Parcursul teologic al Epifaniei și Taina Baptismală în însemnările Părinţilor şi scriitorilor sirieni

În tradiţia Părinţilor şi scriitorilor sirieni, teologia Tainei Baptismale cumulează o paletă impresionantă de imagini şi simboluri, menite să desluşească cele mai profunde realităţi existenţiale. Astfel, există numeroase însemnări, mai mult sau mai puţin cunoscute, prin care suntem aduşi în actualitatea marelui eveniment soteriologic, transferând în viaţa noastră necesitatea întâlnirii restauratoare cu Hristos „în apă şi în Duh”.

Înainte de a se contura o rânduială liturgică baptismală pentru creştinii orientali de limbă siriacă, au existat câteva repere teologice în baza cărora s-a cons­truit ulterior această frumoasă şi nepreţuită lucrare mistagogică. Din punct de vedere istoric, teologii siriacişti leagă în mod generic serviciul baptismal de numele Episcopului Sever de Antiohia. În fapt, existau două forme diferite de practică liturgică a Tainei Sfântului Botez pe care Episcopul sirian le cumulează în însemnările sale. Prima dintre ele îi este atribuită lui Timotei de Alexandria, cealaltă unui autor anonim. Cu toate acestea, esenţa teologiei baptismale de limbă siriacă o găsim şi mai de demult, ataşată de primele veacuri ale Bisericii de Răsărit.

Menţiuni baptismale în „Faptele Sfântului Apostol Toma”

Prima dintre însemnările baptismale de limbă siriacă este cu certitudine lucrarea „Faptele Sfântului Apostol Toma”. Textul, de o frumuseţe cu totul aparte, cuprinde evenimentul istoric al botezului primit de regele indian Gundaphar şi de fratele său, Gad: „Atunci regele a dat ordin ca băile comunale să se închidă timp de şapte zile şi ca nimeni să nu facă baie acolo. După ce au trecut cele şapte zile, în cea de a opta, toţi trei au intrat noaptea în baia comunală, astfel ca Iuda să-i poată boteza. În baia comunală erau multe lămpi aprinse şi de cum au intrat în încăperea cu bazinul, Iuda a deschis calea înaintea lor. Atunci Domnul nostru a apărut şi le-a vorbit: Pacea fie cu voi, fraţilor. Au auzit numai această voce, însă nu au văzut pe nimeni şi nici nu şi-au dat seama cine a fost, căci încă nu fuseseră botezaţi. Iuda s-a ridicat şi a stat pe marginea bazinului. A turnat untdelemn în mâinile sale, zicând: Vino, nume sfânt al lui Hristos; vino, Putere a milostivirii Celui Preaînalt; vino, desăvârşită Milă; vino, Darule preaslăvite; vino, Împărţitorule al binecuvântărilor; vino, Descoperitorule al tainelor celor ascunse; vino, Mamă a celor şapte case, ca odihna Ta să se aşeze peste cea de a opta; vino, Binevestitorule al împăcării peste minţile celor de faţă; vino, Duhule Sfinte şi curăţeşte pornirile şi inimile lor. Atunci i-a botezat pe aceştia în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De îndată ce au ieşit din apă, le-a apărut înainte un tânăr, ţinând o candelă aprinsă: lumina celorlalte pălea înaintea acesteia. Însă, când au mers afară, acesta s-a făcut nevăzut faţă de dânşii. Atunci Apostolul a zis: Nu ne-am făcut vrednici să suportăm lumina Ta, fiind prea mult pentru ochii noştri. De vreme ce s-a luminat şi s-a crăpat de ziuă, Apostolul a împărţit Sfânta Euharistie şi i-a lăsat pe cei nou botezaţi să ia parte la Cina lui Hristos, umplându-se de bucurie şi înălţare” (Faptele lui Toma, cap. 26-27, traducere în Sebastian Brock, Părinţii şi scriitorii sirieni de ieri şi de azi, Craiova, 2017, p. 165).

Simbolismul baptismal al „îmbrăcării în Hristos”, după Sfântul Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul, unul dintre cei mai profunzi teologi şi imnografi de limbă siriacă din perioada Bisericii Primare, a explicat conţinutul hristologic al Tainei Baptismale cu ajutorul simbolismului îmbrăcării. El spune în acest sens că, în ziua pogorârii Sale în apele Iordanului pentru a primi botezul sub mâna Sfântului Proroc Ioan, Domnul a aşezat „veşmântul cel de slavă” în râu, coborându-l în temporalitatea sacralizată, pentru a-l reda neamului omenesc ca „haină de nuntă”, în perspectiva dobândirii Împărăţiei cerurilor. În acest sens, Sebastian Brock spune că, „în Bi­serica Siriacă primară, acest eveniment a fost considerat izvorul întregului Botez creştin.

În această îmbrăcăminte, cel ce mai înainte purtase ca o haină povara păcatului strămoşesc devine liber şi îşi poartă libertatea ca pe o podoabă, ca pe un dar de mare preţ, primit din mâna Stăpânului. În felul acesta, „veşmântul botezului” devine „haină a libertăţii”, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că toţi una sunteţi în Iisus Hristos” (Galateni 3, 27-28).

De aceea, Sfântul Efrem spune: „Căci chiar dacă rămâne rob pe pământ, robul care s-a îmbrăcat în apă în Cel ce slobozeşte toate este om liber sus; libertatea este podoaba lui. Omul liber care s-a îmbrăcat în apă în Veghetorul Acela (Hristos, Îngerul Domnului) se face părtaş al Robului ca să se asemene Domnului, Care s-a făcut Rob pentru robii Săi. Cel care face bogate toate S-a pogorât şi S-a îmbrăcat în sărăcie ca să împărtășească săracilor bogăţiile ascunse în comoara apei (Botezului)” (Imnele Epifaniei 4, 7-9, traducere de diac. Ioan Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2012).

Revenind la rânduiala liturgică prin care s-a consacrat Taina Baptismală în Biserica Primară este de amintit faptul că rânduiala Sfântului Botez se săvârşea fie la praznicul Epifaniei (Bobotează), fie la Paşti. În reformele liturgice ale scriitorilor sirieni există o foarte interesantă menţiune, aparţinând lui Isho’yahb III despre raţiunea teologică a acestei rânduieli liturgice baptismale: „Întocmai după cum a fost botezat şi apoi şi-a împlinit scopul Său dumnezeiesc, astfel, numai atunci am primit venirea Sa. Şi întocmai cum, când a fost botezat, a prefigurat moartea Sa şi apoi după moartea Sa simbolică a murit de moarte fizică şi S-a ridicat, astfel, haideţi să lăsăm botezarea noastră până în perioada liturgică a morţii Sale. Principalul motiv este pentru că El este diferit de noi; alt motiv este acela că S-a ridicat de fapt înaintea noastră, în timp ce cu o făgăduinţă ne-a făgăduit învierea. Iarăşi, întrucât prin moartea Sa am fost mântuiţi şi nu S-a slăvit cu nimic mai mult afară de moarte. Căci, atunci când suntem botezaţi, împreună cu moartea, îl izgonim de asemenea şi pe Satana, de vreme ce nu l-a biruit în mod văzut pe Satana în ziua botezului Său, în aceea că El a postit după ce a fost botezat şi a prelungit acest post, prin care l-a alungat pe Satana. Aşadar, să ne desfătăm, de vreme ce El Şi-a prefigurat moartea Sa în botez, biruindu-l astfel pe Satana şi în felul acesta şi moartea deopotrivă. Să coborâm împreună cu El în apele Iordanului (i.e. de asemenea cu înţelesul de „cristelniţă”), ca şi în Şheol, ca, dimpreună cu învierea Sa, care este în realitate (în mod concret), să prefigurăm în taină propria noastră înviere. Căci aceasta ne aduce tipul botezului Său. De aceea, împlinim rânduiala botezului nostru la vremea Învierii şi nu în ziua când El a fost botezat. Astfel că, atunci când se va ridica din mormânt, să ne ridicăm din Iordan” (George de Arbela, traducere în Părinţii şi scriitorii sirieni ..., pp. 272-273).