Odovania praznicului Botezului Domnului; Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait; Sfânta Nina
Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea. De două ori, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis fără milă pe cei care vieţuiau în ele pentru că nu găseau nimic de valoare de luat de la ei. Prima năvălire a fost la începutul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei (300-311), şi este povestită de monahul Amonie. A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450). Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precădere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor mucenicească, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să descopere pe cei care se ascunseseră. Barbarii, nemaigăsind corabia lor, care se scufundase, au ucis pe toţi robii pe care-i luaseră, apoi, neputându-se înţelege, s-au ucis între ei.