POEZIE: Laurențiu-Ciprian Tudor
Mașina salvării
Nino, Nino,
trece pe străzi ambulanța
timpul are scurgeri
un fel de hemoragie
clipe mai grăbite decât curgerea
Nino, Nino, vin cu mașina poliției
poetul Nini și poetul Nino
ca să pună cuvintelor pansament
apoi beau
o bere Gambrinus cu
nepotul pișicher al plăcintarului
sufleorul râsului amar
la final ascultă toți
romanța ploii
de la Ploiești și pun
fiecare ceas din muzeu
la altă oră
pentru că fiecare avem
timpul lui
Plăcinta cu lubene
Viitorul e moartea
de aceea mă ascund
în singurătatea aceasta
ca într-o iarnă fără zăpadă
un noiembrie sticlos
cu mult frig
liniștea adâncește lucrurile
timpul e departe
e ca și cum ea,
deja,
ar fi aici
fără să mă poată atinge
cam așa o să fie
ca un pustiu
ca o iarnă fără zăpadă
mi-o amintesc
pe bunica Nastea
cu câțiva ani
înainte de moarte
entuziasmată
se îmbrăca
cu hainele de înmormântare
se lungea pe pat
cu mâinile puse pe piept
ca să vadă
cum o să fie,
apoi,
cu ochi luminoși
ca într-un joc de fete
ne arăta fiecare lucru
ce rost are:
capete, prosoape, lumânări, batiste
icoana
apoi râdea și
ne făcea plăcintă cu lubene
Privirea poetului
taie tortul orizontului
în litere
mângâie zborul păsărilor
face surf
sau patinează
pe albastrul de cobalt al mării
altădată
se pune glugă fagilor
să nu-i sperie bruma și
urcă zig-zagul brazilor
până în vârf,
în general
privirea poetului
secționează întâmplările simple
până la sâmbure
de cele mai multe ori
e doar un laț
pentru frumusețe
Întotdeauna ea
pentru mine
o femeie frumoasă este
întotdeauna
un poem
încarnat
un poem sfâșietor
despre fericire și moarte
despre blestemul lipsei de
durabilitate
despre plâns
râsul ei și
finisarea pielii
(ca și cum ai explora
cu degetele
o lumină nemaivăzută
o suprafață caldă de aur)
sunt
implozia clipei
momentul în care
curgerea
îi stă în cumpănă
când grația ei de virgulă
segmentează proza vieții
când degetele mele de beduin
culeg soarele și polenul-mană
aud un cântec sfâșietor
despre fericire și moarte
un cântec surd
un cântec care nu aude