Postul aşteptării şi al bucuriei
Am intrat într-o perioadă deosebită din anul bisericesc, în care jertfa noastră trupească prin postire ne aduce o bucurie sufletească fără seamăn. La prima vedere, intrarea într-unul dintre posturile mari ale anului ar aduce o oarecare crispare, pentru că orice restricţie impusă ne creează un disconfort. Nu ne simţim prea bine când la locul de muncă ni se scurtează pauza de masă, când în trafic ni se restricţionează accesul pe una dintre benzi, când medicul ne opreşte să consumăm anumite alimente sau băuturi sau când dreptul de a ne exprima în societate credinţa şi tradiţiile noastre milenare ne este încălcat, din diferite interese ale unor răuvoitori. Dar iată că în Postul Crăciunului avem posibilitatea să ne pregătim pentru a trăi bucuria de a posti, bucuria de a renunţa la bunuri lumeşti pentru a primi la schimb nepieritoarele avuţii duhovniceşti.
Creştinul adevărat ştie că harul dumnezeiesc sălăşluieşte în cei care dovedesc înaintea lui Hristos că bunătăţile lumii nu au pus stăpânire peste vieţile lor. Creştinul se bucură atunci când intră în post pentru că simte libertatea adusă de o astfel de jertfă spirituală şi trupească. De altfel, postul este o manifestare cât se poate de liberă. Mântuitorul Iisus Hristos nu ne-a poruncit să postim pentru a ne câştiga mântuirea, iar Biserica nu forţează pe nimeni să postească, ci doar ne învaţă că printr-o astfel de jertfă simţim comuniunea spirituală cu sfinţii.
Mântuitorul Hristos ne-a dat propriul exemplu de postire şi de aşteptare, atunci când S-a retras în pustie timp de 40 de zile şi S-a pregătit pentru lucrarea Sa pe pământ (Matei 4:1-2). El ne-a îndemnat să primim cu bucurie postul în tainiţa sufletului şi să ne ferim de făţărnicia unora ce se arătau mari postitori: „Când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii, care îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat plata lor. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa ta, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, Care este în ascuns; şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti“ (Matei 16:18).
Libertatea la care tindem îşi găseşte începutul chiar în postire, pentru că sufletul nostru este înălţat la o stare superioară, în care materia, bunurile pământeşti nu au nici o urmă de stăpânire asupra fiinţei noastre. Acest lucru se înţelege din Evangheliile celor două duminici pregătitoare pentru Postul Crăciunului, a Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, precum şi a Samarineanului milostiv.
Detaşaţi de materie, urcăm spre Hristos, tindem spre unirea cu El, pentru a fi liberi pe deplin. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a îndemnat să ne hrănim nu doar cu pâine, ci şi cu „tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4:4), spunând că fiinţa umană este desăvârşită atunci când se hrăneşte şi spiritual. „Omul este deodată spirit şi trup, spirit zidit prin har“, ne spune Sfântul Grigorie de Nazianz, iar Sfântul Grigorie Palama arată că „numele de om nu este aplicat sufletului în mod separat, ci deodată la amândouă, căci împreună au fost create după chipul lui Dumnezeu“. Înţelegem că postul ne deschide oportunitatea de a ne hrăni şi mai mult sufletul, de a ne hrăni o parte a fiinţei noastre.
Fiinţa postitoare
După truda noastră duhovnicească şi trupească din Postul Crăciunului, va intra în familiile noastre un Prunc şi ne va sădi în suflet bucurie, nădejde şi credinţă. Timp de 40 de zile, ne înălţăm duhovniceşte spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care a coborât între noi oamenii şi ne-a adus răscumpărarea făgăduită protopărinţilor noştri: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul“ (Facere, 3:16). Nu putem intra în Postul Crăciunului fără să ne raportăm la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, finalitatea vieţii noastre spirituale. Aşa cum drepţii Vechiului Testament şi-au trăit zilele în aşteptarea făgăduinţei lui Dumnezeu, a împlinirii vremurilor în care Mesia Se va sălăşlui între oameni spre a-i mântui de vrăjmaş, la fel şi noi în acest post nu facem altceva decât să închipuim starea omenirii de pregătire pentru primirea mântuirii. Această aşteptare a noastră, în care sporim rugăciunea, milostenia şi jertfa trupească, în care lăsăm la o parte şi mai mult din cele lumeşti şi renunţăm la şi mai multe bunătăţi din această lume decât de obicei, este starea normală a fiecărui om. Se spune adesea că postul este o perioadă în care nu mâncăm carne şi alimente de provenienţă animală, ne oprim de la păcate şi facem fapte bune. Dar oare starea firească, de zi cu zi, a creştinului nu este aceasta? Doar în post ne abţinem de la carne şi de la păcate? N-a fost oare creat omul o fiinţă postitoare (Facere 1:28, 2:16-17)? Desigur, posturile dinaintea marilor praznice au rolul de a ne pregăti pentru marele eveniment din istoria mântuirii, dar starea de postire este cea la care suntem chemaţi în fiecare zi.
Misiunea creştinului în aceste vremuri tulburi este de a redescoperi lumii moderne, înrădăcinată într-un materialism acerb, vocaţia postitoare. De aceea, tuturor urărilor din preajma Crăciunului, preţuite de noi şi pe care transmitem din inimă celor dragi, dar şi celor singuri sau încercaţi de viaţă, ar trebui să adăugăm şi acestea: „Bucuraţi-vă de post! Fiţi postitori! Aşteptaţi-L pe Pruncul Iisus cu inimi curate!“