Palatul Sfântului Sinod, 100 de ani de la înfiinţare

Anul 2010 marchează împlinirea a 100 de ani de când s-a pus piatra de temelie pentru palatul care urma să devină sediul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a sublinia importanţa istorică a acestui edificiu este de ajuns să amintim că aici a fost proclamată ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (1925).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat fiinţă la 13 ani după Unirea Principatelor din 1859, prin Legea sinodală din 1872, când toţi episcopii ortodocşi care slujeau pe pământ românesc, în eparhiile Moldovei şi Ungrovlahiei, au fost chemaţi să alcătuiască Sfântul Sinod, sub preşedinţia mitropolitului Ungrovlahiei, care devenea mitropolit primat. În 1877 se făceau eforturi pentru constituirea, la Bucureşti, a unei Biblioteci a Sfântului Sinod. În 1895 s-a înfiinţat şi Consistoriul Superior Bisericesc, care se folosea de acelaşi sediu ca şi Sinodul. La început, întrunirile ierarhilor şi ale Consistoriului au avut loc în clădirile Bisericii Sfântul Dumitru, metoc al Episcopiei Buzăului (azi dispărute). De aici, Sinodul s-a mutat în casele de lângă paraclisul familiei Lahovary (Biserica Sapienţei), unde plătea chirie. Incendiul În anul 1909, în noaptea de marţi spre miercuri (21-22 aprilie), a avut loc un incendiu, provocat de sistemul de încălzire care era învechit. Dintr-un raport (publicat în revista "Biserica Ortodoxă Română", an XXXIII, 1909, nr. 2, pp. 218-223) al preotului Ovidiu Musceleanu, directorul Cancelariei Sfântului Sinod, înaintat către mitropolitul primat, Athanasie Mironescu, aflăm că pagubele au fost însemnate. În foc au pierit, pe lângă mobilier, dosarele sesiunilor sinodale dintre anii 1872 şi 1909, ale sinoadelor din 1865 şi 1867, actele judecăţii mitropolitului Ghenadie Petrescu, 500 de volume, dintre care colecţia completă a revistei "Biserica Ortodoxă Română", colecţii de legiuiri şi "Monitorul Oficial", Biblii, diferite lucrări de religie sau de muzică bisericească aflate în manuscris, peste 30 de icoane înaintate Sfântului Sinod spre aprobare, la care se adaugă mai mult de alte 100 de icoane trimise de pictorul Costin Petrescu, tot spre avizare, diplome, tablouri, lucrări curente, corespondenţă, registre vechi de înregistrat acte, pergamentul scris cu ocazia sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir din 1906 etc. Tomosul original, scris pe pergament, care marca Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, se afla, din fericire, la mitropolie, în casa de valori. A scăpat de foc Biblioteca Sfântului Sinod, iar după stingerea incendiului, din moloz şi cenuşă, s-au mai recuperat "Condica Sfântă", sigiliile Sinodului şi unele dosare, arse parţial. Cu toate acestea, Sfântul Sinod şi-a desfăşurat mai departe lucrările în acest local, intervenind, însă, la Ministerul Cultelor, pentru un sediu propriu. Un nou sediu În data de 4 mai 1909, Sfântul Sinod, sub preşedinţia mitropolitului primat, Athanasie Mironescu (1909-1911), a înaintat o cerere către Spiru Haret, ministrul Cultelor (1907-1910). Solicitarea a fost aprobată. S-a hotărât construirea unui palat al Sfântului Sinod, la Mănăstirea Antim, pe latura de nord a bisericii, pe locul unde fuseseră vechile chilii, demolate, în parte, înainte de 1840. În ziua de miercuri, 10 octombrie 1912, a avut loc inaugurarea solemnă a noului sediu, de acum numit Palatul Sfântului Sinod (momentul a fost prezentat în revista "Biserica Ortodoxă Română", an XXXVI, 1913, ianuarie, pp. 22-33). Sfânta Liturghie a fost săvârşită, dimineaţa, în biserica Mănăstirii Antim, de către vicarul Mitropoliei Ungrovlahiei, Teofil Ploieşteanul. La eveniment au mai luat parte: ministrul Internelor şi ad-interim la Culte, C.C. Arion, administratorii Casei Bisericii, D. Boroianu şi P. Gârboviceanu, profesori de la Facultatea de Teologie. Ministrul C.C. Arion a predat noul local mitropolitului-primat, subliniind simbolul unităţii românilor exprimat prin clădirea în care aveau să se adune, de acum înainte, ierarhii veniţi din toate colţurile ţării. Mitropolitul-primat, Conon, a făcut în cuvântarea sa o scurtă incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române, de la situaţia de dinainte de Unirea Principatelor şi până în anul 1912. El a menţionat unele îmbunătăţiri ce erau necesare (o cancelarie cu mult mai multe încăperi, un loc mai spaţios pentru arhivă şi bibliotecă, cu săli de studiu), pe care nu le aflase în noul sediu. Mitropolitul a adăugat şi că locul cel mai potrivit, unde ar fi trebuit să se afle palatul, era Dealul Mitropoliei, lângă Catedrală. Aceste nemulţumiri fuseseră deja trimise Ministerului Cultelor, pentru a se urgenta îmbunătăţirile cerute. Mitropolitul a subliniat ca necesară, pe lângă restaurarea bisericii şi a paraclisului, ridicarea unui cămin arhieresc, cu încăperi pentru ierarhii care veneau din provincie la sesiunile Sinodului şi care astfel erau nevoiţi să locuiască în oraş. Cu toate acestea, palatul a intrat, de îndată, în folosinţa Sinodului. Prefaceri În septembrie 1932, artista Olga Greceanu a primit de la Sfântul Sinod solicitarea de a împodobi cu picturi holul central din Palatul sinodal. După întronizarea patriarhului Justinian (1948), şedinţele Sfântului Sinod nu s-au mai desfăşurat la Palatul sinodal de la Antim. Chiar în anul 1948 s-au transferat de aici piese de mobilier: pupitre şi fotolii de şedinţă, catedra de prezidiu, care au fost instalate la Reşedinţa patriarhului, pe Dealul Patriarhiei, în fosta sală a tronului patriarhal, transformată în bibliotecă şi, ulterior, în sală de întruniri pentru Sinod. Patriarhul Justinian a dorit ca în fostul Palat sinodal să se amenajeze un muzeu, arhiva şi o bibliotecă. În acest sens, pe 19 mai 1959, el a vizitat palatul, împreună cu episcopul-vicar Antim Târgovişteanul, după care a decis modificări importante pentru noua destinaţie a clădirii. Tot în 1959 a fost comandat mobilierul care avea să deservească Biblioteca, sala Muzeului, precum şi rafturile arhivei. În 1961, Olga Greceanu a continuat pictarea holului central din palat unde domină somptuos portretul patriarhului Justinian; în actuala sală de lectură, fostă de întruniri a Consistoriului, au fost adăugate chipurile sfinţilor români, mai ales ale celor canonizaţi în 1955. Mai târziu, în 1965, Olga Greceanu împreună cu arhimandritul Sofian Boghiu a refăcut zugrăvelile ornamentale aflate la exterior, sub streşinile palatului. Douăzeci de ani mai târziu, în 1985, pe 21 ianuarie, Palatul sinodal a trecut printr-un moment critic. Amplasat chiar în zona unde se amenaja "marele" bulevard "Victoria Socialismului", edificiul trebuia demolat. Graţie invenţiei inginerului dr. Eugeniu Iordăchescu, prin procedeul translaţie, la Palatul sinodal au funcţionat, neîntrerupt, până astăzi: Cancelaria, Arhiva şi Biblioteca Sfântului Sinod, Consistoriul Bisericesc. În timp, aici au mai fost instalate şi unele Servicii ale Administraţiei Patriarhale (Atelierele Institutului Biblic). Activitatea bibliotecii sinodale - ieri şi azi În ultimii ani, Biblioteca Sfântului Sinod şi-a lărgit activitatea, ceea ce a condus la o preocupare sporită pentru spaţiile palatului. Astfel, au fost refăcute zugrăvelile birourilor şi au fost înlocuite instalaţiile electrice. Au fost renovate holurile de la intrare şi central, sala de lectură, iar la etaj a fost instalat un laborator de restaurare de carte veche. Pentru a eficientiza activitatea misionară, prin organizarea de colocvii, simpozioane, biblioteca a restaurat integral şi lărgit sala de vest, fostă de şedinţe a Sfântului Sinod. Ea a fost dotată cu mobilier şi tehnică necesară sesiunilor de comunicări. În amintirea mitropolitului-primat, care a inaugurat palatul în 1912, sala a primit numele de "Conon Mitropolitul", fiind sfinţită pe data de 27 septembrie 2010 de către Preafericitul Daniel, Patriarhul României. În acest discret, dar elegant palat au loc numeroase evenimente cultural-misionare: simpozioane, expoziţii, lansări de carte etc. Tot aici funcţionează şi Comisia Patristică a Patriarhiei Române, care se ocupă cu traducerea operelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii în limba română; pentru a spori cercetarea ştiinţifică din cadrul Bibliotecii Sfântului Sinod şi pentru a pune în lumină vechile izvoare scrise pe care le tezaurizează, se intenţionează crearea unui Centru de istorie şi cercetare a textelor vechi, în vederea revelării de noi date referitoare la istoria culturii şi spiritualităţii româneşti.