„Oraşul pierdut  al incaşilor”

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 30 Martie 2022

Machu Picchu sau „oraşul pierdut al incaşilor” este un oraş-templu din secolul al XV-lea î.Hr., situat în Peru, America de Sud. Ruinele sale au fost descoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, fiind unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locuri străvechi din lume. În anul 1983, UNESCO a declarat Machu Picchu drept sit al patrimoniului mondial, descriindu-l ca „o capodoperă absolută de arhitectură şi un testimoniu unic al civilizaţiei incaşe”, potrivit whc.unesco.org.

Vestigiile se află la 2.430 metri deasupra nivelului mării, în mijlocul unei păduri tropicale muntoase. A fost, probabil, cea mai uimitoare creaţie urbană a Imperiului Inca. Cele aproximativ 200 de structuri, care alcătuiesc acest remarcabil centru religios, ceremonial, astronomic şi agricol, sunt aşezate pe o creastă abruptă, străbătută de terase de piatră. Până în prezent, multe dintre misterele de la Machu Picchu au rămas neelucidate, inclusiv cunoştinţele incaşilor despre astronomie şi inginerie. Toate clădirile sunt construite exclusiv din blocuri de piatră, care ajung chiar şi la 50 de tone.

Construit în secolul al XV-lea, Machu Picchu a fost abandonat în momentul în care Imperiul Inca a fost cucerit de spanioli, în secolul al XVI-lea. Nu există dovezi care să arate că citadela ar fi fost vreodată atacată de conchistadori sau că aceştia ar fi ajuns măcar în zonă. Din acest motiv, există opinii care susţin că depopularea aşezării ar fi fost rezultatul unei epidemii de variolă.