„Părintele ne iubeşte şi dincolo de groapa morţii“

Un articol de: Raluca Brodner - 30 Noiembrie 2008

Părintele Cleopa nu a murit. Trăieşte în fiecare din cei care l-au cunoscut, l-au ascultat sau i-au citit cărţile. Despre părintele Cleopa Ilie nu se poate vorbi decât la prezent, pentru că memoria sa nu a fost dată uitării şi este cinstită cu profundă recunoaştere de către credincioşi. Este cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi duhovnici români, totodată rugător şi scriitor bisericesc, poet, stareţ, sihastru şi un adevărat cunoscător al Sfintelor Scripturi, al scrierilor filocalice, dogmatice, morale şi canonice ale Sfinţilor Părinţi. Dincolo de toate acestea, rămâne un profund cunoscător şi povăţuitor sufletesc al multor creştini ortodocşi. I-a apropiat pe fiecare în parte şi nu a ţinut seama de categoria socială, bogăţia materială sau inteligenţă. Părintele rămâne prietenul celor mulţi, necăjiţi şi fără de speranţă, puntea duhovnicească care face trecerea de la pământ la cer.

Când le ceri oamenilor să vorbească despre părintele Cleopa, simţi cum îi încearcă o stare de profundă recunoştinţă şi apreciere. Îşi caută cele mai frumoase cuvinte şi parcă tot nu sunt mulţumiţi de felul în care se exprimă. „Mi-e atât de drag, încât cuvintele sunt prea puţine ca să descrie sentimentul“, se scuză o doamnă trecută de prima tinereţe. „Să ştiţi că prima spovedanie din viaţa mea am făcut-o la Sihăstria după ce am ascultat un cuvânt al părintelui Cleopa, acolo, la chilia dânsului, unde se strângea foarte multă lume. Pacea pe care o transmitea, hotărârea cuvintelor lui m-au convins să primesc Taina Spovedaniei. Deşi eram din Bucureşti, măcar o dată pe an mergeam la acest mare duhovnic pentru a primi cuvânt de bucurie, de pace şi sfaturi la diverse probleme. Nici acum nu mă despart de părintele Cleopa, pentru că îi citesc predicile şi toate cărţile care apar în librării, deşi poate unora li se par prea simple, lipsite de filosofia lumii în care trăim. Ele au ceea ce avea părintele Cleopa din belşug - simplitate şi sfinţenie. Părintele făcea filosofia sufletului, care este credinţa în Bunul Dumnezeu“, spune Cosmin Marga, de 43 de ani, şef distribuţie.

„Se ruga mult, mult, şi ne dădea sfaturile cele mai potrivite“

Cei mai mulţi îl recunosc pe părintele ca pe un apropiat al lor şi al familiilor acestora. „Pentru mine şi pentru familia mea părintele Cleopa a fost şi este în continuare, prin cărţile sale, ghidul nostru. Numai când îl priveam pe părintele mă linişteam şi uitam de toate cele rele. Dânsul a adus multă bucurie celor suferinzi, singuri, bătrâni, neputincioşi sau săraci. Pentru toţi avea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni nemângâiat sau trist. Eu îl port mereu în gândul meu şi cu el îmi încep pomelnicul de morţi“, este de părere Maria Vâncu, 57 de ani de ani, croitoreasă.

Cristina Dănciulescu are 36 de ani, este profesoară şi îşi aminteşte cum l-a cunoscut pe „părintele nostru drag şi nu îl voi uita niciodată. L-am cunoscut şi pe părintele Sofian de la Antim, pe părintele Arsenie de la Techirghiol, dar părintele Cleopa cred că este deosebit. Se ruga mult, mult, şi ne dădea sfaturile cele mai potrivite. Acum mă rog pentru părintele şi îmi doresc să pună şi el o vorbă bună pentru noi, acolo, în ceruri. El este sfântul nostru, al celor de pe pământ. Noi, cei din lumea obişnuită, nu vom ajunge niciodată ca părintele Cleopa, dar trebuie măcar să ne străduim, să ne rugăm cum ne învăţa el, să ne iubim şi să fim cinstiţi unii cu alţii. Lumea este foarte rea acum şi avem mare nevoie de călugări care să ne îndrume aşa cum făcea părintele, să se roage pentru noi, ca să avem îndurare de la Cel de sus“.

„Cred că în timp îl vom găsi şi în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române“

Şi cei mai tineri îl cunosc pe părintele, iar Cristian Preda, student la teologie, este unul dintre aceştia: „Părintele Cleopa a fost şi va rămâne unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc. Rugăciunea sa neîncetată, blândeţea sa, experienţa sa în pustia Sihăstriei nu a păstrat-o doar pentru sine, ci a împărtăşit câte puţin din duhul său fiecărui pelerin care venea la academia duhovnicească de la Sihăstria şi îl asculta. Auzim, citim şi suntem impresionaţi de mari teologi sau părinţi ai bisericii din trecut. Părintele Cleopa se înscrie, prin modul său de a fi, de a vieţui şi de a se manifesta, în rândul părinţilor duhovniceşti, care au rodit în acest veac. Duhul său filocalic va dăinui, cu siguranţă, peste veacuri şi cred că în timp îl vom găsi şi în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române“.

Printre cei care ştiu de părintele Ilie Cleopa există şi o categorie semnificativă care nu l-a cunoscut personal. Îl ştiu doar din cărţile scrise. Dan Marteş, electronist din Bucureşti, spune: „Nu l-am cunoscut personal pe părintele Cleopa, în schimb am auzit şi aud tot timpul de el, în biserici. De curând am primit canon să citesc una dintre cărţile lui. Trebuie să mărturisesc că, după ce am citit prima carte din seria «Ne vorbeşte părintele Cleopa», nu a mai fost nevoie de nici un canon. Am citit toate cărţile scrise de dânsul până acum de bună voie. M-am gândit ce mă poate face să citesc şi să recitesc aceste cărţi şi cred că dragostea cu care au fost scrise şi sinceritatea care reiese din aceste pagini mă atrag atât pe mine, cât şi pe ceilalţi oameni. Lumea şi Biserica Ortodoxă Română are nevoie de astfel de barometre spirituale, care să arate calea cea bună tuturor celor care caută să trăiască în linişte şi armonie sufletească“.

„Pentru mine, părintele Cleopa a fost călăuză în credinţa ortodoxă“

„Fără Dumnezeu nu este nimic. Am terminat liceul pe timpul lui Ceauşescu, când nu erau prevăzute în programă ore de religie. Mi-aş fi dorit să fac religie în şcoală, pentru că aveam întrebări ale căror răspunsuri nu le puteam afla de la părinţii mei, deşi erau oameni credincioşi. În adolescenţă, am avut o personalitate foarte puternică, eram rebel, însă singura mea slăbiciune era bunica. Aproape analfabetă, bunica mea se ruga în fiecare dimineaţă şi seară. Ea îmi dădea lămuririle de care aveam nevoie, în limbajul ei de om simplu. Ea m-a apropiat de religie, de Biserică şi de părintele Cleopa. După ce bunica a murit, nu am rămas singur, mi l-a lăsat pe părintele. Şi acum am cărţile lui; am mers de nenumărate ori la Sihăstria. El mi-a redat liniştea interioară, am devenit alt om, mult mai aşezat. Pentru mine, părintele Cleopa a fost călăuză în credinţa ortodoxă“, spune Grigore Isac, bucătar.

Cuvintele oamenilor sunt înălţătoare. Nu mai încape loc de alte comentarii. „Spunea părintele «Dacă nu am dormi în păcate, am plânge toată ziua». Şi aşa este. Mi-au rămas cuvintele lui în minte, la fel cum ceea ce îmi spunea mama, când eram mică, era sfânt. Părintele Ilie Cleopa a fost un mare duhovnic şi rugător. A fost un povăţuitor sufletesc deosebit, care cu greu mai poate fi găsit în zilele noastre. Merg şi acum la mormântul călugărului nostru preaiubit, să aprind o lumânare, să duc o floare. Vorbesc cu el de parcă ar fi viu. Este o energie şi un spirit cu totul aparte la locul de veci al părintelui. Te duci încărcat cu necazuri, gânduri negre şi te întorci senin. Părintele ne iubeşte şi dincolo de groapa morţii“, este de părere Ana Muşat, funcţionară.

„Chiar dacă hainele îi erau modeste, vorba îi era nectar“

Doi prieteni urcă împreună Colina Patriarhiei. Sunt amândoi studenţi la Politehnică. Mihai spune: „L-am întâlnit de mai multe ori pe părintele Cleopa. Credincioşii care veneau la chilia lui îi sorbeau fiecare cuvânt al său. Erau printre ei şi destul de mulţi sectanţi care doreau să-l vadă şi să-l asculte. Erau primiţi cu toţii cei ce-l căutau. Nu era refuzat nici unul.“

Ştefan, un tânăr vesel mărturiseşte: „Nu l-am cunoscut personal pe părintele. L-am văzut doar o singură dată, când, bolnav şi ostenit, se grăbea să iasă în faţa chiliei. Acolo, o mulţime de credincioşi, adunată încă din zorii zilei, aştepta să îl vadă şi să-l asculte vorbind. Aşa cum stătea în cerdacul casei ţărăneşti, cu pieptar moldovenesc pe umeri, părea un patriarh al simplităţii. Chiar dacă hainele îi erau modeste, vorba îi era nectar. Umplea zările cu prezenţa lui, iar vocea îi răsuna ca un tunet, mai ales când spunea «Dacă aş putea, v-aş lua pe toţi în traistă şi v-aş duce în rai». Era un bun cunoscător al cerului văzut şi nevăzut“.