Pimen Georgescu la începuturile slujirii monahale

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 15 Noiembrie 2011

După finalizarea stagiului inferior de la Seminarul Central din Bucureşti, în anul 1874, tânărul Petre Georgescu îşi întemeia o familie şi primea darul diaconiei pe seama Bisericii "Sf. Vasile" din Ploieşti. La numai un an şi câteva luni, acesta a rămas văduv, cu un copil şi greutăţile inerente vieţii. Însă Dumnezeu i-a îndrumat paşii spre continuarea cursurilor teologice cu sprijinul material şi moral al mărinimosului şi mângâietorului mitropolit Calinic Miclescu de la Bucureşti. La 1 septembrie 1877, mitropolitul îl numea diacon la Catedrala mitropolitană, pentru ca trei ani mai târziu să-l trimită cu bursă la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Reîntors la Bucureşti, mitropolitul Calinic îl numea predicator, calitate în care tânărul teolog Petre Georgescu s-a distins, fiind apreciat atât de oamenii Bisericii, cât şi de responsabili din stat. Apoi, din dragoste pentru slujirea lui Dumnezeu, Petre Georgescu a intrat în cinul călugăresc la Mănăstirea Căldăruşani, pentru ca în 1886 să fie hirotonit ieromonah de către mitropolitul Iosif Gheorghian, care ulterior i-a oferit rangul de arhimandrit. De asemenea, în plan cultural, arhimandritul Pimen a fost printre primii profesori ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde a predat apologetica creştină, teologia dogmatică şi simbolica. Din 1894 a fost directorul Seminarului Central din Bucureşti, pe care l-a reorganizat după legea din 1893. Doi ani mai târziu, a fost ales arhiereu-vicar, cu titlul de Piteşteanu, începând astfel o nouă etapă a slujirii altarului strămoşesc.