Orele astrale ale omenirii și revoluția interioară

În curgerea anilor, timpul-fluviu și timpul ciclic se conjugă în articularea evenimentelor care influențează decisiv viețile oamenilor și evoluția comunităților umane. Istoria omenirii - acest „atelier tainic al lui Dumnezeu”, cum o definește Goethe - generează uneori puncte de inflexiune care închid etape de zeci sau chiar sute de ani și deschid noi provocări, ale căror consecințe pot fi urmărite în timp. Stefan Zweig le-a denumit orele astrale ale omenirii.

Încercarea de a înțelege istoria omenirii - cu deosebire în timpurile sale de criză - a condus, încă din zorii creștinismului, la o abordare teologică a istoriei. Astfel, teologia istoriei ne arată că voia lui Dumnezeu se împlinește mai presus de voințele cumu­late sau contradictorii ale oamenilor din toate timpurile, însă libertatea absolută a Creatorului respectă legile creației și, paradoxal, libertatea umană, chiar și atunci când această libertate generează nesupunere și revoltă, etsi Deus non daretur.

Căderea Zidului Berlinului, în toamna anului 1989, și începutul destrămării blocului sovietic au fost momente de răscruce pentru toate țările din Europa Răsăriteană, însă schimbările produse atunci au provocat transformări continentale și globale. „Revoluțiile de catifea”, cele de cabinet sau cele sângeroase, așa cum a fost în țara noastră, au avut efecte majore în viețile oamenilor.

Pentru noi, românii, punctul culminant al evenimentelor din decembrie 1989 a coincis cu perioada finală a Postului Crăciunului și cu zilele de sărbătoare ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Au murit oameni nevinovați, adevărați martiri ai luptei pentru libertatea și demnitatea poporului român, pomeniți de Biserică alături de eroii neamului din toate timpurile, la fiecare Sfântă Liturghie. Societatea s-a schimbat după modelul occidental al democrației, al libertăților cetățenești și al economiei de piață.

După 30 de ani, percepția evenimentelor din 1989 capătă noi dimensiuni în conștiința publică și chiar în conștiința celor care au trăit din plin acele timpuri revoluționare. Celor căzuți sub gloanţe acum trei decenii le datorăm libertatea de azi, dar despre unii dintre cei care au rămas opiniile sunt împărțite. Creștinește vorbind, orice transformare socială și politică are nevoie de puterea de sacrificiu a unor oameni curați sufletește, dăruiți unor idealuri ale binelui comun. De aceea, libertatea dobândită pentru tot poporul prin jertfele celor mai buni dintre noi este o șansă oferită fiecăruia pentru o ulterioară schimbare interioară.

Ritmul duhovnicesc al perioadelor de post și al sărbătorilor creștine definește ciclurile timpului nostru și este, cu fiecare an al vieții noastre, un sprijin puternic pentru păstrarea echilibrului interior și pentru buna chivernisire a libertății spirituale. Eroismul luminează calea către sfințenie, în afara, dar și înlăuntrul sufletului. Fără o revoluție interioară, sufletul se vestejește și caută trecătoare alinare în cele materiale și iluzorii.

Crăciunul și Revoluția română din 1989 rămân pentru generația mea polii regăsirii de sine în plan ceresc și în plan pământesc. Oricâte greșeli vom fi făcut, oricâte idealuri își amână împlinirea... dorința de înălțare este mereu acolo, în noi.

Memoria celor care s-au jertfit atunci pentru libertate și demnitate răsună în adâncurile conștiinței noastre creștine ca un apel la o necesară revoluție interioară.