Pocăinţă, milostenie şi sărăcie
Începând cu slujba Vecerniei din această seară, a duminicii a V-a a Postului Mare, se cântă împreună cu Canonul Sfintei Maria Egipteanca - duminică închinată cuvioasei - şi un canon consacrat aproape în exclusivitate temei săracului Lazăr şi bogatului nemilostiv.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pentru fiecare din noi un exemplu de pocăinţă. Cântările duminicii acesteia din Triod sunt sugestive în acest sens. „Vânările sufletului şi patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului; păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat; cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia şi ne-ai odrăslit nouă roade de pocăinţă“, cântă „Slava“ de la Stihoavnă. Iar pocăinţa Sfintei Cuvioase duce la unirea cu Hristos: „Ceea ce a prins pe mulţi cu undiţa trupului, cu ochii, şi pentru scurtă plăcere i-a făcut mâncare diavolului, a fost pescuită cu tot adevărul de dumnezeiescul har al cinstitei Cruci, făcându-se ea preadulce mâncare a lui Hristos“, arată Canonul Utreniei. Episodul pedepsirii bogatului nemilostiv poate fi aplicat, într-un mod mai interior, şi omului păcătos, spune ierom. Makarios Simonopetritul.
Fiindcă „eu însumi“ mă asemăn acestui bogat şi, bogat fiind prin fire cu nemurirea, „am păcătuit împotriva mea însumi“, „desfătându-mă în plăceri“ prin iubirea de lux şi de plăceri, prin bucuriile acestei lumi, dar mai cu seamă din pricina dispreţuirii săracilor şi a absenţei compătimirii. Bogatul s-a osândit pe sine însuşi la iad, şi „eu“ sunt asemenea lui. Atunci ne vom ruga lui Dumnezeu să devenim „săraci în păcate“ şi în bunuri pământeşti, ca să dobândim aceeaşi răsplată ca şi Lazăr. Parabola e de asemenea prilejul reamintirii importanţei milosteniei şi a iubirii de săraci pentru a putea săvârşi un post duhovnicesc, şi a evidenţierii temeiului dogmatic al faptelor milosteniei: sărăcia de bunăvoie a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i îmbrăca pe oameni în nemurire. (Diac. George Aniculoaie)