutorul pianinei şi am publicat în revista „Mitropolia Olteniei“. „Mă văd reprezentat prin acest manual“ Vorbiţi-ne despre manualul de „Muzică Liniară“. Nevoia de a avea un manual pentru seminariile teologice era evidentă, deoarece programa analitică şi manualele din acea vreme erau aproape inexistente. Referatul pe care l-am susţinut în consiliul profesoral şi în care puneam această problemă a apărut în „Mitropolia Olteniei“. În manualul de muzică liniară am pus tot ce a fost mai bun, tot ce mi-a plăcut mie mai mult în seminar şi în şcoala de la Târgu-Jiu şi tot ce a fost mai frumos ca muzică şi mai util din punct de vedere educativ, estetic şi etic. Mă văd reprezentat prin acest manual şi sunt bucuros că a rămas în uzul tuturor seminariilor din Ţara Românească şi este util şi acum pentru că l-am revizuit în anul 1999 şi l-am retipărit. Cunoscându-l pe PF Daniel încă din 1990, când am lucrat alături de Preafericirea Sa în Comisia de cultură din cadrul Sfântului Sinod, pentru programa şi manualele de religie, am mers la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi m-am plâns de treaba asta. A luat telefonul şi l-a anunţat pe stareţul Mănăstirii Neamţ, căruia i-a pus în vedere să mă aibe în grijă, şi aşa s-a şi întâmplat. „Ca şi folclorul, cântarea bisericească, de-a lungul timpului, se primeneşte“ Cum se învăţa înainte muzica bisericească? Muzica bisericească, până a nu se pune în scris pe manuscrise şi după aceea pe carte, se învăţa tot ca şi cântecul popular, ca şi folclorul, transmiţându-se de la dascăl la ucenic. Deci este un element artistic care a dăinuit o mare perioadă de timp, până în secolul al XIV-lea, când s-a coagulat Biserica românească. Deci, ca şi folclorul, cântarea bisericească, de-a lungul timpului, se primeneşte, se primeneşte ştiinţific, însă prin intervenţia profesorilor de muzică bisericească, care şi ei, conform progresului epocii în care trăiesc, au un orizont mai larg. Şi dacă vinul vechi este cel mai bun, în ceea ce priveşte muzica, activităţile ştiinţifice cele mai noi sunt cele mai căutate. ▲ A cules, a transcris şi a publicat din folclorul oltenesc Ucenic al marelui compozitor şi bizantinolog Chiril Popescu, pr. Buzera a urmat Şcoala de cântăreţi din Târgu-Jiu, Seminarul Teologic din Mofleni - Craiova, Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Conservatorul din Bucureşti (1962-1965 şi 1967-1971) şi Şcoala doctorală a Academiei de muzică „Ciprian Porumbescu“, unde a obţinut titlul de doctor, cu teza „Cultura muzicală românească de factură bizantină din sec. al XIX-lea“. A fost profesor la Seminarul Teologic din Craiova, iar mai apoi profesor titular al catedrei de muzică bisericească din cadrul Facultăţii de Teologie din acelaşi oraş (1991-2004). Între anii 1971-1975 a fost director al cursului de Etnografie şi Folclor din cadrul Universităţii populare din Craiova, iar din 1970 şi până în 1980 a îndeplinit funcţia de lector la catedra de muzică din cadrul Universităţii. A fost membru al Asociaţiei folcloriştilor din judeţul Dolj (din 1976) şi al Cercului Compozitorilor din Craiova (din 1978), iar din 1990 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A cules, a transcris şi a publicat din folclorul oltenesc, lăsând adevărate tezaure pentru muzica din această regiune a ţării: „De la Jiu în lung şi-n lat“ (1971), „Folclor muzical din Gorj“ (1976), „Cântec de plai străbun“ (1979) etc. A susţinut conferinţe pe teme muzicale, simpozioane şi colocvii la Craiova, Bacău, Slatina, Bucureşti. A participat la emisiuni radiofonice pe teme de etnomuzicologie. A publicat articole, studii, recenzii în mai multe reviste, a armonizat şi a compus cântece în stil popular, o parte din ele fiind publicate în colecţii de specialitate. A compus slujba Sfântului Grigorie Teologul în notaţie bizantină (1981). Este autorul „Manualului de muzică liniară“ pentru Seminarele teologice, făcând parte, de asemenea, din comisia de alcătuire a manualelor de religie pentru şcoli. A desfăşurat o activitate laborioasă pe plan muzical şi teologic. A pus în lumină opera marelui compozitor Ghelasie Basarabeanul.