Poeme eminesciene traduse în franceză de Paula Romanescu

Apreciata scriitoare şi traducătoare Paula Romanescu a realizat recent o variantă în limba franceză a unor poeme din creaţia lui Mihai Eminescu, iar câteva dintre acestea ni le-a oferit spre prezentare în paginile ziarului nostru, cu prilejul zilei de 15 iunie, când comemorăm plecarea în veşnicie a marelui poet. Născută la Tuţuleşti, în judeţul Argeş, licenţiată a Facultăţii de Limbi Romanice şi Clasice a Universităţii Bucureşti (1967), autoare a zeci de cărţi de poezie, Paula Romanescu este şi o neobosită traducătoare în limba franceză. A transpus până acum în limba franceză mai multe volume din creaţia unor autori valoroşi, precum Blaga, Arghezi, Bacovia, dar şi din lirica închisorilor comuniste. Poemele selectate aici fac parte din proaspătul volum român/francez: Mihai Eminescu, „Vremea trece, vremea vine/ Passe le temps, vient le temps. 101 poeme/ poèmes”, versiune franceză de Paula Romanescu (Editura Tiparg, Piteşti, 2020).

RĂSAI ASUPRA MEA
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.
Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

LÈVE-TOI AU-DESSUS DE MOI
Lève-toi au dessus de moi, douce lumière,
Ô, Sainte-Marie - fleur de lys triomphant!
Reviens dans la nuit noire de mes tourments
Comme dans mes rêves célestes de naguère!
Je ne veux pas que mon espoir désespère;
Fais-le renaître dans mon coeur brûlant,
Divine tendresse de mes rêves présents.
Que plonge en moi l’éclat de tes yeux clairs!
Seul, étranger, la souffrance pour toute joie,
Perdu dans ma misère profonde, totale,
Je ne crois plus aux splendeurs de la vie.
Redonne-moi la jeunesse et la foi,
Reviens vers moi de ton ciel d’étoiles,
Que je t’adore éternellement, Marie!

CE SUFLET TRIST
Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr-de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!

QUELLE ÂME TRISTE
Quelle âme triste mes aïeux
Me laissèrent-ils sur terre,
Que tous les chagrins de ce monde
Tant de place y trouvèrent!
Quelle âme triste et sans raison
Terre molle, terre inerte
Qui, après tant d’illusions,
Espère encore, déserte!
Comment supporte-t-elle cet amer
Chagrin qui ne finit plus?
Ô, vous les vagues de la sainte mer,
Emmenez-moi avec vous!

RUGĂCIUNE
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!

PRIÈRE
Princesse en te choisissant
Nous agenouillons en te priant:
Relève-nous et sauve-nous
De cette vague qui nous tue,
Sois notre abri et notre mur
De force, de salut et d’amour,
Pose ton regard sur nous,
Sainte-Mère, fleur de la vie,
Et éternellement Vierge
Marie!
Nous, qui grâce à Dieu le Père,
Nous faisons de l’ombre sur terre,
Nous relevons la tête, la voix,
Vers l’étoile des cieux, vers Toi;
Écoute nos pleurs, étrange
Princesse entre les anges,
Montre-toi de la nuit,
Douce clarté infinie,
Sainte-Mère, fleur de la vie,
Et éternellement Vierge
Marie!

CU PÂNZELE-ATÂRNATE
Cu pânzele-atârnate
În linişte de vânt,
Corabia străbate
Departe pe pământ.
Iar stolul rândurelelor
Trece-ntre cer şi mare...
O, stelelor, stelelor,
Nemuritoare,
De ce şi voi nu vă luaţi
Pe-ale lor urme oare?
De ce mă întristează
Că valurile mor,
Când altele urmează
Rotind în urma lor?
De ce căderea florilor
Ș-a frunzelor ne doare?
O, norilor, norilor,
Ști-veţi voi, oare,
De ce rămân atâtea-n veci
Şi numai omul moare?
În cer întotdeauna
Urmăm al nostru mers,
Ca soarele şi luna
Rotind în univers.
Un crez adânc pătrunde-va
De-a pururi omenirea
Că undeva, undeva
E fericirea:
Şi toţi aleargă după ea:
N-o află nicăirea.

LES VOILES PENDANTES
Les voiles pendantes
Au gré du vent,
La barque erre
Loin de la terre.
Et les hirondelles
Entre ciel et mer…
Ô, étoiles, étoiles
Éternelles, hélas,
Pourquoi ne suivez-vous pas
Leurs traces?
Pourquoi me rendent-elles triste
Les vagues qui se meurent,
Quand d’autres vagues se lèvent
Toujours et encore?
Pourquoi les feuilles qui tombent
Et les fleurs qui se fanent
Déchirent-elles notre coeur?
Ô, nuages, nuages, or
Sauriez-vous pourquoi
En reste-t-il tant de choses
Et seulement l’homme meurt?
Tour à tour sous le ciel
Nous, on passe sur la terre
Comme le soleil et la lune
Qui tournent dans l’univers.
Toujours en espérant
De raison et de coeur
Que le bonheur
Nous attend quelque part
Et tous le cherchent sans arrêt
Sans jamais le trouver.