Pe drumul Hebronului, la locurile biblice

După vizitarea Bethleemului, drumul pelerinului continuă spre oraşul Hebron, a doua patrie a patriarhului Avraam, după Cetatea Ur, dar şi locul unde se păstrează mormintele marilor patriarhi ai Vechiului Testament: Avraam, Isaac şi Iacov. Localitatea, în care se ajunge trecând prin mai multe sate locuite de arabi, printre coline domoale, plantaţii de viţă-de-vie, smochini, chiparoşi, arbori de piper şi eucalipţi, este situată la aproximativ 29 de kilometri depărtare de locul Naşterii Mântuitorului. Este un traseu care nu numai că ne întregeşte imaginea despre aşezările sfinte din apropierea Bethleemului, dar ne dă şi posibilitatea să ne închinăm la câteva locuri cu adânci semnificaţii biblice. De la Biserica „Sf. Ecaterina“ ne îndreptăm spre Satul Păstorilor (Bet-Sahur), care este locuit de arabi ortodocşi, în apropierea căruia, spre nord-est, se vede locul unde păstorii au auzit vestea adusă de îngeri: „Iată vă vestesc bucurie mare că s-a născut pentru voi astăzi un Mântuitor care este Hristos Domnul“ (Luca II, 10-12). Câmpul păstorilor Biserica franciscană construită aici, numită în italiană „Il campo dei pastori“, are formă de cerc, având o cupolă centrală sprijintă în exterior pe patru contraforturi. Nu este deci o biserică netradiţională. Deasupra intrării se văd trei arce de beton ce susţin cele trei clopote suspedate în afară. Sfântul lăcaş ne va dezvălui un spaţiu interior plin de duh, altare decorate cu fresce ce redau crâmpeie din viaţa păstorilor, din starea de har primită în noaptea sfântă, deschiderea cerului şi coborârea îngerului binevestitor - în arcada din stânga - şi Naşterea lui Iisus - în cea din dreapta. Frescele sunt deosebit de reuşite, aici fiind de admirat transparenţa culorilor pastelate, „mişcarea“ oilor şi a păstorilor ce dau impresia comunicării directe dintre pământ şi cer. Alături de biserică se află „grota păstorilor“, o stâncă relativ bine conservată, despre care se spune că a servit multă vreme cultului creştin primar. Tot în apropiere, la doar 13 kilometri după ce am ieşit din Bethleem, întâlnim „Cisternele lui David“. Săpate în piatră, acestea se numesc astfel pentru că, în timpul luptelor lui David cu filistenii, regele a însetat şi a întrebat: „Cine poate să-mi aducă apa din cisterna care se află în apropierea zidului oraşului Bethleem?“. O parte din oastea filistenilor se afla atunci în Bethleem. Generalul Ioab şi încă doi bărbaţi viteji au trecut curajoşi prin tabăra filistenilor, au luat apă din cisternă şi au adus-o lui David. Mănăstirea cu porţile permanent deschise Lăsând în urmă oaza de verdeaţă din „Câmpul păstorilor“, paşii noştri grăbiţi iau calea îngustă către mănăstirea Sfântului Teodosie. Mănăstirea grecească, destul de mare de altfel, o adevărată catedrală în marmură şi mozaic, cum nu se găseşte alta în Palestina, a fost zidită de Sfântul Teodosie cel Mare, supranumit Chinoviarhul, între anii 465-476, la răsărit de satul păstorilor, la o distanţă de aproximativ 12 km de Ierusalim şi 8 km de Bethleem. Ca prim-întemeietor al vieţii de obşte în Palestina, Sf. Teodosie a avut ucenici de diferite naţionalităţi, cunoscători ai mai multor limbi, la moartea sa lavra numărând peste 700 de călugări. Născut în Cezareea, în anul 423, din familie de creştini, Sfântul Teodosie a avut o copilărie plină de evlavie, din care cauză a şi plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă, să se închine locurilor pe unde a păşit Iisus Hristos. Aici, aproape de Hebron, s-a retras în pustie şi a pus bazele vieţii monahale de obşte, având ca model pe Sfântul Pahomie cel Mare din Egipt. De aceea este cunoscut şi ca Sfântul Teodosie „începătorul vieţii de obşte“. Totuşi, spre deosebire de obştile din Egipt, obştea sa avea ca regulă ospătarea gratuită a tuturor oamenilor, atât creştini, cât şi necreştini. Zeci de călugări serveau zilnic la mese, mai ales sâmbăta şi la sărbători. Sfântul Teodosie ţinea de fapt porţile mănăstirii deschise toată ziua şi toată noaptea. O rânduială care se mai păstrează şi astăzi la unele mănăstiri. Unde veşnicesc sfinţii doctori fără de arginţi Pe atunci existau aici 4 biserici, dintre care cea mai mare era consacrată Adormirii Maicii Domnului. Din această mănăstire au ieşit oameni de seamă ca Modest şi Sofronie, patriarhi ai Ierusalimului, şi istoricul Ioan Moshos. Aici se află mai multe morminte. Biserica frumoasă de azi a fost construită de episcopul grec Vartolomeu în anul 1951. Este locul în care se află şi peştera în care au poposit magii, înştiinţaţi în vis să se întoarcă pe altă cale. Iar în apropiere mai există încă o mică biserică, în care se coboară pe 26 de trepte şi în care se află mormintele Sfântului Teodosie, trecut la Domnul în anul 529, în vârstă de 109 ani, al mamei sale, Sfânta Evloghia, al mamei Sfântului Sava, al Sfintei Sofia, al Sfintei Teodota, Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Tot aici, în firide scobite în piatră, se găesesc moaştele unor cuvioşi părinţi, uitaţi de vremuri, şi ale altor sfinţi mari cunoscuţi din primele secole ale monahismului oriental. Prilej potrivit pentru pelerini ca, la această primă biserică subterană, ce datează din epoca de aur a monahismului palestinian, să aprindă câteva lumânări, să se reculeagă şi să cânte troparul Cuviosului Teodosie: „Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului ai lucrat-o...“ Apă pentru Ierusalim Tot pe drumul spre Hebron, în partea de sud a Bethleemului, se află Lavra Sfântului Hariton, azi în ruine. Sfântul Hariton, după ce a fost eliberat din închisoare, unde fusese aruncat de împăratul Aurelian, a înfiinţat mănăstirea ce i-a purtat numele, nu departe de localitatea veche Etam, azi numită Arta, unde erau grădinile închise ale lui Solomon. De numele lui Solomon se leagă şi cele trei rezervoare uriaşe de apă, cunoscute sub numele de „Iazurile lui Solomon“, situate la aproximativ un kilometru de la Bethleem spre Hebron, pe partea stângă. Potrivit afirmaţiei lui „Mi-am făcut iazuri, ca să aud dumbrava unde cresc copacii“ (Eclesiastul 2,6), iazurile au fost construite pe vremea lui Irod. Apa de ploaie colectată din dealurile învecinate era direcţionată prin intermediul apeductelor, şi astfel Ierusalimul era aprovizionat cu apă în tot cursul anului. Sistemul acesta este utilizat până în ziua de astăzi. Locul denumit „Apele Apostolului Filip“ se află la distanţă de 19 km de Bethleem, într-o vale în care curge un râu cu apă foarte curată. Aici era drumul roman care ducea din Hebron spre Gaza, aşa cum rezultă din mărturia Fericiţilor Ieronim şi Eusebiu, precum şi din cele ce indică harta de la Madaba. Este valea cu ape unde a botezat Apostolul Filip pe eunucul din Etiopia (Fap. Ap. VIII, 26-40). Sf. Gheorghe, cinstit de mahomedani Ultimele popasuri biblice, înainte de a intra în Mănăstirea „Sf. Sava“, le facem la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ din Beitjala şi în Valea Strugurelui. La nord-vest de iazurile menţionate mai sus, se află satul Beitjala, numit de arabi El-Hader (Grabnic Ajutător), locuit în întregime de ei. Este un sat în mijlocul căruia se află biserica închinată Sfântului Gheorghe şi în care se găseşte o icoană a sfântului, făcătoare de minuni. De remarcat că mahomedanii cinstesc cu multă evlavie Biserica „Sfântul Gheorghe“, aducând, în numele sfântului, drept jertfă, oi şi capre. Se spune că proprietatea pe care se află biserica aparţinea mamei Sfântului Gheorghe din Lida şi că, într-o vedenie, Sfântul Gheorghe a cerut să i se facă aici o biserică. Biserica a fost reconstruită în anul 1931 de către patriarhul Damian. Încheiem periplul nostru biblic cu Valea Strugurelui, situată la nord-vest de Beitjala, locul unde au adus strugurii cele 12 iscoade trimise de Moise să cerceteze pământul Canaanului, înainte de intrarea evreilor, (Numere XIII, 1-33), urmând ca, în ziua următoare, să ne oprim la Stejarul Mamvri şi la Mănăstirea „Sf. Sava cel Sfinţit“. ▲