Poezia a fost celebrată în toată lumea
Începând cu anul 1999, datorită UNESCO, în lume se sărbătoreşte, pe 21 martie, Ziua Internaţională a Poeziei. Despre poezie, poate mai mult decât despre orice altă artă, marele public ştie aparent cel mai mult, şi de fapt extrem de puţin. Încă există în conştiinţa publicului ideea că poezie înseamnă doar duioşie, amoc, nostalgie, că poetul este un umblăreţ pe nori, rupt de realitate. De fapt, nu de puţine ori poeţii au fost în avangarda schimbărilor sociale, au chemat mulţimile la luptă, au deschis drumuri.
Din păcate, poezia este puţin cunoscută şi pentru că, timp de foarte mulţi ani, în vremea comunismului, elevii au fost privaţi de cunoaşterea poeziei dincolo de clasicii care erau nu de puţine ori receptaţi ca „obligatorii“ şi poate chiar antipatizaţi.
Pentru a celebra într-un fel deosebit această zi a poeziei, în toată lumea se organizează diverse evenimente, menite să aducă în atenţia unui public cât mai diferit creaţia poetică, dar şi autorii. Anul trecut, un important lanţ de cafenele din România a avut o iniţiativă excepţională: a permis consumatorilor să plătească o cafea cu... o poezie scrisă pe loc, pe un şerveţel.
Anul acesta, chiar de 21 martie, se repetă evenimentul, încercându-se prin campania „Poezia poate face lumea mai bună“ să se strângă 15.000 de poeme. Doi artişti din zona muzicală - Răzvan Eremia şi Adrian Despot - şi un poet şi promotor cultural important, Răzvan Ţupa, au purtat discuţii în data de 19 martie pe marginea acestei campanii, la Casa Poeziei din Bucureşti.
Cum vânzările cărţilor de poezie înregistrează niveluri foarte scăzute, se speră ca astfel de iniţiative să producă efecte. Din păcate, situaţia actuală ne spune că poezia este o cenuşăreasă a târgurilor de carte (unde se vând în tiraje-record pentru vremurile noastre din cărţile vedetelor - vedete, adică persoane cunoscute prin mass-media -, recognoscibilitatea părând a fi cheia unui succes de casă mai mult sau mai puţin... literar).
Poezie în capitala Franţei
Institutul Cultural Român va promova poezia românească împreună cu Editura Vinea, la Paris, în cadrul „Salon du livre 2014“. În zilele de 22 şi 23 martie vor avea loc mai multe lansări de carte de poezie ale unor autori consacraţi în poezia românească, cum ar fi Şerban Foarţă, Florin Caragiu, Mihail Gălăţanu, Paul Gorban, dar şi al unei poete debudante, Diana Caragiu, cărţile lansate fiind publicate în română şi franceză. Autori români care locuiesc în Franţa, precum Miron Kiropol şi Claudiu Soare, participă şi ei la evenimentele salonului de carte din capitala Franţei. Editura Vinea, al cărei director este poetul Nicolae Tzone, este o editură specializată pe poezie, publicând de-a lungul anilor zeci şi zeci de autori, care majoritatea au confirmat şi cu volume ulterioare.
La Cluj, Ziua Internaţională a Poeziei a fost sărbătorită de către Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga“, prin organizarea unui recital de poezie susţinut de poeţi clujeni şi prin prezentarea de către Horia Bădescu a antologiei de poezie „Clujul poeţilor“, apărută la Editura Eikon, 2014.
De Ziua Internaţională a Poeziei, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Capitală a avut loc un „Recital cu pereche - noi şi amintirea lor“. La evenimentul organizat de Filiala Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Secţia poezie, în colaborare cu MNLR, au participat 23 de poeţi, care au citit, fiecare, un poem propriu şi unul ales din opera confraţilor plecaţi în eternitate. O insolită antologie de poezie contemporană, copertată de jazzmanul Mircea Tiberian şi trupa sa, intenţionează să readucă în atenţia publicului două arte de nişă – poezia şi jazzul. În acest fel, poeţii au adus un omagiu scriitorilor care le-au fost prieteni şi care nu se mai află printre cei vii, dar a căror poezie este cât se poate de vie.
Manifestarea a fost înregistrată de Radio România Cultural, urmând să fie difuzată în emisiuni culturale.
Maraton de poezie la Câmpina
La Casa de Cultură din Câmpina, scriitorul Florin Dochia a organizat ieri Maratonul de poezie, la care a invitat zeci de poeţi din mai multe oraşe ale ţării. Pe parcursul mai multor ore, au recitat din poeziile lor autorii Daniel Drăgan, Florin Dochia, Ştefan Al. Saşa, Laurenţiu-Ciprian Tudor, Călin Derzelea, Marian Dragomir, Daniela Şontică, Ani Bradea, Ştefan Ciobanu, Loredana Dalian, Maria Dobrescu, Costel Bunoaica, Magda Mirea, Codruţ Radi şi alţii. Maratonul se află la a cincea ediţie, după fiecare realizându-se câte o antologie în care sunt publicate poemele fiecărui poet participant.
Doi tineri poeţi români aflaţi la studii în Italia, Daniel D. Marin şi Ofelia Prodan, au participat, la Sassari, în Sardinia, la Maratonul poetic organizat de Asociaţia Progetto Ottobre in Poesia, în colaborare cu LibraiAlCentro. Cei doi autori nu s-au mărginit la a recita doar din poemele proprii, ci le-au adus în atenţie italienilor nume preferate din literatura română: Nichita Danilov, Ioan Es Pop, Radu Vancu, Ruxandra Cesereanu, Carmen Firan şi Dorin Tudoran.
Constănţenii mizează pe clasici: Asociaţia culturală „Nelinişti metafizice“ a organizat pentru Ziua Internaţională a Poeziei recitări din poeme de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, George Ţărnea, susţinute de membrii asociaţiei, şi două lansări de carte - „Această iubire“, de Elena Ghiţulescu Lămureanu, şi „Hyperion netămăduitul“, de Constantin Lămureanu.
La Craiova, Casa de cultură „Traian Demetrescu“ a organizat un recital extins de poezie, în care s-au întâlnit 12 poeţi din generaţii diferite: Ionel Ciupureanu, Liliana Hinoveanu, George Popescu, Daniela Micu, Gabriel Nedelea, Livia Moreanu, Maria Dinu, Anca Şerban, Victor Pena, Roxana Ilie, Alexandru Ionaşcu şi Luiza Mitu.