P o e z i e: Lorinczi Francisc-Mihai

Casă cu pridvor
stau în fața porții tale și ascult
cum înflorește cireșul
și cântă
auzi cum se deschid cupele de cristal
și ard miresmele ca pâinile-n cuptor

zumzete cerești în curte și-n pridvor
luna-n fântâni în joc
și în biserica din sat tăcere

pe câmp grâul încolțit căzut în visare
și iată-n curte cămașa îngerului unduind în vânt
sunt tot mai cârtitori
haina Ți-ar împărți-o iar
și-ar trage la sorț pentru cămașa ta de in

stau în fața porții tale și plâng
ți-au furat și lacrima și raza
cireșu-i plin de aripi acasă
iar eu vâslesc printre straturile de cuvânt
și-mi spun speranța-n holdă
curg lacrimi
tot câte-un înger își ia zborul
și cântă

Cuibul de pe grindă
îți caut mâinile
pe luciul arăturii proaspete
ca-ntr-o oglindă dintr-un alt timp

brazda răsturnată
prinde a vorbi despre o împărăție
a spicului și a bobului de grâu
ce se va naște din pământ

din cuibul de rândunică
de pe grinda grajdului
își ia zborul
suplă
tăind aerul ca o rugăciune
amintirea

Cireș înflorit
plouă în întuneric cu diamante
îți ștergi fața de lacrimi
și te sprijini cu mâinile de casa veche

și cazi în genunchi pe arătura proaspătă
și îți amintești
de vara din spatele oglinzii
cu cireși înfloriți 
cu verdele verde și albul alb

Taină
lângă pridvorul casei lespedea de gresie
sub care țineam ascunsă cheia

am intrat 
și văd 
că la războiul de țesut 
broderia a rămas la jumătate
lalea tăiată-n două

unde ai plecat așa degrabă
și livada uitată-n fierbere

Fântâna cu cumpănă
în lanul cald de grâu
un cuib pentru doi îngeri 
macii-n sânger și dragostea în spic
șoaptele tale
singura adiere de vânt

în depărtate fântâna cu cumpănă
zgâriind cerul 

oare cum vor fi copiii născuți 
în lanurile de grâu străin

emigrația
o dramă națională

Deportare
Tu ai uitat drama fetelor tinere
de la noi din sat
cu obrajii roșii
luate forțat de acasă
și duse în mine de piatră și cărbuni
în paradisul purpuriu

un sat întreg plângând lângă părinți

de pe tancuri curgea un must roșu
să fi fost cireșe zdrobite în palme

te-am văzut cum plângeai singură-n livadă
cireșii se scuturau de prima ploaie de mai

Henklesch pe vatră
mânji albi 
loveau cu copitele piatra
am văzut șisturile cristaline 
cum se desfăceau în felii
ca dovleacul copt 

s-a spart timpul
și-n cioburi am văzut-o pe bunica
cum scotea henklesch-ul din cuptor
dragostea aburind acasă 

sub streșini ploaia în vals
pași mărunți 
brazda-n mireasmă sărută coasa

Spicul de grâu de altădată
mi-am întins brațele
un curcubeu în frenezie
să plec din ochiul tău
dar am ieșit ca o mână de pleavă
grâul a rămas acolo
sunt doar paie risipite fără tine
cerșetor de dimineți din ceața morilor ascunse

în cristalul dimineților de mai
plonjez în litera mea orange prăfuită
și mă duc la vânătoare în paradeisos

și mă așteaptă nucul bătrân
de lângă casa ascunsă-n iederă
sub care ți-am furat raiul
plin de păsări cu ochi nebuni
neasemuiți