Pagini răzlețe de jurnal: trăiri și cuvinte dintr‑un pelerinaj de neuitat

Cuvintele nu pot zugrăvi, decât într‑o oarecare măsură, trăirile recentului eveniment istoric al Pelerinajului cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cu acest prilej, am observat evlavia clericilor și a credincioșilor. Mulți dintre ei au fost pilde de credință și trăire, prin felul în care au așteptat moaștele Sfântului Dimitrie, au participat la sfintele slujbe sau au ajutat la înfrumusețarea bisericilor și la organizarea comunității, așa cum se cuvine evenimentului care va marca pentru multă vreme locurile binecuvântate de trecerea Cuviosului Dimitrie cel Nou.

Acum este mai ușor să se realizeze statistici, să se vorbească despre cele peste 100 de biserici care au fost binecuvântate de Sfântul Cuvios Dimitrie, să se înțeleagă că pelerinajul a fost gândit temeinic, pentru realizarea lui conlucrând nu doar cei din teritoriu, ci și Centrul eparhial, care a organizat mai multe ședințe, întâlniri, sfătuiri, planuri și toate celelalte care vizează atenta pregătire a unui astfel de eveniment inedit.

Dincolo de acestea, rămân cele păstrate în inimă prin trăirea pe care fiecare a simțit‑o ca rod al efortului personal întărit de lucrarea harului dumnezeiesc. Indiferent cât de mult va îmbătrâni timpul pentru fiecare dintre noi, toate aceste simțăminte, plămădite în miezul cel mai adânc din răstimpul unui pelerinaj istoric, nu se vor risipi de la noi.

Când eram copil, bunicii din locul meu de obârșie îmi povesteau despre pelerinajul cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care au poposit și la Rădășeni, în timpul verii secetoase a anului 1947.

Frânturi de evocări le păstra și tatăl meu, pe atunci în vârstă de 10 ani. Mama, cu cinci ani mai mică, nu păstra amintiri de la evenimentul menționat, deși sunt sigur că împreună cu ceilalți prunci ai satului au fost purtați și ei întru întâmpinarea ocrotitoarei Moldovei.

Am citit, apoi, câteva memorii despre pelerinajul cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva în Moldova, derulat pe parcursul a peste două luni. Penuria relatărilor se datora, poate, regimului politic al vremurilor de atunci, care nu permitea asemenea consemnări și mărturisiri.

Presa bisericească a consemnat și ea lapidar evenimentul, dar am înțeles totuși că bucuria oamenilor care au întâmpinat‑o pe Sfânta Parascheva a fost fără margini. Asemenea, poate, peste ani, se va relata și citi și despre pelerinajul cu moaștele Cuviosului Dimitrie.

Precizez că, făcând parte din comitetul de organizare și însoțind moaștele sfinte în protopopiatele Vălenii de Munte, Urlați, Ilfov Nord, III și VI Capitală, am trăit și am înțeles, măcar în parte, bucuria și însemnătatea unui astfel de moment.

În acele zile am simțit o pace și o binecuvântare deosebite. Am poposit în locuri și sate așezate departe de tumultul lumii. Nu a fost aceeași trăire pretutindeni, dar adeveresc că bucuria, credința și evlavia ne‑au însoțit peste tot. Diferențele, însă, sunt evidente. Ele țin de cultura, bunăvoința, priceperea organizatorilor și a credincioșilor.

Am remarcat, în mod deosebit, răbdarea și dragostea tinerilor, chiar și a celor mici, copii de câțiva ani, îmbrăcați mai toți în straiele strămoșilor noștri. În special în Protoieria Vălenii de Munte, am fost uimit, în câteva parohii, de frumusețea costumelor tradiționale. Aproape în fiecare loc s‑au întâlnit straiele care vin din adânc de istorie.

Am fost impresionat și de faptul că oamenii au considerat Pelerinajul cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou ca o binecuvântare și o mai‑înainte chemare la sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie la București, care se va serba la data de 13 iulie 2024. Toți credincioșii au simțit că Sfântul a venit să le binecuvânteze parohia, casele și familiile.

Venirea în capitala țării noastre a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în urmă cu 250 de ani, este o permanentă și dinamică chemare la urmarea Mântuitorului Hristos, așa cum L‑a urmat și el.

Mântuitorul a avut în locuri diferite, în zbuciumata istorie a Bisericii, oameni aleși, între aceștia aflându‑se și un smerit păstor de oi, monah și făcător de minuni, prin darul lui Dumnezeu, Cel care toate bune le face.

Așez întru neuitare câteva frânturi din cuvintele rostite la popasurile din mănăstiri și biserici în acele zile de pelerinaj (păstrând timpul exprimării de atunci). Regret că nu am înregistrat cuvântările, întrucât anumite aspecte evidențiate ar fi putut fi, măcar pentru unii, de folos.

Așadar, câteva frânturi de jurnal dimitrian sau, mai potrivit, frânturi de ziceri izvodite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și așezate în jurnal, care ne învață pe toți, deopotrivă, pe cei mândri, care privesc doar către ei și nu privesc deloc către ceilalți, smerenia, discreția și îndreptarea privirii către Dumnezeu, singura care are consistență, oferind valoare și împlinire celor care o urmează. Bucuria de a fi ocrotiți de sfinți, de cei care au fost și rămân prieteni ai lui Dumnezeu, ne oferă nădejde în drumul anevoios al vieții.

Sfinții ne îndeamnă la ajutorarea celui aflat în suferință, a celui din comunitate, din preajma noastră, din vecinătate. Sfinții, în mod special, îi slujesc pe ceilalți, dar în timpul vieții i‑au sprijinit pe cei din apropiere, împlinind cuvintele Mântuitorului: Care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru (Matei 20, 26).

Așa a fost slujirea Cuviosului Dimitrie, într‑o comunitate care avea nevoie de ocrotire. Uneori ascultările smerite, cum este cea a îngrijirii animalelor, este trecută cu vederea de cei mulți.

O astfel de slujire, deosebit de smerită, a împlinit‑o în existența lui Cuviosul Dimitrie, înainte de a alege viața pustnicilor, cea mai fericită și mai înaltă pe care o poate duce în lumea aceasta un pământean. Viața pustnicilor fericită este, a celor care se întraripează cu dumnezeiescul dor.

Ne putem întreba cum a ajuns în București Sfântul Cuvios Dimitrie, când destinația sa inițială era către alt loc? La fel, putem să ne arătăm nedumiriți cum au ajuns la Iași moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a viețuit și s‑a nevoit departe de binecuvântata Moldovă?

Un răspuns plauzibil ar putea fi lucrarea credinței statornice și a unei iubiri puternice pe care oamenii din toată rotunjimea pământului românesc au manifestat‑o pentru „casnicii lui Dumnezeu”. Credința rămâne principalul tezaur și marele dar al românilor, pe care trebuie să‑l cultivăm și să‑l întărim mereu, cerând ajutorul sfinților.

***

În ajunul hramului Parohiei Mânăstirea din Protopopiatul Vălenii de Munte, în data de 14 august 1946, într‑o perioadă foarte grea, de încercări, de secetă și de lipsuri, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au poposit pentru două ceasuri în biserica aflată aproape de centrul târgului și de Casa „Nicolae Iorga”.

Parohia respectivă, care a fost pentru un timp mănăstire închinată cunoscutei lavre Iviron de la Muntele Athos, iar o vreme metoc al Mănăstirii Cotroceni din București, continuă tradiția rugătoare și misionară a așezării călugărești care a ființat aici în urmă cu mai bine de 300 de ani.

La Parohia Mânăstirea s‑au format mai mulți sacerdoți ai Bisericii, printre care și un episcop care slujește pentru românii ortodocși din Paris, Franța. Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania își are obârșiile pe meleagurile amintite și, împreună cu alți tineri, peste 30 la număr, a crescut în această parohie. De altfel, părintele paroh, George Cocoșilă, are aceeași râvnă misionară, pe care o transmite elevilor și ucenicilor din această comunitate vie, atentă și dinamică.

***

Sfântul Cuvios Dimitrie s‑a întâlnit în duh în comuna Izvoarele - Prahova cu un mare domn al Țării Românești, Sfântul Neagoe Basarab, care a atestat documentar această localitate în urmă cu îndepărtate veacuri.

Ne‑am rugat în Parohia Izvoarele ca poporul binecredincios să primească daruri bogate, de binecuvântare și sporire duhovnicească, precum și toate cele de trebuință pentru traiul material.

Parohia este o cetate de apărare a Ortodoxiei în această zonă. Așezată la hotarele Munteniei, oferă exemplu și altora, mai ales prin activitățile desfășurate în ultimii ani, când aici s‑au realizat importante lucrări de restaurare, de înfrumusețare și zidire duhovnicească a sufletelor.

Pelerinajul vine să încununeze strădaniile și jertfa de mulți ani care s‑au vădit în comunitatea credincioșilor din satul Izvoarele, în biserica de zid a satului, dar și în cea sufletească, edificată cu migală și dăruire de preoții care au slujit de‑a lungul timpului aici. Când s‑au încheiat lucrările de refacere a lăcașului de închinare, Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Cuvios Dimitrie să poposească aici pentru scrierea unei pagini de istorie eclesială, menită să ofere nădejde și întărire credinței noastre.

***

La Nucșoara am transmis mesajul pe care un ales păstor ni‑l adresează nouă, smeriților slujitori ai Bisericii.

Sfântul Cuvios Dimitrie aduce în această parohie chemarea fiilor rătăcitori de a se întoarce la Casa Părintelui celui Bun, cum s‑a întors, în pilda Mântuitorului, fiul plecat departe, care a pus început bun și s‑a hotărât, într‑o zi, să‑și ceară iertare de la Tatăl său, să‑i mărturisească greșeala, recunoscând că nu mai este vrednic să se numească fiul Lui.

Pentru locuitorii acestei zone, amintim că Sfântul Cuvios Dimitrie, în perioada viețuirii sale în această lume, era următor al dreptei credințe. Deșartele eresuri nu se încuibaseră în aceste ținuturi, căci locul unde a sihăstrit, la sud de Dunăre, era presărat cu biserici dreptmăritoare, ca și în Țara Românească, unde, din pronia dumnezeiască, sfintele lui moaște au devenit dar neprețuit pentru bunii creștini.

Ne‑am rugat la Nucșoara pentru unitatea și întărirea dreptei credințe, pentru fiii care se întorc în casa Părintelui Celui Bun și pentru comuniunea locuitorilor acestui ținut și a tuturor celor de un neam cu noi, ca, deopotrivă, să dobândim Împărăția cerurilor, dar și ca lucrările de la biserica satului să continue, spre slava lui Dumnezeu, neuitând că aceia care iubesc buna‑cuviință a Casei Împăratului ceresc nu rămân fără răsplătire de la Cel care privește către lăcașurile unde este chemat numele Lui.

***

În chip special, suntem recunoscători Preabunului Dumnezeu și Sfântului Cuvios Dimitrie pentru popasul în Parohia Valea Plopului, care reprezintă un exemplu pentru preoții mai tineri, precum și pentru cei cu experiență pastorală și misionară și în definitiv pentru toți fiii credincioși ai Bisericii.

Sfântul Cuvios Dimitrie aduce binecuvântare în acest loc unde sunt alinate suferințele nenumăraților copii, ale multor familii și mame care nu aveau posibilitatea să‑și crească pruncii.

Oricât ar fi un preot de preocupat, singur nu poate face o asemenea lucrare. Dumnezeu trimite, la vreme, oameni buni, rânduiește întotdeauna ajutor când vede jertfă, dragoste, inițiativă, puse în slujba aproapelui.

Ne‑am rugat Sfântului Dimitrie să primească dragostea acestei parohii, osteneala de mulți ani, proiectele înfăptuite și cele pe care le are în vedere, să insufle aceeași dragoste celor de aici și din alte locuri care doresc să‑L slujească pe Mântuitorul Hristos, neuitând că Domnul Se ascunde în cei bolnavi, suferind împreună cu aceștia, până la sfârșitul veacurilor.

***

Cuvintele pe care le‑am auzit despre preocuparea pentru binele comunităților și al parohiilor din zona aceasta rămân model pentru întregul ținut în care ne aflăm, preoți și credincioși deopotrivă.

Toate acestea ne oferă nădejdea că adevărata credință constituie principalul tezaur pe care trebuie să îl cultivăm mereu, cerând necontenit ajutorul sfinților.

În ceea ce privește săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, pe care o recomandăm mereu, prin rugăciunile ei cerem vindecarea sufletului și a trupului fiecăruia dintre noi. Nici unul dintre oameni nu poate spune că nu are nevoie de vindecare sufletească ori trupească.

Ne încredințăm milostivirii lui Dumnezeu și ocrotirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care este vindecător de boli și făcător de minuni, după cum ne arată sinaxarul, încă din vremea când moaștele sale au fost aflate în apa Lomului, din apropierea localității Basarabi, de dincolo de Dunăre.

Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să trimită prin rugăciunea sa ploi la bună vreme, să aducă roade folositoare pentru credincioșii care îl primesc cu evlavie, să răsplătească preoților și tuturor celor care întâmpină cum se cuvine sărbătoarea împlinirii a 250 de ani de la venirea moaștelor sale în cetatea de reședință a Valahiei.

***

În drumul Sfântului Cuvios Dimitrie prin Protoieria Urlați, am poposit și în Parohia Fântânele, întâmpinați într‑o vreme aparent neprimitoare, cu ploaie și temperaturi scăzute, de copiii și tinerii acestei localități, purtând flori în mâini și credință fierbinte în suflete.

Sfântul Cuvios Dimitrie ne îndeamnă pe toți să urmăm calea pe care Mântuitorul Hristos a arătat‑o ucenicilor Săi în timpul propovăduirii Evangheliei: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să‑Mi urmeze Mie (Mt 16, 24).

Sfântul Cuvios Dimitrie și‑a purtat crucea ferindu‑se de ochii oamenilor, slujind mai întâi semenilor și apoi monahilor trăitori în peșterile de pe Valea Lomului. Iar când moaștele lui au ajuns sub prundișul apei, străluceau mai tare decât pietrele prețioase.

Dacă Sfântul Cuvios din Basarabi a poposit în această parohie, precum și în multe altele din Prahova și din Ilfov, să nu uităm și noi să fim împreună cu el în zilele când se vor împlini 250 de ani de la aducerea sfintelor sale moaște în cetatea Bucureștilor, în timpul procesiunii din seara zilei de 12 iulie, respectiv la Sfânta Liturghie din dimineața de 13 iulie.

***

Sfântul Cuvios Dimitrie a ajuns aproape de Otopeni, într‑o parohie învecinată, în timpul unei cumplite secete din anul 1946. Nu plouase de multă vreme și oamenii cereau Patriarhului Nicodim Munteanu să dea binecuvântare pentru ca moaștele Cuviosului Dimitrie să aducă dar de milostivire, astfel ajungând în Parohia Căciulați.

Vor fi trecut și atunci, ca și acum, prin Otopeni. Nu putem înțelege în mod deplin cât de importantă este o astfel de binecuvântare. Ea se resimte doar în viața celor care Îl caută pe Dumnezeu și văd dincolo de tumultul care nu ne mai îngăduie să privim și să gândim la cele duhovnicești.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne îndeamnă să ne apropiem de Dumnezeu. De aceea, cerem împreună ca ajutorul lui și al celorlalți sfinți să ajungă la cei care își îndreaptă gândurile, rugăciunea și năzuințele către Domnul.

Ne rugăm să fie binecuvântate comunitățile cinstitoare de Dumnezeu și de sfinți, parohiile, oamenii buni, care Îl iubesc pe Dumnezeu, manifestându‑și credința prin fapte bune arătate celor aflați în lipsă și suferință.

Păstrăm bucuria de negrăit în urma pelerinajului alături de Sfântul ocrotitor al Cetății Bucureștilor.

***

Una dintre cele mai frumoase și mai profunde rugăciuni din Postul Mare ne spune: Să nu întorci fața Ta de la sluga Ta când mă necăjesc, Dumnezeule. Este un stih din Psalmi, cântat sub formă de prochimen în câteva dintre duminicile Postului Mare.

Aceasta este și rugăciunea noastră către Sfântul Dimitrie și, prin el, către Dumnezeu, ca să nu‑Și întoarcă fața Sa de la noi, slugile Sale.

Ne rugăm Sfinților Români și tuturor sfinților ale căror moaște au ajuns pe pământ românesc, să fie rugători și ajutători ai celor care își îndreaptă cu evlavie credința și nădejdea lor pentru a le fi împlinite cererile.

Ne bucurăm de popasul în Biserica Sfinților Români din București, o biserică foarte frumoasă, recent ctitorită și sfințită, vorbind despre evlavia pe care o datorăm sfinților odrăsliți în pământul țării noastre.

***

În această zi a procesiunii cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie prin cetatea Bucureștilor, întâiul popas îl facem în Cetatea Crucii, pentru că Stavropoleos înseamnă „cetate sau oraș al crucii”, fiind compus din cuvintele stavros și polis.

În acești 300 de ani pe care Mănăstirea Stavropoleos îi împlinește, toți cei care au trecut pragul lăcașului au dorit să‑și răstignească propriul „eu” și să fie mai aproape de Dumnezeu. Nu în mod întâmplător ne aflăm în ultima zi a Săptămânii Sfintei Cruci, iar popasul din Cetatea Crucii este plin de semnificații, întrucât este o înainte‑prăznuire a sărbătoririi celor trei veacuri.

***

În anul 1839, în Sâmbăta Luminată (1 aprilie), Domnitorul Alexandru Ghica s‑a aflat în fruntea unei impresionante procesiuni de la Biserica Sf. Dimitrie (de Jurământ) până pe Dealul Podgorenilor, care l‑a însoțit pe Sfântul Cuvios și l‑a reașezat în cea dintâi biserică a Țării Românești. (În timpul restaurării Catedralei mitropolitane, moaștele Sf. Dimitrie s‑au aflat în Bis. Sf. Dimitrie între 1834‑1839.)

În apropierea bisericii în curtea căreia ne aflăm a funcționat o vreme o clădire administrativă a Mitropoliei Ungrovlahiei, unde aveau loc ședințele sinodale ale ierarhilor din Muntenia.

***

Când moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie au ajuns în cetatea Bucureștilor, locul acesta (Sf. Apostoli‑Dristor) nu era atât de animat, nu avea mulți credincioși, nu existau decât puține biserici, iar unele dintre ele nu aveau o asemenea frumusețe.

Dar iată că Dumnezeu a rânduit ca, peste ani, orașul extinzându‑se, să fie ctitorite multe lăcașuri de închinare întru slava numelui Său și întru ocrotirea celor bine‑plăcuți Lui.

***

Sunt deosebit de bucuros pentru prezența moaștelor Sfântului Dimitrie în biserica nouă a Parohiei Brâncuși, care este o continuare a tradiției pe care a întâlnit‑o Cuviosul ocrotitor al Capitalei, încă din primele zile când a venit în București.

Atunci cetatea Bucureștilor avea biserici de o rară frumusețe, multe dintre ele vădind o splendoare similară cu aceasta. Însă numeroase lăcașuri de cult nu se mai păstrează. Au fost mănăstiri și biserici importante în tot centrul Capitalei. Ele s‑au dărâmat în urma cutremurelor ori din pricina vitregiilor timpurilor prin care au trecut. În cazul unora dintre ele nu se mai păstrează nici amintirea existenței lor, de aceea, în locul vechilor zidiri de altădată se înalță, cum este firesc, altele noi.

Ne aflăm într‑o perioadă specială. Postul Mare este vremea rânduită de Biserică pentru tânguire, căință, întoarcere. Acesta este răgazul pentru a ne schimba și pentru a întâmpina altfel marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Marile taine ale Bisericii ni se descoperă în perioada aceasta prin Sfântul Grigorie Palama, prăznuit în Duminica a II‑a din Post, și acum, prin modelul de pocăință al Cuvioasei Maria Egipteanca.

***

Învățăm și noi, slujitorii Sfântului Altar, din dragostea credincioșilor, din răbdarea lor, din tăcerea cu care participă la slujbe. Avem nevoie de astfel de exemple.

Comunitatea Parohiei „Sfânta Vineri”– Drumul Taberei este foarte aproape de ceea ce trebuie să fie o biserică vie, o biserică în care primează ordinea, rugăciunea și, mai ales, lucrarea harului care ne schimbă pe fiecare.

Ce am fi noi toți fără lucrarea harului în viața noastră? Luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Eu nu sunt vrednic să mă numesc Apostol pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu, dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (I Corinteni 15, 9‑10), trebuie să învățăm că prin voia Domnului suntem părtași bucuriilor binecuvântate, pline de har, ale Bisericii lui Hristos. De asemenea, Marele Pavel spunea: „Eu sunt cel dintâi dintre păcătoși. Dar harul lui Dumnezeu este lucrător în mine” (cf. I Timotei 1, 13‑14).

Harul lui Dumnezeu a lucrat în viața Cuvioasei Maria Egipteanca, o femeie care în cele dintru început s‑a amăgit cu dulceața lumii și nu a putut intra în biserica Sfântului Mormânt - Duhul nu o lăsa să intre - și apoi, prin lucrarea harului și mare pocăință, a reușit schimbarea radicală. Se ridica de la pământ către cer când se ruga. Așa este lucrarea harului, posibilă chiar și în noi, cei care nu avem astfel de înălțimi.

Acesta este îndemnul Bisericii: să lăsăm Duhul să lucreze în viața fiecăruia dintre noi. Să ne străduim a lucra schimbarea lăuntrului nostru, pentru că prin darul lui Dumnezeu, prin harul Lui, suntem ceea ce suntem.

Să rânduiască Dumnezeu ca această perioadă binecuvântată să o petrecem cu folos, măcar străduindu‑ne să avem gândul smerit, dacă nu avem faptele nevoitorilor pe care Biserica ni‑i prezintă ca modele de pocăință.