Nimeni nu face drumul la cer călăuzit de-o umbră Într-o biserică veche am văzut un sfânt el nu m-a văzut pe mine i-am pictat un ochi apoi pe celălalt acum mă vede și
04 Feb, 2026
Ascultă glasul conștiinței
Când tainicul suflet se simte stingher,
Când ruga se pierde în van prin eter,
Când luna în noapte îngheaţă pe cer,
Când aştri se-nchid în hău şi mister,
Când apele-n râuri s-oprite de ger,
Iar şesul devine pustiu auster,
Tu, fiul luminii moştenitor,
Devii fiul pierzării, risipitor!
Când noaptea începe, deşi e lumină,
Când plouă-n torente, deşi-i zi senină,
Când lumea-i atee, deşi se închină,
Când totu-i haotic, deşi-i disciplină,
Când pacea umană nu-i pace divină,
Ştiinţa lumească e anticreştină,
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos,
Devii chip hidos, de fiu păcătos!?
Când fiii din sate mai toţi au plecat,
Şi negura vremii pe moşi i-a-ngropat,
Când amnezia în minți s-a fixat,
Când post-creștinismul e lege de stat,
Tot ce este vechi e bun de’aruncat,
Când morţii mai cântă: „Hristos a-nviat!”
Tu, fiul iubirii, binecrescut,
De ce-ai devenit, astăzi, fiul pierdut!?
(Meditaţie lirică la Duminica fiului risipitor, anul 2017)
