Frânturi de la o întâlnire care nu a mai avut loc

La începutul acestei  săptămâni, 11 mai, Biserica Ortodoxă Română a adus cinstire unui sfânt părinte cuvios contemporan, care și-a trăit aproape întreaga viață la Sfântul Munte Athos, la Chilia „Sfântul Gheorghe”-Colciu de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped, Părintele Dionisie Ignat. Iubit și prețuit deopotrivă de români, greci și de alte naționalități, acest Părinte întruchipează într-un fel Ortodoxia universală, în același timp valorificând și vocațiile proprii fiecărui neam sau etnii. 

În anul 2008, la 4 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dionisie Ignat, am ajuns la chilia lui în cadrul unui mic grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, sub îndrumarea părintelui prof. dr. Constantin Coman. Neștiind mai nimic despre acest părinte cuvios român, atunci am făcut întâlnire cu locul unde a trăit el, cu mormântul lui, cu zona respectivă, foarte frumoasă, unde se află Chilia Colciu, de unde se vede spectaculos marea și valea care coboară spre apă. Într-o înregistrare video, am aflat că zona aceea abruptă, care cobora de la chilie spre mare, a fost lucrată de părintele Dionisie pe când era în putere, împreună cu mica obște.

„Obștea de la Colciu”

Am văzut atunci pe viu starea smerită și oarecum simplă a acestui așezământ, care în vremea de acum a înflorit și s-a dezvoltat poate grație și ajutorului Sfântului Dionisie. Am constatat ulterior, din filmările cu Sfântul Dionisie, că starea chiliei din anul în care am vizitat-o era oarecum asemănătoare cu cea din timpul vieții lui, și m-am bucurat că și eu am trăit, pentru câteva clipe, ambianța părintelui. Am văzut chilia părintelui, care emana aceeași stare de smerenie, de simplitate, de lipsă totală de confort modern.

Faptul inedit al acestei vizite a fost că întreg grupul de pelerini români a fost imortalizat într-o fotografie împreună cu mica obște de atunci, fotografie care avea să se publice ulterior în volumul „Mount Athos, microcosm of the Christian East” (2012), editat de Graham Speak și ierarhul Kallistos Ware (†2022), cu denumirea de „Obștea de la Colciu”. Volumul a fost tradus în limba română și publicat la Editura Renașterea în 2014. Această fotografie are în ea și o părticică din moștenirea duhovnicească a Părintelui Dionisie, pentru că prin ea s-a popularizat în altă limbă și în alte culturi un pic din duhul acestui Sfânt care, deși român, a întruchipat în viața lui vocația specială a Athosului, de depășire eshatologică a granițelor naționale spre a aduce în comun slavă lui Dumnezeu.

Împărtășirea darurilor

În 1926, părintele Dionisie a venit cu vaporul în Sfântul Munte împreună cu fratele său și, după cum mărturisește, a muncit foarte greu la mănăstirile grecești până au obținut, după foarte mare efort, un loc unde să se așeze. Părintele Constantin Coman, care l-a cunoscut mai îndeaproape în timpul vieții, ne relata mărturia părintelui că munca cu ziua la mănăstirile grecești era foarte grea și oarecum umilitoare pentru români, dar părintele nu avea nici o urmă de resentiment sau reproș, ci îi îndemna pe români să ia aminte la darurile celorlalți. „Învățați-vă de la greci că au mintea ascuțită”, spunea părintele Dionisie. Într-o înregistrare,  spunea că munceau de dimineață până seara la vie, la grădină, iar toată noaptea stăteau la slujbă, de li se umflau picioarele „ca butucii”. Părintele a iubit foarte mult muzica psaltică și rânduielile slujbelor după tipicul ortodox din Athos și îi plăcea nespus să meargă la toate hramurile mănăstirilor și schiturilor din Athos pentru a deprinde cât mai bine și muzica, și tipicul. În alt loc, spunea că odată a fost aproape să fie omorât de un măgar care l-a târât cu piciorul prins în scară, și numai rugăciunea către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-a salvat. A trecut prin greutăți mari, dar le-a primit pe toate ca din mâna lui Dumnezeu, cu smerenie și ascultare. În ultima parte a vieții a orbit. Iubea Biserica din postura celui mai umil ascultător, nu din cea a unui poruncitor. Întrebat de pelerinii români cum ar putea fi gestionate anumite situații, cum ar fi unele impedimente canonice pentru Taina Căsătoriei, zicea că Biserica are putere să hotărască cum anume să se procedeze în fiecare situație în parte. „Biserica nu ne învață nimic greu, zicea, ce e greu în a face binele, în a iubi pe celălalt, dar inima noastră întoarsă spre păcate, spre plăceri, face ca să fie totul greu”.

„E o chestiune de necrezut”

Lăuda neamul nostru, spunând că noi românii trebuie să fim cei mai mândri pentru că ne-am născut creștini ortodocși în istorie și nu am cunoscut altă credință, și că Dumnezeu a revărsat multe daruri peste români. Elogia faptul că aproape toate mănăstirile din Sfântul Munte Athos au fost ajutate de domnitorii români, spunând că aceștia au fost „ctitori titanici” pentru Muntele Athos, dar deplângea faptul că noi românii nu avem un așezământ cu statut oficial de mănăstire în Athos și încheia cu cuvintele „e o chestiune de necrezut”, că după atâtea danii și ajutoare situația se prezintă astfel acum.

„Să ne osârduim tot timpul”, îndemna, și spunea că Împărăția lui Dumnezeu „se silește, iar silitorii o iau pe ea”.  „Viața aceasta este trecătoare, dar trebuie să avem în minte o altă viață care ne așteaptă. Omul închide ochii tru­pești și începe o altă viață fără de sfârșit. Dumnezeu l-a  făcut pe om pe pământ să trăiască în viața asta plină de necazuri și amărăciuni, dar viața aceasta ne-a dat-o să ne pregătim pentru veșnicie”, mai spunea Sfântul. 

„Hotărârile Sfinților Părinți sunt foarte lesnicioase de trăit”, mai spunea.  „Să nu ni se pară greu a executa ceea ce ne hotărăște Ortodoxia, că este adevărul.” „Dacă am ține cu strictețe hotărârea Bisericii, este cea mai ușoară cale către mântuire”, mai spunea Cuviosul Dionisie.  Îndemna mereu, pe oricine, la smerita cugetare.

Sfântul Cuvios Dionisie este un reper pentru românii din Sfântul Munte Athos. Alături de Sfântul Cuvios Petroniu de la Schitul românesc Prodromu, și de alți părinți cu viață îmbună­tățită, ei întruchipează specificul Ortodoxiei românești, și aduc în continuare cinste neamului din care au făcut parte.