„Omul se îmbogăţeşte în Dumnezeu prin rugăciune, milostenie şi recunoştinţă”

În Duminica a 26-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăță­tură în Pa­ra­clisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a evidenţiat că Evanghelia duminicală care înfățișează Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21) conține „drama bogatului nerecunoscător și nemilostiv: hambare pline, dar suflet gol”. 

Patriarhul României a explicat de ce a fost rânduită citirea Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina în această duminică: „În Evanghelia acestei zile se vorbește despre parabola bogatului căruia i-a rodit țarina. Evanghelia din Duminica a 26-a după Rusalii a fost rânduită de Biserică să fie citită în această perioadă a Postului Nașterii Domnului, pentru că aceasta privește urcușul nostru duhovnicesc spre marea sărbătoare a Crăciunului, deoarece Dumnezeu, «bogat fiind întru milă», a voit ca prin Iisus Hristos să arate în veacurile viitoare covâr­șitoarea bogăție a harului Său, după cum se spune în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni, în capitolul 2. În Sfânta Scriptură, bogăția materială și sărăcia materială nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare a omului de Dumnezeu și de semeni. Iată de ce Sfânta Evanghelie se încheie cu aceste cuvinte: «Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Luca 12, 21)”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat modul în care bogăția materială dobândită pe neașteptate a afectat gândirea și comportamentul personajului din această parabolă. „Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina nu se referă la un om anume. Bogatul lacom, nemulțumitor și nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un atașament exclusiv de bunurile materiale limitate și trecătoare din lumea aceasta. Bogăția nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun. Evanghelia ne arată că, deodată, pe neașteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o folosește. Dumnezeu l-a miluit din belșug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit. Dumnezeu i-a făcut un mare dar, așteptând ca și el, la rândul său, să facă daruri altora. Însă nu a fost așa. Recolta neașteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează, în loc să îl apropie de Dumnezeu și de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu și de semeni, îl însingurează. De ce? Pentru că el nici nu mulțu­mește lui Dumnezeu, nici nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci vorbește doar cu sine însuși, pentru că se gândește numai la sine însuși. «Suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, vese­lește-te»  (Luca 12, 19), își spune sieși bogatul din Evanghelie. În planul său de viitor, bogatul folosește verbele: «a se odihni», «a mânca», «a bea», «a se veseli», însă între acestea nu apare verbul «a mulțumi», nici verbul «a dărui». Sufletul bogatului nemulțumitor sau nerecunoscător și nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc liber, ci suflet înrobit de materie. Singura preocupare a sufletului său este aceea de a se supune trupului lacom, de a mânca, de a bea și de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu și de semeni. Modul în care sufletul lui «se odihnește» este, de fapt, «îngroparea» lui în averile materiale. De aceea, Dumnezeu îi spune: «Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău» (Luca 12, 20)”, a explicat Preafericirea Sa. 

Patriarhul României a detaliat, de asemenea, răspunsul pe care Dumnezeu îl dă planurilor de viitor ale bogatului nemilostiv, arătând cum gândirea omului lipsit de recunoștință se confruntă, în final, cu judecata divină: „Sufletul bogatului a început deja să se îngroape în produse materiale, fiind astfel înrobit de trupul care, după moarte, va fi îngropat în materia pământului. Vedem aici o moarte spirituală înainte de moartea trupului, o cădere și o decădere a bogatului lacom și pătimaș sau obsesiv, prin reducerea vieții omului la starea lui de consumator egoist de bunuri materiale: «Mănâncă, bea și te veselește, suflete!»  (Luca 12, 19). Chiar veselia bogatului a fost tâlcuită de Sfântul Chiril al Alexandriei ca fiind veselia legată de plăcerile trupești pătimașe, provocate de îmbuibarea pântecelui cu mâncare și băutură. Marea iluzie a bogatului lacom de a-și construi fericirea exclusiv pe averi materiale, pe care le adună în hambare noi, mai mari, este sancționată de Evanghelie ca fiind o nebunie. De aceea, Dumnezeu îi spune acestui om lacom, pe care bogăția nesperată l-a dezaxat și l-a dezumanizat: «Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău! Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?»  (Luca 12, 20), adică o moarte subită te va despărți de toate averile tale materiale”.

În încheiere, Părintele Patriarh Daniel a subliniat importanța dobândirii comorilor du­hovnicești, amintind că faptele milosteniei devin bogății spirituale ale sufletului și îl însoțesc pe om în veșnicie: „În această Evanghelie avem o concluzie de o mare gravitate: «Așa se întâmplă cu cel ce-și adună bogății (materiale) pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Luca 12, 21). Sfârșitul nefericit al bogatului avar, nemulţumitor lui Dumnezeu și nemilostiv față de săraci, este cauzat de patima sau obsesia lui de a acumula averi materiale trecătoare doar pentru sine. 

În încheiere, Evanghelia ne arată însă că există și o altă formă de îmbogățire decât îm­bogățirea egoistă sau pătimașă cu averi materiale, trecătoare. Și anume este îmbogățirea spirituală în Dumnezeu, adică în iubire darnică, prin rugăciune şi fapte bune sau  îmbogățirea sufletului cu daruri spirituale ale Duhului Sfânt, cultivate ca virtuți sau ca rodiri ale sufletului, și anume: «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția», așa după cum sunt ele enumerate în Epistola Sfântului Apostol Pavel (Galateni 5, 22-23). Aceste bogății sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi. Ele sunt lumina sufletelor sfinților în viața veșnică din Împă­răția cerurilor. Noi ne îmbogățim în Dumnezeu mai întâi prin rugăciune de recunoştinţă, când Îi mulțumim pentru darul vieții și al sănătății și pentru tot ajutorul primit de la El, deoarece, prin rugăciune, iubirea lui Dumnezeu se revarsă în sufletul omului rugător şi devine bogăţie harică a lui pentru veșnicie. De asemenea, omul se îmbogăţeşte în Dumnezeu când, din darurile primite de la El, ca semne ale iubirii Sale, dăruieşte și el altor oameni. De fapt, acesta este și scopul Sfintei Evanghelii, să ne învețe că dărnicia sau milostivirea lui Dumnezeu ne îndeamnă să fim și noi darnici sau milostivi, potrivit îndemnului Domnului Iisus Hristos: «Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv!» (Luca 6, 36)”.