Obştea crescută sub ocrotirea Sfintei Ecaterina

Astăzi este sărbătoare mare pentru comunitatea credincioşilor Capelei „Sfânta Ecaterina“ din Bucureşti. Ziua praznicului închinat protectoarei sfântului lăcaş este momentul din an aşteptat şi pregătit cu răbdare şi bucurie curată, după cum ne-am convins ca urmare a vizitei făcute în mijlocul acestor oameni blânzi, cuviincioşi, zâmbitori, „atipici“ pentru locuitorii unei capitale, oricare ar fi aceasta.  Salvarea zidurilor bisericuţei Sfintei Ecaterina şi a vieţii acesteia - o comunitate mare şi unită, formată în doar 14 ani - se datorează preotului Ştefan Sava, un duhovnic iubit de credincioşii săi. 

 

La doar câteva sute de metri de Arcul de Triumf, în vecinătatea Bisericii „Caşin“, mai exact în incinta DGASPC Sector 1 - fostă proprietate a Leagănului de copii „Sfânta Ecaterina“ -, se înalţă capela cu acelaşi nume, construită în anul 1901 la iniţiativa şi cu finanţarea Irinei Ghica, născută Cantacuzino, în memoria fiicei sale. De un an de zile, în capelă se fac lucrări de reparaţii capitale, susţinute exclusiv din fondurile Primăriei Sectorului 1 (proprietara lăcaşului de cult), fapt care împiedică desfăşurarea în condiţii optime a vieţii liturgice.

Din dorinţa de a fi împreună în slujirea lui Dumnezeu şi în împlinirea poruncilor Sale, preotul şi credincioşii din biserică au găsit ca soluţie imediată instalarea unui cort (modelul pentru activităţi umane), în care au adus toate odoarele de preţ din vechiul lăcaş de cult: sfinte moaşte, icoane, sfinte vase etc. Este un cort al mărturiei. Neîncăpător în duminici şi la sărbători. Vin oameni din diferite cartiere ale Bucureştiului, de categorii sociale diferite, mai cu seamă tineri şi familii cu mulţi copii. Micuţii de astăzi reprezintă amintirea orfanilor din Leagănul de copii „Sfânta Ecaterina“, desfiinţat în urmă cu nouă ani, pe care părintele Ştefan Sava, din prima zi a slujirii sale în capela monument istoric (25 noiembrie 1999), i-a botezat, i-a spovedit şi împărtăşit, iar când au crescut mai mari, pe unii dintre ei, i-a cununat. Legătura între preot şi fiii săi duhovniceşti nu s-a destrămat în ani. Mulţi dintre orfanii de altădată, astăzi oameni maturi, revin în vizită la adresa din bulevardul Mareşal Averescu, nr. 17. Se alătură comunităţii bisericuţei, care a crescut exponenţial de la an la an, deşi începuturile nu au fost deloc încurajatoare, după cum relatează Silvia Popescu: „Locuiesc în zonă din anul 1961, deci cunosc biserica dinainte de revoluţie.  Capela a fost spălătorie, apoi magazie, aşa distrusă era. Nu avea curent electric, geamuri. Este meritul părintelui că bisericuţa a devenit ceea ce a devenit şi ne-a adunat şi pe noi în ea. Îmi amintesc, la slujba de Înviere, în primul an, am fost câteva persoane în biserică. Acum suntem mulţi. Cortul acesta e luat din contribuţia credincioşilor.“

 

Biserica din cort a Sfintei Ecaterina se dezvăluie într-o atmosferă caldă şi luminoasă. Locul transmite o lumină aparte, pe care doar în mănăstiri am mai găsit-o. Spaţiul este generos, îngrijit şi atent aranjat. Flori proaspete, cele mai multe de culoare albă, surâd la icoanele sfinţilor, sub două policandre mari, atârnate de cupola înaltă.  Sâmburi de lumină plutitori în candele răspândesc un miros fin de măsline în apropierea celor două casete cu moaşte ale Sfintei Ecaterina şi ale Sfântului Nectarie, aşezate în faţa icoanei Maicii Domnului. De cealaltă parte, în dreapta, se află icoana relicvar a Sfintei Ecaterina, sculptată de diaconul şi sculptorul Nicolae Busuioc, la o mănăstire din Cipru.

Este atâta viaţă în bisericuţa de sub foaia albă de cort - atâţia oameni, mici şi mari, se perindă zilnic la scaunul de spovedanie, la sfintele moaşte şi la icoane în linişte şi bună-cuviinţă -, încât cel ce vine pentru prima dată aici trăieşte un sentiment aparte de familiaritate. În parte, această stare se datorează şi modului responsabil, asumat în care membrii comunităţii ecleziale se raportează la casa lui Dumnezeu. „Pentru mine, biserica este prima casă, nu a doua. Biserica nu se compară cu nici o altă instituţie, este unică“, explică zâmbitoare, cu o mulţumire evidentă pe chip, Lenuţa Stupar, una dintre persoanele care i-au fost alături părintelui Ştefan Sava încă de la începuturile slujirii sale la altarul capelei. Între timp, i s-a alăturat soţul său, Gheorghe Stupar.

 

După ce aranjează florile într-o glastră, soţia lui Gheorghe Stupar explică: „Lucrarea Sfintei Ecaterina în viaţa credincioşilor de aici este evidentă. Mulţi spun că după ce s-au rugat, sfânta i-a ajutat, la fel şi Sfântul Nectarie. De regulă, oamenii nu se afişează, fiecare îşi păstrează trăirile lui. Lumina lor deosebită şi faptul că revin spun multe“.  

Adrian Ioniţă are 25 de ani şi este unul dintre tinerii-model ai bisericii. Ascultându-l, am reţinut că de când vine în acest sfânt lăcaş,  de vreo patru ani, „viaţa mea s-a schimbat în bine. Prin rânduială dumnezeiască şi cu ajutorul părintelui, toate s-au legat. Aici m-am căsătorit. Sunt mulţumit de toate“. Adrian mai spune că se străduieşte să înveţe din experienţele de viaţă ale oamenilor pe care îi întâlneşte în biserică. 

 

Un alt suflet care şi-a găsit ocrotirea sub pavăza Sfântei Ecaterina este Cornel Alexandru  Livaditi. Cu simplitate şi sinceritate, acesta afirmă: „Mă bucur că mi-am găsit calea în biserică. Mama m-a adus aici, cu un an şi jumătate înainte să moară de cancer. Am rămas doar cu tatăl meu care este bolnav şi nu are nici un venit. Nu am cuvinte să explic cât de mult m-au ajutat Sfânta Ecaterina, părintele şi oamenii de aici. Dacă nu ai credinţă în Dumnezeu, nu poţi face absolut nimic, mai ales în ziua de azi“. 

 

Membrii comunităţii Capelei „Sfânta Ecaterina“ nu sunt străini de nevoile celor necăjiţi. Ajută cât pot, fără să facă din asta un titlu de glorie. „Avem multe amintiri frumoase, sub oblăduirea Sfintei Ecaterina, care este şi ocrotitoarea familiei mele, mama mea purtând numele sfintei. Multe copile au luat numele muceniţei la botez; până să se desfiinţeze leagănul, am avut peste 1000 de botezuri. Am făcut şi facem cununii şi botezuri pentru oameni necăjiţi“, arată duhovnicul capelei. 

 

Părintele Ştefan este convins că iubirea este cea care a închegat în toţi aceşti ani de misiune preoţească relaţia cu credincioşii săi, cu ajutorul cărora a fost în stare să transforme o clădire dezafectată - monument istoric, fost lăcaş de închinăciune - într-o biserică funcţională, întreagă, care pulsează de viaţă. 

 

Cu mult tact duhovnicesc, preotul Ştefan Sava creşte generaţia de mâine a bisericii, care va da, la rândul ei, lumii acesteia dezlănţuite mărturie despre felul în care trăim noi, creştinii ortodocşi, având în minte îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos adresat Sfintei Ecaterina în clipele de tortură la care a fost supusă: „Eu sunt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine“.