Părintele Ioan Petrescu din Vlădeştii Muscelului în temniţa comunistă
S-a născut la 3 aprilie 1899, în familia preotului Ioan Petrescu din satul argeşean Bădeşti, comuna Pietroşani, de pe valea Râul Doamnei. După şcoala primară din satul natal (1906-1911), tânărul Petrescu a urmat Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti (1911-1920), apoi Şcoala Normală. El era îndrumat să devină preot şi învăţător pentru locuitorii din ţinutul natal. În anul 1920 este hirotonit preot pe seama Parohiei Vlădeşti, judeţul Muscel, aflată în apropierea satului natal, pe Valea Bratiei şi în apropierea Mănăstirii Aninoasa. Preotul Ioan Petrescu a slujit în vechea biserică de secol XVII, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“. În plan politic, după 1932, preotul Petrescu a fost unul dintre iniţiatorii Mişcării Legionare din localitatea în care slujea. A activat în această grupare doar doi ani, deoarece avea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Şi în acest partid a activat până la desfiinţarea organizaţiilor politice prin reforma constituţională a regelui Carol al II-lea din anul 1938. După război, a intrat în rândurile „Frontului Plugarilor“, însă fără a activa. Ca unul care figura în evidenţele fostelor organe poliţieneşti, prin Ordinul nr. 5 din 14/15 mai 1948 al Cabinetului Ministerului Afacerilor Interne, preotul Ioan Petrescu a fost arestat de Siguranţa Muscel. Fără nici un act juridic, din 20 octombrie 1948 este trimis în detenţie la Penitenciarul Aiud, iar în iunie 1949 transferat la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Abia la 18 noiembrie 1950 este emisă Decizia nr. 177 a Ministerului Afacerilor Interne prin care preotul Petrescu primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni colonie de muncă. În această hotărâre, conducerea MAI avea în vederea „comportarea rea“ a părintelui în Penitenciarul Aiud. În spatele unei astfel de exprimări putea fi orice gest de protest al părintelui faţă de nedreptatea care i se făcea. Este trimis să muncească la canal, în colonia Capu Midia, apoi la 27 august 1953 la Oneşti. Transferul la muncă silnică nu îl scuteşte pe părintele Petrescu de anchetele Securităţii, adesea fiind interogat asupra activităţii sale politice din perioada interbelică. Din această ultimă colonie de muncă este eliberat la 30 aprilie 1954.
Preotul Petrescu revine în mijlocul familiei şi în slujire, primind Parohia Dâmbovicioara din nordul fostului judeţ Muscel. Însă nu pentru mult timp. Pentru antecedentele sale, autorităţile comuniste îl suspectau în continuare de activitate contra ordinii de stat. La 17 octombrie 1959 este arestat de Securitatea regiunii Piteşti. La fel ca şi la prima arestare, părintelui Petrescu nu i se întocmesc documente juridice. La 9 mai 1960 este eliberat din arestul Securităţii.