Pelerinaj şi ospitalitate în Scandinavia medievală (II)

Din păcate, sunt foarte puţine sursele scrise cu privire la pelerinii spre Trondheim, la impresiile lor, la rutele urmate, la ţările lor de origine, comparativ cu celelalte surse referitoare la marile pelerinaje spre Ierusalim, Santiago de Compostela sau Roma. Ceea ce a mai rămas şi a fost descoperit legat de pelerinajul din nordul Europei, deocamdată, sunt doar diverse vase în care se păstra apa sfinţită şi diferitele insigne de pelerin cu chipul Sfântului Olav. 

Pelerinii care aduceau diferite daruri şi le donau bisericii în semn de evlavie şi mulţumire primeau insigne fabricate din diverse aliaje metalice, de 5-10 centimetri, cu chipul regelui martir, însă presupunem că şi pelerinii care nu reuşeau să lase ofrande îşi puteau procura insigne (poate mai modeste calitativ). Aceste insigne se purtau pe haine, la piept, pe pălării sau pe bagaje. Cele mai vechi insigne pentru pelerini datează în Europa din secolul XII, dar cele care îl înfăţişează pe Sfântul Olav tronând şi ţinând în mână securea cu care a fost martirizat datează de mai târziu, din secolele XIV-XV. Aceste insigne care îl reprezintă pe Sfântul Olav nu sunt foarte numeroase, însă locul în care au fost descoperite dovedesc că majoritatea pelerinilor care mergeau la Nidaros erau din ţările scandinave. Cea mai mare colecţie de astfel de insigne cu chipul Sfântului Olav, 325 de piese, se păstrează astăzi în Muzeul Salisbury din Marea Britanie1. Aceste insigne erau mărturii că pelerinajul a fost încheiat cu împlinire, pelerinii le purtau spre sfinţire, dar şi ca semn de prestigiu în comunitatea lor, mărturisind astfel bucuria că au fost pe urmele Sfântului Olav. Aceste obiecte sfinţite obţinute în istovitoarele pelerinaje din vechime erau puse alături de pelerini chiar în mormânt, aşa cum s-a dovedit în urma cercetărilor arheologice cu scoica oceanică a Sfântului Apostol Iacob pe care o primeau cei care ajungeau la Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei. Scoica de pelerin adusă ca binecuvântare de la moaştele Sfântului Apostol Iacob din Santiago de Compostela a fost găsită în mormintele creştinilor2. 

 

Foarte cunoscut era izvorul Sfântului Olav din Catedrala de la Nidaros, fiind considerat tămăduitor3. S-au descoperit pe parcursul anilor mai multe vase de ceramică în care pelerinii luau apa făcătoare de minuni şi o duceau acasă. La fel ca şi în cazul insignelor, numărul recipientelor identificate este foarte mic. Cel puţin 150 din astfel de vase s-au descoperit în Norvegia, în case vechi din oraşele medievale. Este evident că aceste recipiente au fost întrebuinţate şi pentru altceva, însă găsirea unuia în fântâna Sfântului Olav din Catedrala din Nidaros, după ce aceasta a fost curăţată recent, demonstrează folosinţa expresă: luarea şi purtarea apei tămăduitoare din fântâna sfântului din Catedrala din Nidaros, de lângă mormântul sfântului rege, pentru care mulţi pelerini veneau de la distanţe mari4. 

 

Pelerinii din perioada medievală purtau cu ei şi aşa-zisele paşapoarte de pelerin, scrisori de binecuvântare din partea preotului lor paroh, recomandând pe fiecare purtător ca „bona fide pilgrim“. Până în prezent, s-au identificat în pelerinajul spre Trondheim 10 scrisori de recomandare, dintre care una a fost concepută la 1 mai 1493 pentru Eivind Dyrasson5. Paşapoartele de pelerin erau mai des folosite în pelerinajele la moaştele Sfântului Apostol Iacob de la Santiago de Compostela decât în pelerinajele din nordul Europei. 

În perioada medievală, pelerinajul la Nidaros (vechiul nume pentru Trondheim) era, în Apus, al patrulea ca importanţă şi amploare, după pelerinajul de la Ierusalim, Roma şi Santiago de Compostela. Rutele acestui pelerinaj aveau denumirea de: pilegrimsleden, fiind de două feluri, pentru oamenii simpli, allmuevegen = poteca poporului, şi pentru cei mai înstăriţi, kongeveien = ruta regală, care, în pofida denumirii, era iniţial o potecă care cu timpul s-a lărgit pentru a putea fi parcursă de vehicule trase de cai6. 

 

 

Cele mai practicate rute în trecut şi redescoperite şi revalorificate astăzi sunt următoarele: 1. de la Oslo la Trondheim, calea numită Gudbrandsdal; 2. Stavanger - Trondheim; 3. din Suedia de la Värmland, Härjedal, Jämtland; 4. pe mare pentru cei care veneau din Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Groenlanda, Feroe şi insulele din apropiere. Prima rută, cea mai cunoscută şi mai folosită, de la medievalul Oslo spre Nidaros, lua aproximativ 25 de zile şi se încerca să se ajungă la Nidaros în ajunul zilei de 29 iulie pentru slujbele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Olav. 

 

Această rută există şi astăzi, numai că ea este marcată doar într-o singură direcţie, spre Trondheim, fiindcă pelerinii de acum nu se mai întorc pe jos, cum o făceau pelerinii din trecut7. 

 

Cu toate că pelerinajul spre Trondheim era al patrulea ca amploare, dovezile arheologice sunt foarte puţine, comparativ cu cele ale pelerinajelor organizate spre celelalte trei mari centre spirituale. Motivul principal este adoptarea radicală de către scandinavi a Reformei protestante, în jurul anului 1537, prin închiderea mănăstirilor, renunţarea la cultul sfinţilor şi implicit la toate relicvele sfinţitoare ale tezaurului liturgic. După ce Reforma protestantă pătrunde şi în Norvegia, pelerinajele sunt interzise şi, odată cu trecerea timpului, toate lăcaşurile special amenajate pentru primirea şi îngrijirea pelerinilor, numite şi „Câmpurile lui Olav“ (Olav's fields), care erau construite pe rutele de pelerinaj, la fiecare 9 kilometri, aşezămintele de găzduire a pelerinilor, spitalele, fântânile (Olavbrunnen), izvoarele făcătoare de minuni (Olavskilde), adăposturile pentru pelerini şi animalele lor (saelehuser - care puteau fi şi refugii pentru noapte şi furtuni) şi alte rute de taină şi de nevoinţă, asociate cu paşii şi faptele Sfântului Olav, se vor pierde până la dispariţie8. În zilele noastre se mai găsesc câteva aşezăminte construite pe locul sau în apropierea fostelor aşezăminte şi popasuri pentru pelerini, care însă cu greu ne mai spun câte ceva din vechile saelehuse-uri. 

 

Până astăzi localitatea Stiklestad, locul celebrei bătălii care a marcat definitiv istoria şi cultura vikingilor norvegieni prin consolidarea unui stat medieval creştin, după model european, rămâne un centru spiritual şi cultural unde în ziua sărbătoririi Sfântului Olav, pe 29 iulie, se adună oamenii, însă, din păcate, se pune foarte puţin accentul pe dimensiunea spirituală a prăznuirii de odinioară. În fiecare an, cei aproximativ 50.0009 de „pelerini moderni“, printre altele, asistă la punerea în scenă a bătăliei care l-a avut protagonist pe regele martir în 1030. (Va urma)

 

 

1. Alison Raju, Pilgrim Road to Nidaros, Ed. Cicerone Press, Milnthorpe, 2001, p. 14.

 

2. De pildă, în ostrovul scoţian Isle of May a fost descoperit un mormânt cu osemintele unui tânăr bărbat din secolul al XIV-lea care avea introdusă în gură scoica de pelerin de la moaştele Sfântului Apostol Iacob din Santiago de Compostela, cf. Peter Yeoman, Pilgrimage in medieval Scotland, B.T. Batsford Ltd/Historic Scotland, London, 1999, p. 63. 

 

3. Această tradiţie a izvoarelor cu apă tămăduitoare închinate Sfântului Olav au supravieţuit chiar după Reformă în unele părţi ale Norvegiei, chiar dacă protestantismul nu încuraja astfel de acte de evlavie. Chiar în zilele noastre oamenii mai iau apă de la unul din izvoarele Sfântului Olav de lângă Sul şi folosesc apa pentru Botez. Cf. Brita Hardeberg, Berit Lånke og Thore Nome, Linking the Past…, in Brita Hardeberg, Øystein Bjørdal, op. cit., Trondheim, 2000, p. 14. 

 

4. Alison Raju, op. cit., p. 47.

 

5. Ibidem, p. 14.

 

6. Ibidem, pp. 12-13.

 

7. Ibidem.

 

8. Alison Raju, op. cit., p. 7.

 

9. Stein Thue (ed.), op. cit., p. 14.