Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Gabriela Crețan

POEZIE: Gabriela Crețan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 04 Martie 2026

DIES ILLA

Ca vântul pătrunde în încăperile regale
Prevestitorul
icneşte. vrea să vorbească.
înţepenit în gâtlej îi rămâne cuvântul
ca osul de peşte.

la ferestre mulţimea aclamă. cântă
tingirile. toporiştile spintecă.
explodează butoaie cu pulbere.
sub ziduri
se încrucişează replici tăioase.

vrea să vorbească. icneşte.
cu gura pecetluită. cerşeşte
o înghiţitură de apă.
dogorâtoare o cupă primeşte.

tălăzuieşte vacarmul. convoiul se-nfoaie
şi-şi scutură solzii. nu-şi mai încape
în piele
ca apele mării care sfărâmă un dig
procesiunea ghiduşarilor intră
în mica piaţetă.

şi-n sfeşnice se aprind lumânări
odată cu luna. ia foc
patul în care doarme august-legiuitul
(i-am fost efeb favorit. complice în vicii
şi-n artele morţii. cel care fură de stinge
cel care iscă gâlceava. cu multă iubire de viu
m-a zidit).

Însudoratul
Prevestitorul
şopteşte cu ură. și caznă
Veni-va ziua! Bucuraţi-vă!
am auzit, am văzut
lumina vorbind de pe lemn ucenicilor
dăruindu-le hrană, băutura-ndulcită şi ciobul
pentru scărpinare.

Sună din talgere! Să ne bucurăm, deci!
se-apropie ziua. voi fi
copilul roşu născut din coasta lui stângă
cu-o mână lipită de-a sa
cel care sparge încuietorile. răstignindu-se
singur
pe drumul Ierusalimului.

copilul roşu în încleştare cu îngerul
îmbrăţişaţi
ca doi ibovnici care trec prin mulţime
loviţi de înverşunatele săbii.

Se va trezi strălucitul, augustul
o maslă a feţei sale în slavă
voi fi
orbind în muţenia luminătoare.

sub ochii fidelilor ne vom smulge din trup
măruntaiele. încredinţându-le
unui înfometat sau unui frate
milos. spre mâncare sau
ardere...

Dies irae, dies illa
răsărind cu mare întuneric
voi fi
singurul martor, cuvântul şi limba
mărturisitoare...

TAMAR
A trecut secerătoarea. iute. ferindu-se
ca una
care-şi ascunde ibovnicul în giulgi
învelindu-l cu părul.

ţip: arde casa, trosnesc usciorii
se întinde galben pojarul
îmi linge picioarele.

ce frig, pater, ce înfometare, ce sete,
mi-au încărunţit pletele
de când lucrez la stative o pânză subţire.
în urzeală
am încurcat o scriitură cu şerpi

aici au benchetuit cerşetorii
pe masa încărcată de resturi
se lasă un nor de lăcuste

în faţa stativelor Tamar, viclenita,
ţese haine de aur
pentru împăraţi, pentru leproşi
neclintită
ca una care a rămas grea de o bună vestire
şi care din ţâţa-i umflată picură lacrimi
cât pumnul
în cupă

ce însetare, ce înfometare,
împrăştiaţi sunt peţitorii în zdrenţe
curată este copila acum
coapsele ei s-au încheiat în coadă de peşte...

adie serafic vorbele spuse în şoaptă
la cina cerşetorilor
cu răsuflarea blândă a mărarului
se amestecă – încă fierbinte
secera atârnată în cui
zimţii tociţi îşi ascute...

dăruieşte-mi rochia ta galbenă
să mă înmormânt
sub spicele ploii, sub încropite vânturi
în casa pustie aprinsă
întinsă în pat ca într-un sicriu îngeresc
plutitoare scândură negeluită
din care va izvorî pentru mine din nou
laptele doicii alinător

şi poate îngerul va coborî din rama icoanei
aplecând cerurile
cu mâna de fier
să binecuvânte mâncările,
darul...

umilită e ceapa
de halca de carne aşezată alături
sângerând din belşug
ca mâinile mele agile ţesând
din părul cărunt şi din lacrimi
o scriitură ca viaţa şi moartea
cu stângăcie legate,
subţire...

pe farfuria înconjurată de raze
o coajă neagră de pâine
din care nimeni nu va mai muşca
şi crucifixul deasupra
astăzi şi mâine şi pururea...

Gabriela Crețan a absolvit Facultatea de Filosofie, secția Psihologie la Universitatea din București. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. A publicat poezii și eseuri în revistele: România literară, Viața Românească, Contemporanul, Steaua, Luceafărul, Poezia, Vatra, Contrapunct, Adevărul literar și artistic, Convorbiri literare, Hyperion, Galateea (Kőnigsbrunn, Germania), Gradina (Serbia), Ç.N. Çeviri Edebiyatı (Küçükköy-İstanbul), Alternanțe (Germania), Agero (Stuttgart), Altazor (Chile), Azahar (Spania) și altele. Are poeme traduse în limba italiană, engleză, spaniolă și turcă.

Volume de poezie: „Mic tratat despre arta trădării”, Editura Eminescu, 1994; „Comedii nupțiale”, Cartea Românească, 1998; „Soare din Macbeth”, Eminescu, 1999; „Infern cu floarea-soarelui”, Junimea, 2003; „Și-n toate opaițele arde grăsimea copiilor Tăi”, Editura Muzeul Literaturii Române, 2004; „Kenom”, Editura Contemporanul, 2010.