Periplu de gând, de la Naştere la Adormire

Cununa sărbătorilor bisericeşti începe, după rânduiala Bisericii noastre, cu o sărbătoare întru pomenirea Maicii Domnului (8 septembrie) şi se încheie cu o sărbătoare consacrată tot Maicii Domnului (15 august). Această rânduială are tâlcul şi însemnătatea ei în istoria mântuirii neamului omenesc. Drept aceea, vom încerca, în cele ce urmează, în grai de sinaxar, un periplu de gând asupra momentelor cruciale din viaţa şi lucrarea Preasfintei Fecioare.

Când a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu înger din cer care să vestească bătrânului Ioachim naştere de prunci. Şi, spre încredinţare, acelaşi înger a vestit şi Anei dezlegarea pântecelui său şi naşterea "fiicei prea frumoase şi prea alese", care se va chema Maria... Vestire de înger... Din aceste vestiri s-au încredinţat bătrânii cei neroditori că minunat lucru este dezlegarea ce se dă lor din ceruri şi că rodul, care se naşte la vârstă aşa de înaintată, va fi menit pentru scopurile înalte ale lui Dumnezeu. Şi aşa a fost. Maria, fiica fericiţilor părinţi Ioachim şi Ana, s-a făcut "Scara celui Preaînalt", ea a fost rânduită să nască "fără sămânţă bărbătească", pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru. S-au bucurat atunci bătrânii. S-au bucurat rudeniile lor. S-a bucurat neamul lui Israel. Ne bucurăm însă mai vârtos, noi, creştinii, şi sărbătorim cu inima venirea pe pământ a Sfintei Fecioare. Se bucură apoi mamele şi bărbaţii care n-au prunci şi care, cu evlavie şi credinţă, cer Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana mijlocire către Preacurata ca să le dezlege nerodirea pântecelui... Şi se mustră toţi aceia care ucid ca nişte păgâni pruncii înainte de naştere sau împiedică zămislirea prin cine ştie ce meşteşugite încercări... Vovidenia, loc de aleasă creştere ...Era obiceiul la evrei, dar şi la alte popoare, ca acel dintâi copil odrăslit să fie închinat templului. Acesta trebuia să slujească acolo până la moarte, lipsindu-se de grijile şi bucuriile lumii şi trăind în curăţie şi desăvârşită sărăcie. Unei asemenea rânduieli s-au supus şi bătrânii Ioachim şi Ana. Pârga pe care o oferă ei la templu era de mare preţ. O căpătaseră în chip minunat: prin rugăciune şi la adânci bătrâneţe, deci, atunci când izvoarele naşterilor sunt, după fire, încuiate... Ajunsă la poarta templului, douăsprezece trepte avea să urce copila până la locul întâmpinării de către arhiereul cel mare, Zaharia. El ştia, din îngerească descoperire, pe cine avea să primească. Şi, cu braţe tremurânde, de frică şi de bătrâneţe, a condus pe neprihănita Fecioară în partea cea mai înfricoşată şi tăinuită a altarului, în Sfânta Sfintelor, unde nimeni nu avea drept să locuiască şi să intre, afară de arhiereu, într-un an o dată... Acolo a rămas Maria, Născătoarea de Dumnezeu, timp de doisprezece ani, până la plinirea vremii. Rugăciuni de zi şi de noapte a făcut, hrană de la îngeri a primit şi cu citirea şi cugetarea Scripturilor a petrecut anii săi, căci aşa se cădea să fie şi să crească Maica Domnului nostru. "Taina cea din veac ascunsă" În 25 de zile ale lui martie se vesteşte pământului deşteptare din somnul odihnei şi trecere la viaţa cea nouă a primăverii. Văzduhul dă de veste despre înnoirea lui, iar coaja pământului, prinsă de nămeţi, atâta amar de vreme, a înţeles chemarea şi s-a scuturat de cojocul cel alb pentru a-L putea primi pe Oaspetele care vine, pe Mirele cel mult aşteptat... Iată că a sosit, vestită de înger, ziua aceea în care Fiul lui Dumnezeu îşi ia sălaş de om în pântece de Fecioară şi astfel Fiu al Omului se face... Vestirea aceasta care se face firii de afară nu rămâne, însă, fără sunet şi trâmbiţare înlăuntrul omului. Căci trup şi suflet este el, pământ amestecat cu suflare de viaţă, tină din grădina Edenului celui de demult, însufleţit cu duh din duhul lui Dumnezeu. Pentru aceea, Sfânta noastră Biserică a rânduit primenire a sufletului şi sărbătoare de taină în care început întrupării Fiului lui Dumnezeu se pune. Creaţia întreagă ia aminte de vestea cea bună pe care trimisul ceresc, Gavriil Arhanghelul, o aduce Fecioarei Maria: "iată în pântece vei lua şi vei naşte fiu"... Din veacuri se aştepta această grăire, căci, zidind Dumnezeu pe om şi greşind el, n-a suferit Îndurătorul Părinte să rămână făptura Sa întru întuneric şi în umbra morţii. De multă şi îndelungată iarnă se ruga făptura lui Dumnezeu să scape, pentru ca să se trezească la primăvara vieţii, să descătuşeze puterile sale sufleteşti şi să le reverse în duhovnicească floare şi sfinte roade. Iată, vremea a sosit şi în sânul Fecioarei se încheagă Fiul Omului, care va slobozi pe om. Din vasul cel preacurat şi pururea neatins se ridică Iisus, Fiul celui Preaînalt. Maria, prunca neprihănită, se face Maica Domnului şi de-a pururea rămâne Fecioară. Toate acestea pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire. Pentru curăţirea apelor noastre sufleteşti de tina întinăciunii, pentru înverzirea gândurilor şi a inimilor noastre, pentru albirea casei noastre lăuntrice, pentru însămânţarea ogorului vieţii noastre cu faptele bune şi cu răsadul creştineştilor deprinderi. Pentru aceea zicem noi că Buna Vestire, pe care Evanghelia ne-o pune înainte la fiecare cap de primăvară, este începutul primăverii sufleteşti a credinciosului şi colţul de verdeaţă al bucuriei care în noi se împlineşte... În cer şi pe pământ La plinirea vremii, apropiindu-se clipa mutării la cele cereşti, Fiul său şi Dumnezeul nostru i-a trimis blândă vestire prin Arhanghelul Gavriil despre această mutare şi ramură de finic prealuminoasă i-a dat ei, spre încredinţare. De care vestire bucurându-se, Născătoarea a mers în Muntele Măslinilor, îndeosebi să se roage. Şi i s-au înclinat ei până la pământ pomii şi verdeţurile, lacrimi de rouă picurând din mugurii lor, pentru despărţirea ce avea să vină. Iar acum, cu îngerii şi serafimii, locuieşte sălăşluind pe scaunul dumnezeieştii slave, ca o Împărăteasă a cerului şi a pământului, precum zice psalmistul... mutându-se la viaţa cea nouă, Preasfânta Fecioară nu ne-a părăsit. Cu aceeaşi dragoste şi râvnă împărăţeşte cerul şi pământul. Ba, pe cât ne spun nenumăratele sale minuni, cu îndoită putere mijloceşte pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire. De câte ori nu şi-a plecat ea genunchii în faţa tronului ceresc pentru necăjiţii care cad în cursele vrăjmaşului! Din câte robii, blesteme şi boli i-a scos şi i-a izbăvit pe fiii neamului omenesc! Câte lacrimi ale maicilor n-au fost uscate cu ajutorul ei! Cu câtă bucurie şi grabă aleargă ea şi astăzi în sprijinul amărâţilor care o roagă, plâng, se smeresc, postesc, nădăjduiesc, se închină cu credinţă icoanei sale şi prăznuiesc cu vrednicie pomenirile sale! ...Şi noi sfârşim acest periplu de gând smerit cu împreună-rugăciunea Bisericii întregi: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii!" Amin.