Imperativele recuperării exilului creator

Cercetarea exilului cultural (1945-1989), exilul creator, cum îl numește, preluând această sintagmă relevantă de la George Băjenaru, Cititor în exilul creator (2001), ce privește „grupul de intelectuali români care s-au afirmat pe pământ străin, nerenegându-și niciodată originea”, este o preocupare constantă a Mihaelei Albu, concretizată în lucrări de referință.

De-a lungul timpului, ea a publicat o serie de lucrări de mare importanță pentru studierea acestei perioade: Et in America. Jurnal 1999-2005 (2009), Memoria exilului românesc. Ziarul Lumea liberă din New York (2008), Din exil... acasă cu Eminescu de mână (2021), Jurnalism cultural în exilul românesc (2021), N.I. Herescu - un aristocrat al culturii române (2021); unele în colaborare cu Dan Anghelescu: Vintilă Horia - deschideri către transdisciplinaritate (2015), Eseistica unui fost Săgetător (2016), Mircea Popescu - o conștiință a exilului românesc (2019), Necunoscutul scriitor Ierunca (2020), L.M. Arcade - un scriitor român în exilul parizian (2020).

Sunt acestea doar câteva dintre lucrările dedicate cercetării, cu pasiune și rigoare, a exilului românesc, demers în care i s-a alăturat și Dan Anghelescu. La aceasta se adaugă revista Antilethe, dedicată exclusiv recuperării scriitorilor și creației lor aparținând exilului creator. În acest proiect generos este implicată Editura Aius din Craiova, împreună cu editorul Nicolae Marinescu, editură care a inițiat o colecție - Cărțile exilului.

Noua lucrare - Scriitori și jurnaliști olteni în exilul creator (Dicționar. Antologie), Editura Eikon, București, 2025 - se înscrie în aria preocupărilor de recuperare și valorificare a moștenirii culturale a diasporei, vizând integrarea în istoria literaturii române, prin constituirea unui capitol independent, necesar pentru completarea tabloului general al literaturii române din secolul al XX-lea. S-ar recupera, astfel, perioada aflată, între 1945 și 1989, sub teroarea istoriei.

Analiza și investigația ating, deopotrivă, domeniul istoriei literare - prin consemnarea exactă a datelor istoriografice: reviste, asociații culturale, lucrări, în limba română sau în limba țării de adopție, ale scriitorilor și oamenilor de cultură care, în căutarea libertății, au ales dezrădăcinarea - și pe cel al criticii literare, vizând reliefarea unor aspecte care aduc puncte de vedere noi, originale în analiza fenomenului literar românesc.

Lucrarea de față adoptă forma hibridă a unui dicționar-antologie, cu intenția de a cuprinde cât mai multe aspecte și informații privitoare la cei antologați, dar și de a se constitui într-o oglindă în care să se întâlnească scriitorii și jurnaliștii exilați aparținând zonei culturale a Olteniei: Ioana Andreescu, Monica Brătulescu, Victor Buescu, Alexandru Busuioceanu, Pavel Chihaia, Mihai Cismărescu, Francisc Dworschak, N.I. Herescu, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Ion Ioanid, Ion Ionel, Eugen Ionescu, Cicerone Ionițoiu, Rodica Iulian, Ștefan Munteanu, Apostol Patelakis, George Racoveanu, Yvonne Rossignon, Mira Simian, Florentin Smarandache, N. Stroescu-Stânișoară, Crisula Ștefănescu, George Uscătescu.

Dată fiind amploarea acestui proiect, lucrarea, care se dorește în primul rând un instrument de lucru, are un colectiv de cercetători: Liliana Corobca, Rodica Păvălan, Maria Vaida, Carmen Făgețeanu, Carmen Pogonici, Cornelia Zăbavă, sub coordonarea Mihaelei Albu. Proiectul vizează și cercetarea altor zone culturale: Dobrogea, Muntenia, Moldova, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, țintind realizarea unei viziuni integratoare asupra complexului fenomen literar românesc din tensionatul secol al XX-lea.

Deși se dorește, înainte de toate, un instrument de lucru, acest volum, dicționar-antologie, este mai mult, întrucât, nefiind axat doar pe înregistrarea rece, obiectivă a unor date de interes istoriografic, prinse ca într-un catalog, aria de investigare se extinde, prin selectarea unor mărturii, confesiuni, fragmente elocvente din opere, spre cuprinderea sintetică a vieții din spatele acestor manifestări culturale.

Clarificarea noțiunii de exil implică direct participarea afectivă, empatică și intelectuală a tuturor celor care, dezrădăcinați, au făcut efortul de a nu-și uita locul de acasă. Pentru Monica Lovinescu, de exemplu, exilul este „o situație-limită, deloc spectaculară, în care încercarea e de fiecare clipă, clipă ce trebuie trăită decent (...), pentru că ești martor și martorii sunt obligați să-și prezerve cuvintele mari și țipetele pentru cei în numele cărora mărturisesc și cărora le sunt hărăzite alte suferințe infinit mai grele”. La granița dintre două lumi, se confesează Crisula Ștefănescu: „una din care plecăm, fără să ieșim, și alta unde am vrea să intrăm, dar unde nu vom pătrunde cu adevărat niciodată, rătăcim în căutarea unei liniști pe care n-o vom regăsi poate decât odată cu liniștea din urmă”.

Aflați sub semnul terorii istoriei, exilații au căutat libertatea ca formă sine qua non de creație, de exprimare liberă, de atingere a nivelului maxim al potențialului creator. Drama lor, generată de istoria frauduloasă, pare a se continua în condițiile ignorării contribuției lor culturale - fiecare în locul pe care destinul l-a ales pentru a-și continua viața: Europa, Australia, America de Nord, America de Sud. Având ca armă cuvântul, acțiunea lor a vizat, simultan, slujirea literaturii, dar și eliberarea țării de sub dominația comunistă.

Cu această dublă direcție - culturală și politică, dar cu prevalarea culturalului, totuși - exilul românesc, în forma exilului creator, „segment tragic” al istoriei noastre, reprezintă totodată și o șansă de integrare culturală europeană și universală, spune Mihaela Albu.

Dincolo de interesul istoric-cultural-politic, exilul românesc oferă imaginea unor intelectuali care, oricând, pot servi drept modele exemplare, oameni cu o înaltă conștiință morală privind menirea și misiunea lor, care au abordat cu responsabilitate fapta culturală și s-au implicat în destinul națiunii lor.