Omul credincios îmbină cerul cu pământul

Este o informaţie foarte, foarte preţioasă pentru noi să ştim că cel dintâi moştenitor al raiului a fost un tâlhar, un tâlhar pocăit, un tâlhar schimbat, un tâlhar care nu mai era tâlhar (dar care a fost, totuşi, tâlhar) şi pe care Domnul Hristos l-a primit ca pe cel dintâi moştenitor al raiului, pentru că l-a schimbat şi l-a făcut vrednic de rai. Şi este important să ştim că cea dintâi căreia i S-a arătat Domnul Hristos după Înviere, a fost o femeie, Maria Magdalena, despre care Sfântul Evanghelist Marcu spune că Domnul Hristos scosese din ea şapte draci.

La noi, la mănăstire, Dumnezeu să-l odihnească, era un părinte, Serafim îl chema, şi zicea: „Măi, frate, aici poate să fie raiul pe pământ“. Şi eu ziceam: „Da, părinte, dar cu alţi oameni“. Adică raiul e o realitate pe care o face omul de rai. Dacă eşti un om care face raiul, atunci raiul e acolo unde eşti tu. Mie îmi place să spun că mănăstirea e tinda raiului, că mănăstirea e poarta cerului, că mănăstirea e casa lui Dumnezeu şi locul împlinirilor. Şi zic totdeauna: să ştiţi că, dacă nu e locul împlinirilor, adică dacă nu te împlineşti în mănăstire prin Dumnezeu, şi-ţi mai trebuie lucruri din lumea asta ca să te împlineşti, deci, dacă nu-i locul împlinirilor, nu-i nici tinda raiului, nu-i nici casa lui Dumnezeu, nu-i nici poarta cerului. Dar oamenii îşi pot face şi din căminul lor o tindă a raiului, o casă a lui Dumnezeu, o poartă a cerului. Se îmbină cerul cu pământul acolo unde este omul cel credincios. Cerul este o realitate care se răspândeşte, nu e un loc, un spaţiu anume: acesta e cerul, de aici începe pământul şi de aici începe cerul. Unde e omul care Îl poartă în sufletul său pe Dumnezeu, unde e omul purtător de Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria, acolo e pacea, acolo e binecuvântarea, acolo e iertarea păcatelor, acolo sunt darurile Învierii.