Păcatul distrugerii mediului ambiant

În epoca în care trăim, dominată de cuceririle moderne ale tehnicii, uităm, se pare, din ce în ce mai mult, ce înseamnă o viaţă trăită în armonie cu natura. Ne-am obişnuit să dispunem cum vrem de mediul înconjurător, de cele mai multe ori cu efecte devastatoare asupra lui, iar copiilor uităm să le spunem că există o lume şi în afara televizorului sau a calculatorului.

Reîntoarcerea la natură devine, în zilele noastre, o sintagmă pe cât de atrăgătoare, pe atât de greu de realizat. Graba, stresul cotidian, slujba, grija casei şi a copiilor ne prind într-un iureş care nu lasă loc măcar pentru puţin timp petrecut în natură. După programul şcolar, copiii uită să mai plece din faţa televizorului sau a calculatorului, iar timpul petrecut în aer liber e din ce în ce mai redus. Cei mai mulţi dintre copiii crescuţi în marile oraşe ajung să cunoască animalele doar din desene animate, din cărţi sau din jocurile pe calculator. Unii n-au făcut niciodată o drumeţie, n-au mers într-o excursie la munte, n-au mângâiat niciodată un pisoi sau un căţel, n-au băut apă rece dintr-un izvor sau, de ce nu, n-au alergat prin iarbă. E păcat, într-o ţară în care formele de relief sunt atât de armonios proporţionate, să nu-i încurajăm pe copii să iubească şi să respecte natura, să aibă o responsabilitate faţă de mediul în care trăiesc şi, mai ales, să nu-i ajutăm să descopere că aceasta le poate oferi bucurii, aventură şi posibilitatea de a descoperi şi învăţa lucruri cât într-o mie de emisiuni TV. "Orele de Educaţie fizică nu sunt de ajuns" Profesorul Călin Constantin Dănilă, un ecologist convins, încearcă, de 15 ani, să-i înveţe pe elevii de la liceul din Fălticeni, în care predă, că natura înseamnă viaţă şi că dezechilibrele provocate de om în sânul acesteia au efecte ireversibile, iar consecinţele vor fi dramatice pentru generaţiile care vor urma. Pasionat de natură şi de protejarea ei încă de pe vremea când era elev, profesorul Dănilă a înfiinţat în Fălticeni un club de ecologie, Academia "Pământul viu", unde activează o parte dintre actualii şi foştii săi elevi, mânaţi cu toţii de aceeaşi dragoste pentru natură. În cadrul clubului se organizează expediţii pe munte, turism cultural, acţiuni de ecologizare. "După fiecare expediţie în care mergem le prezentăm elevilor, tinerilor în general, expoziţii foto, filme. Vin câte 20-30 dintre elevii mei. Dintre aceştia, unu-doi prind dragoste de natură. Am foşti elevi cu care am urcat şi pe Mont Blanc. Anul acesta am fost cu alţi doi foşti elevi şi cu băiatul meu, elev la şcoala generală, pe Monte Rosa", explică Călin Dănilă, profesor de Educaţie fizică la Grupul Şcolar "Mihai Băcescu" din Fălticeni. În cei 15 ani de muncă la catedră, profesorul Călin Dănilă a încercat să-i facă pe elevi să înţeleagă că natura şi mişcarea sunt cele două coordonate ale unei vieţi echilibrate, armonioase şi sănătoase. "Eu întotdeauna încerc să-i fac să înţeleagă că natura-i firea omului. De-acolo ne tragem cu toţii; Dumnezeu a creat natura şi ne-a creat şi pe noi. Tot ceea ce este artificializat contravine Creaţiei. Bun, poate că într-un fel încearcă să o completeze, dar exagerările nu sunt bune. La ce bun ore întregi de stat la calculator?", se întreabă dl Dănilă. "Mişcarea este vitală" Din nefericire, şcoala, cea care ar fi trebuit să completeze cunoştinţele despre natură şi să încurajeze copiii să petreacă cât mai mult timp în aer liber şi să facă sport, a pierdut din vedere aceste aspecte, esenţiale pentru sănătatea elevilor. Programa şcolară cuprinde acum, trimestrial, din ce în ce mai puţine ore de Educaţie fizică. În aceste condiţii, nu e de mirare nici procentul ridicat de copii obezi, obişnuiţi să stea doar în casă, nici lipsa de interes a acestora faţă de natură. "Sunt foarte dezamăgit că s-a mai scos o oră de Educaţie fizică din programa şcolară şi că a mai rămas doar una. Mişcarea este vitală. Fără matematică mai trăieşti la 65 de ani, dar fără mişcare - nu. Suntem un popor candidat la boli cardiovasculare şi alte asemenea afecţiuni din cauza lipsei de mişcare. Eu fac cu elevii mei câte trei-patru excursii pe an, i-am adunat într-o echipă de handbal. Fac tot ce pot pentru ei", crede profesorul de Educaţie fizică. Cultul naturii în străinătate Dacă la noi, românii, responsabilitatea faţă de natură nu e un lucru de luat în serios, în alte ţări există un adevărat cult pentru mediul ambiant. Copiii urmează cursuri de ecologie încă din şcoala primară, spaţiile verzi sunt îngrijite şi curate, sportul, mişcarea şi expediţiile în natură reprezentând aproape o politică de stat. "Mă uit cu drag la cultura care există în străinătate. Într-una din expediţii, la 3.500 de metri altitudine, am întâlnit un bătrân de 89 de ani, italian, care se afla în expediţie alături de fiul său, de nepot şi de strănepot. Asta e o lecţie de viaţă sănătoasă pentru noi toţi. Mulţi dintre noi spun că n-ar vrea să iasă la pensie, fiindcă n-or să aibă activitate. Eu abia aştept să ies la pensie, că am ce face. O să petrec mai mult timp în natură", spune profesorul Dănilă. Păcatul distrugerii naturii are implicaţii pe termen lung Biserica încurajează reîntoarcerea omului către natură şi sprijină încercările acestuia de a repara relaţia sa afectată cu mediul înconjurător. "Dumnezeu l-a făcut pe om administratorul Pământului, nu stăpânul lui, asta însemnând că omul va da socoteală despre relaţia sa cu natura. Păcatul distrugerii mediului ambiant nu este unul imediat, ci cu transpunere în timp. Noi, la parohie, în colaborare cu profesorii de Biologie, încercăm să-i implicăm pe copii în diverse deplasări în teritoriu, expediţii, în acţiuni de ecologizare. De asemenea, în cadrul orelor de Religie, încerc să-i învăţ pe copii ceea ce înseamnă responsabilitatea faţă de natură. Noi trebuie să privim Pământul ca pe propria casă. Aşadar, avem o responsabilitate comună. Dacă reuşesc să înveţe asta, sunt salvaţi", consideră părintele Radu Pavel.