Peşterile călugărilor din Kiev

O călătorie la Kiev trebuie neapărat să cuprindă şi un popas la oaza duhovnicească de la Pecerska. „Lavra Peşterilor“ nu este doar o mănăstire, ci mai degrabă un oraş monahal. În cei 1000 de ani de existenţă, Pecerska a adunat istorie, sfinţi, fapte măreţe, cultură, biserici, clopotniţe etc. Sufletul Lavrei Pecerska, însă, se află în galeriile subterane, săpate în calcar. Odată ajuns în aceste „peşteri“, de unde şi vine numele lavrei, nu te mai gândeşti că te afli în Kiev, în Ucraina, nici măcar undeva pe pământ.

În cronica rusă veche „Amintire despre anii din trecut“ a lui Nestor, se aminteşte de o mănăstire din apropierea Kievului, pe la anul 1051. Primul vieţuitor al mănăstirii a fost Antonie (în lume purtase numele Antipa) din cetatea Lubeci, de lângă Cernigov. Acesta a fost tuns în monahism la mănăstirea Esfigmenou din muntele Athos şi, venind la Kiev, s-a sălăşluit în peştera săpată mai demult de Ilarion (preotul bisericii Spasski, din satul Berestovo, aflat în apropiere), numit, în 1051, mitropolit de Kiev. În scurt timp, despre călugărul din peşteră au aflat oamenii credincioşi, care au început să vină după binecuvântare, dar şi cu hrană, unii dintre aceştia dorind chiar să urmeze viaţa monahală. În curând, Antonie şi-a făcut 12 ucenici, care au continuat să sape în roca de calcar de pe malul Niprului, amenajând în galeriile astfel formate chilii şi o biserică, pentru slujbe. Începuturile mănăstirii şi ieşirea din subteran Nu după multă vreme, Antonie a numit stareţ pe un ucenic, Varlaam, şi s-a retras în altă peşteră din zonă. Urmaşul lui Varlaam, Teodosie, a început săparea altor galerii, mai departe de centrul mănăstirii, numite mai târziu „peşterile din depărtare“, spre deosebire de „peşterile din apropiere“, raportându-se la biserica mare, închinată „Adormirii Maicii Domnului“, construită ulterior. El a fost cel care a introdus, pentru comunitatea care avea deja 100 de călugări, regulile monahale ale vieţuirii de obşte de la mănăstirea Studion. Astfel, monahii au ieşit la suprafaţă, construind chilii şi biserica „Naşterii Maicii Domnului“. Mai târziu, când toată viaţa monahală s-a mutat la suprafaţă, galeriile subterane au fost folosite ca gropniţe, vreme de şapte secole. Tot în timpul vieţii stareţului Teodosie s-a construit şi biserica mare, „Adormirea Maicii Domnului“ (1073-1089). Stareţul Teodosie a fost înmormântat în această biserică în anul 1091. În secolul al XI-lea a început construcţia bisericii „Sfânta Treime“ de deasupra porţilor de la intrarea în mănăstire, a bisericii-trapeză, astfel că în secolul al XII-lea complexul monahal, numit „Lavra Pecerska“ era deja impresionant. Mănăstirea a jucat un rol important în dezvoltarea literaturii, arhitecturii, broderiei şi tipăriturilor Rusiei kievene. În lavră au vieţuit şi au lucrat cronicari de seamă, cum a fost Nestor, care, în jurul anului 1110, a scris vestita sa cronică „Amintiri despre anii din trecut“ - lucrarea de bază pentru cunoaşterea Rusiei kievene din secolele X-XII. Rezistenţa la primele „experimente“ uniatiste Mulţi dintre călugării de aici deveneau misionari, predicând creştinismul în ţinuturile locuite de păgâni. Amintim astfel, pe cuviosul Eustratie Postitorul, care a fost luat prizonier de cumani, vândut iudeilor şi chinuit pentru predicarea creştinismului; pe cuviosul Cucşa şi ucenicul său, Ioan, care au încreştinat popoarele slave din nord-estul Rusiei şi care au fost, de asemenea, martirizaţi, cât şi pe cuviosul Nikon, care a creştinat una dintre familiile de vază ale cumanilor. În prima parte a secolului al XIII-lea, în mănăstire s-a scris „Patericul Lavrei Pecerska“, care au avut la bază povestirile monahului Policarp şi epistolele episcopului de Vladimir. În secolele XIII-XIV, în timpul ocupaţiei mongole a teritoriului Rusiei Kievene, mănăstirea a supravieţuit cu greu, iar monahii trăiau prin păduri şi peşterile din apropiere. Începând cu secolul al XIV-lea, când ţinuturile Kievului au fost cucerite de Regatul Lituanian, lavra a început să înflorească din nou, reprezentând o „fortăreaţă“ a Ortodoxiei ruse, într-un context în care Biserica Romano-Catolică făcea primele „experimente“ uniatiste. În secolul al XVII-lea mănăstirea a dat o seamă de mari ierarhi şi teologi care au apărat Ortodoxia şi au întărit-o. Enumerăm dintre aceştia pe Sf. Ierarh Petru Movilă, Elisei Berinda, Zaharia Kopistenski, Alexandr Tarasevici ş.a. În anul 1718 un mare incendiu a distrus toate construcţiile din lemn şi le-a afectat şi pe cele din piatră. Atunci a ars şi biblioteca mănăstirii. După aceasta, s-au construit biserici şi clădiri din piatră, în stilul baroc, de atunci datând bisericile „Tuturor Sfinţilor“, „Naşterii Maicii Domnului“, „Înălţării Sfintei Cruci“, clopotniţele de deasupra peşterilor din apropiere şi din depărtare, chiliile stareţilor, tipografia şi alte clădiri. Tot în stil baroc au fost restaurate catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ şi biserica „Sfânta Treime“, de deasupra porţilor mănăstirii. Teritoriul lavrei din deal a fost înconjurat de ziduri din piatră. Astfel, la mijlocul sec. XVIII a luat naştere un ansamblu arhitectural unic, care s-a păstrat astfel până în zilele noastre. Lavra Pecerska a devenit, în secolul al XVIII-lea, cel mai mare complex mănăstiresc din Rusia, însumând aproape 30 de hectare. Pe teritoriul acesteia se aflau aproape o sută de construcţii, din care 42 sunt unicat. Lavra avea 23 de biserici (dintre care 6 în peşteri). Mănăstirea a dăruit lumii creştine aproape 150 de sfinţi, dintre care 119 au moaştele neputrezite, păstrate atât în peşteri, cât şi în alte locuri sfinte. Lavra a fost întotdeauna în atenţia ţarilor, care i-au închinat multe bunuri. De asemenea, mulţi principi, conţi şi moşieri vizitau lavra şi o împodobeau cu diverse obiecte scumpe. Suferinţele lavrei din timpul comunismului În urma revoluţiei din 1917, viaţa mănăstirii s-a schimbat radical. În data de 25 ianuarie 1918, la porţile lavrei a fost martirizat primul neomartir rus, mitropolitul de Kiev şi Halici, Vladimir. În 1920 lavra a fost închisă. Bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial au distrus şi catedrala „Adormirea Maicii Domnului“. În 1942 mănăstirea a fost redeschisă, iar puţinii vieţuitori care au rezistat ulterior presiunilor comuniste au fost alungaţi din nou în 1961, atunci când lavra a devenit muzeu. În timpul Uniunii Sovietice, pe teritoriul lavrei, orăşel muzeal, erau deschise, pentru a fi vizitate: Muzeul cultului şi al treburilor gospodăreşti; Atelierul de restaurare ucrainean; Muzeul de numismatică; Muzeul de tehnică veche; Muzeul de antichităţi ucrainene; Tipografia Academiei de Ştiinţe; Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“; Biserica de deasupra porţilor „Sfânta Treime“, bisericile „Mântuitorul“, „Sf. Nicolae“, „Înălţarea Sfintei Cruci“, „A tuturor sfinţilor“, „Naşterea Maicii Domnului“, „Zămislirea Sfintei Ana“; peşterile „din apropiere“ şi „din depărtare“, zidurile cetăţii cu turnurile, arhiva lavrei, biblioteca veche şi cea a mitropolitului Flavian. După război, pe teritoriul rezervaţiei - lavra - a fost înfiinţat un imens complex de restaurare a monumentelor de arhitectură, de comunicaţii subterane, s-au făcut săpături în peşteri şi în ruinele catedralei „Adormirea Maicii Domnului“. În cadrul acestui proces au fost descoperite multe obiecte valoroase din sec. XVI-XVIII, iar în 1945 au fost readuse din Germania, 40 de lăzi cu opere de artă, luate în timpul războiului. Lucrurile au început să revină la făgaşul normal în 1988, când s-au serbat, cu mare fast, 1000 de ani de la încreştinarea Rusiei. Atunci s-a slujit pentru prima oară, după atâţia ani, Liturghia în biserica Cuviosului Teodosie din „peşterile îndepărtate“, iar după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, lavra a început să renască. Din păcate, nici în ziua de azi nu au fost înapoiate Bisericii toate clădirile complexului, multe dintre ele fiind încă în posesia statului. Astăzi, în complexul mănăstiresc Lavra Pecerska se află reşedinţa Mitropolitului Kievului, Academia şi Seminarul Teologic, Administraţia mitropolitană şi chiliile vieţuitorilor mănăstirii. Epilog În peşterile săpate în calcar nu sunt decât chilii, candele aprinse şi sfinţi care veghează neîncetat. Cineva obişnuit să trăiască în confortul actual are un şoc la vederea condiţiilor de trai ale foştilor vieţuitori ai mănăstirii. Zăvorârea, una dintre formele ascetice practicate odinioară de călugării Pecerskăi depăşeşte orice închipuire. Desigur, nu doar zăvorârea aduce mântuire, căci nu toţi sfinţii au fost zăvorâţi. Unii, chiar de acolo, de la Lavra Pecerska, au fost gropari, portari, prescurari, iar alţii principi sau moşieri, dar toţi au ajuns la o singură concluzie: fala lumească nu are nici o valoare! Şi de aceea acum veghează de lângă tronul ceresc şi speră ca cei care trec prin galeriile subterane de pe malul Niprului, casa lor pământească, să înţeleagă ceva din felul în care ei au ales să-şi trăiască viaţa. Să priceapă ce merită şi ce nu merită importanţă în scurta noastră viaţă pământească. ▲ O zi în „Lavra Peşterilor“ Încă din timpul Cuviosului Teodosie, lavra a trăit după regula vieţii de obşte a mănăstirii Studion din Constantinopol, dar, cu timpul, au apărut unele particularităţi. Astfel, ziua la mănăstire începe cu ieşirea fraţilor din chilii şi participarea la slujba Miezonopticii. Fraţii primesc pomelnice cu nume de vii şi adormiţi, pe care le citesc în timpul slujbelor. După Miezonoptică se citesc Ceasurile, iar după acestea începe Liturghia. În lavră se citeşte, de asemenea, Psaltirea „neadormită“, monahii rânduindu-se astfel încât citirea psalmilor să nu înceteze, zi sau noapte. Citirea acestora se face într-un paraclis mic din „peşterile apropiate“. Zilele de sărbătoare sunt deosebite la lavră, când se prăznuiesc hramurile bisericilor complexului mănăstiresc (Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire, Sfânta Treime, Înălţarea Sfintei Cruci, Duminica Tuturor Sfinţilor, Zămislirea Sfintei Ana, Sfinţii Antonie şi Teodosie, Izvorul Tămăduirii). În peşteri se săvârşesc adesea slujbe, iar mirul cu care se miruiesc credincioşii la sfârşit este luat de la sfintele moaşte izvorâtoare de mir. Agapa de după liturghie este o continuare a vieţuirii în rugăciune. În timpul mesei, la trapeză se citesc Vieţile Sfinţilor sau opere ale Sfinţilor Părinţi în care se tâlcuieşte Sfânta Scriptură. Arhimandritul lavrei este astăzi IPS Vladimir, Mitropolitul Kievului, iar stareţ este, din 1994, Arhiepiscopul Pavel de Vâşhorod, vicarul Mitropoliei de Kiev. Lavra are, în continuarea tradiţiei de muncă, printre fraţii ei: informaticieni, tâmplari, mecanici, instalatori, arhitecţi, grădinari, apicultori, brutari, bucătari, medici etc. Mănăstirea are şi un birou de pelerinaje. Atelierele mănăstireşti produc obiecte de artă bisericească. De asemenea, şi-a reluat activitatea şi tipografia. Corul mănăstirii cântă nu doar la catedrală, ci este invitat şi la diferite festivaluri. Un loc aparte în rândul ascultărilor îl au cele care ţin de paracliserii şi îngrijitorii peşterilor, căci acestea ţin de o prezenţă continuă în apropierea locurilor sfinte, ceea ce necesită o evlavie şi atenţie deosebite. Bisericile şi clădirile lavrei au început să fie restaurate. Catedrala a fost restaurată din fondurile municipalităţii, dar şi prin contribuţia Mitropoliei Kievului. ▲ Peşterile „din apropiere“ şi „din depărtare“ Labirinturile peşterilor „din apropiere“ şi „din depărtare“ reprezintă un sistem complex de galerii subterane, având înălţimea de 2-2,5 m şi lăţimea de maximum 1,5 m. Lungimea totală a peşterilor din apropiere este de 313 m, iar a celor „ depărtare“ - 293 m. În fiecare labirint de peşteri găsim câte trei biserici subterane, cu iconostase metalice, aurite. În toate aceste biserici se fac slujbe. În pereţii galeriilor au rămas ferestruicile chiliilor monahilor zăvorâţi, care se însingurau şi îşi petreceau vremea doar în rugăciune şi postire aspră. Ei primeau zilnic de la ceilalţi fraţi câte o bucată de pâine şi un pahar cu apă. Atunci când pâinea şi apa nu dispăreau timp de câteva zile, se înţelegea că monahul murise şi ferestruica era zidită. De asemenea, de-a lungul galeriilor sunt expuse moaştele neputrezite ale sfinţilor lavrei. Având în vedere unicitatea ansamblului arhitectural al lavrei, UNESCO a înscris-o în lista de monumente de importanţă mondială. ▲ Biserica „Sfânta Treime“ de deasupra porţilor Biserica, în formă de cruce (10x8,9 m), a fost construită în 1108 cu cheltuiala principelui de Cernigov Sveatoslav Danilovici, care a fost tuns în monahism şi a devenit monahul Sveatoşa. Construcţia şi-a păstrat până azi forma iniţială. Zidurile împrejmuitoare ale mănăstirii, foarte masive, din piatră, şi care sunt unite cu biserica, au fost ridicate în secolul al XII-lea. Materialul de construcţie al bisericii, ca şi al altor edificii timpurii ale lavrei, îl constituie cărămida-plintă şi piatra. Edificiul era încununat de o cupolă semisferică, poleită. De la începutul secolului al XVIII-lea, biserica are cupolă în formă de pară, iar în locul clopotniţei de lemn s-a construit o cameră cu trepte care duc spre sfântul lăcaş. În acest fel, biserica a primit o formă nouă, caracteristică barocului ucrainean. ▲ Nomenclatorul ascultărilor Începând cu anul 1786, mitropoliţii de Kiev-Halici au purtat şi titlul de stareţi ai Lavrei Pecerska. Egumenul era, după stareţ, cel care conducea mănăstirea şi purta, de obicei, titlul de arhimandrit. Treburile mănăstirii erau conduse de Soborul duhovnicesc, în frunte cu egumenul. Următorul ca importanţă după egumen era economul, care se ocupa de cărţile mănăstirii şi de cheltuieli. Şeful biroului de calcule ţinea registrele de cheltuieli. Blagocinul era responsabil cu ordinea, comportamentul monahilor şi cu paza. Eclesiarhul răspundea de bisericile lavrei, veşmântare, obiectele bisericeşti, vânzarea lumânărilor, clopotniţe şi slujbe. Chelarul era responsabil cu trapeza, prescurăria şi tot ce ţinea de hrană. Ajutorul chelarului era „portarul beciurilor“. Responsabilii celor două peşteri erau mai mari peste fraţii din peşteri şi răspundeau de ordinea din peşteri şi de bisericile de acolo. Responsabilitatea conducătorului bolniţei era să aibă grijă de fraţii bolnavi şi bătrâni. Economul intern se ocupa de averea din interiorul lavrei, iar economul extern de cea din afara Kievului. Tipograful era responsabil cu tipografia, iar bibliotecarul cu biblioteca. Pentru spovedanie, fraţii alegeau un duhovnic. ▲ Catedrala necropolă a Sfântului Petru Movilă Catedrala mare, ridicată în cinstea „Adormirii Maicii Domnului“, este o perlă a artei ruseşti vechi. Aceasta a fost, din păcate, distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial (3 noiembrie 1941). După 1991 însă, autorităţile capitalei Ucrainei au decis să o refacă, primind şi ajutorul Mitropoliei Kievului. Zidirea primei catedrale s-a încheiat în 1077, forma acesteia fiind de hexagon, cu o turlă mare în mijloc. Catedrala era prima construcţie de piatră din mănăstire. În secolul al XI-lea biserica a fost înfrumuseţată cu icoane în mozaic, printre pictori numărându-se vestitul iconar Alipie, care învăţase arta mozaicului la greci. La începutul secolului al XII-lea, de catedrală a fost lipită altă construcţie, biserica „Sf. Ioan Botezătorul“. De-a lungul timpului, catedrala, tipar de construcţie pentru multe alte biserici din Rusia, a suferit multe avarieri din cauza cutremurelor, incendiilor sau atacurilor barbare. După incendiul din 1718, catedrala a fost lărgită considerabil, transformându-se într-o biserică cu şapte cupole. Atunci ea fost pictată, ca mai toate lăcaşurile din secolul XVIII-lea, în Ucraina, în stil neorenascentist. A fost din nou pictată la sfârşitul secolul al XIX-lea. Astăzi, după reconstrucţie, catedrala are etaj, unde mai este o biserică şi birouri şi nu este încă pictată în interior. Catedrala a devenit gropniţă pentru mitropoliţii Kievului, dar şi pentru diferite familii princiare. Sfântul Mitropolit Petru Movilă a fost, de asemenea, înmormântat în catedrală, dar, din păcate, rămăşiţele sale pământeşti nu s-au regăsit, după bombardamentul din 1941.