Fericiți cei ce plâng...

Georgiana Bujor este poetă, creatoare de conținut și specialist în marketing. Este preocupată mereu de explorarea sensibilă a experiențelor interioare și a temelor legate de cre­dință, vulnerabilitate și devenire, scrisul său îmbinând confesiunea cu reflecția. Prin versurile sale, își invită cititorii la introspecție, recunoștință și curajul de a privi viața cu onestitate. Pentru ea, lectura nu este doar o pasiune, ci o formă de a înțelege lumea și de a-i da sens, iar fiecare proiect pe care îl inițiază are în centru puterea creativității de a aduce oamenii împreună. În anul 2014 debutează cu volumul de poeme Înviere, apărut la Editura Etnous, iar în 2023 publică al doilea volum de poeme, Câmpul plâns al vieții, la Editura Eikon. În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui de-al doilea volum al său, care beneficiază de o prefață generoasă, semnată de scriitorul și filosoful Vianu Mureșan.

Georgiana Bujor alege ca motto al acestui volum una dintre cele nouă Fericiri rostite de Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe munte: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!” (Matei 5, 4). O alegere cum nu se poate mai inspirată, prin care, pe de o parte, își plasează poezia sub ocrotirea dumnezeirii, raportarea la divinitate fiind o constantă în versurile poetei: „nu mă mai tem de singurătate/ o țin în palmă, apoi suflu/ se întoarce pe rană, mă vinde pe zile/ să fie vreo opt: trei pentru vii, patru pentru morți/ una pentru Dumnezeu”; iar pe de altă parte trasează dintru început direcția poetică pe care urmează să o exploateze în paginile cărții sale, laitmotivul volumului acestuia fiind plânsul, dar nu acela apăsător, provocat sau aducător de deznădejde, ci dimpotrivă, plânsul kathartic, eliberator, aducător de mântuire, după cum foarte bine reiese și din poemele următoare: „mi-a fost frică/ să umblu în mij­locul vieții/ până când am aflat/ că totul e căutare/ sete. scară. sine./ câm­pul plâns al vieții, iată-l,/ din aproape în aproape,/ îmi repet aștep­tă­rile”; „restul poveștii/ r e s c r i e r e/ lacrimi spre vindecare pot fi/ visul e vis/ controlul îl surpă/ păstrează pentru tine/ doar lecția/ odată învățată/ iubește/ n e s f â r ș i t”.

Două aspecte majore am remarcat în poemele Georgianei Bujor, unul de ordin estetic, dar cu înțeles profund, și unul care ține de conținutul intrinsec al poemelor și care se răsfrânge mai cu seamă asupra atitudinii, a emoțiilor, a vibrației. Ceea ce mi-a atras atenția din punct de vedere estetic este minimalismul cu care operează. Minimalism al cărui înțeles îl descoperim tot în Predica de pe munte, în cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne atrage atenția că atunci când ne rugăm, când vrem să intrăm în dialog cu Dumnezeu, nu trebuie să spunem multe, ci dimpotrivă, să formulăm rugăciunea noastră în puține cuvinte, pentru că Dumnezeu oricum știe de ce avem nevoie, înainte chiar de a-I cere. Iar Georgiana Bujor chiar reu­șește ca în puține cuvinte să transmită, atât divinității, cât și cititorilor săi, câte o idee frumoasă, puternică, poate chiar mântuitoare, care poate fi o rugăciune, o poezie sau un gând bun menit să semene pace și liniște în jurul său: „Se face frig de la incertitudini chinuitoare/ printre lacrimi găsesc un adăpost din lână/ și Cerului îi spun c-aș vrea să mă simt vie”; „voi mușca din nou dintr-o poveste sărată,/ cu ploi și balauri// cutii cu pastile și neliniști intense/ în suflet aș vrea să crească ceva:/ iertarea”.

Al doilea aspect definitoriu al poeziei Georgianei Bujor, cel de conținut, este reprezentat de grija ei constantă de a rămâne ancorată nu doar în transcendent, ci și în realitatea obiectivă a semenilor săi, arătând astfel că a înțeles atât Pilda bunului samarinean, cât și capitolul 25 al Evangheliei după Matei, conform cărora nimeni nu se poate mântui fără să fi arătat milă față de semenii aflați în suferință: „trupuri-boli-culori-flămânde/ adânci răni caută urcuș/ vorbim în terapii/ scăpăm din palme pieptul/ plutim, avem plâns-pământ în urmă/ cine trage în sentimente trage în duh/ am fost în trăiri/ căutăm o carne să nu doară/ și suflete lanuri de grâu”; „nu pot s-ajung la om dacă nu-l văd/ dacă nu-i descopăr teama în surâs, lupta în privire,/ plânsul în cuvânt/ cât de profunde sunt furtunile -/ unii se îneacă, alții merg pe ape/ cel mai mic se poate salva/ dacă pânza abia se observă/ nu e ca și cum păianjenul n-ar fi real”.

Poezia Georgianei Bujor este una eminamente creștină, menită să promoveze în rândul cititorilor săi valorile fundamentale pe care ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos: iubirea, mila, pacea, bucuria vieții, iar volumul Câmpul plâns al vieții poate fi privit ca un îndreptar de viață în versuri, prin care oamenii pot înțelege că și plânsul, atunci când vine din inimă curată, este un izvor nesecat de fericire.